Chestionar de Metropotam - de vorba cu Bogdan Nicolai
Chestionar de Metropotam este rubrica prin care ne dorim sa aflam mai multe despre personajele iconice din lumea artistica si nu numai.
Despre oameni cu povesti care merita spuse mai departe, despre povesti si locuri care sa ne inspire.
Astazi stam la povesti cu Bogdan Nicolai.
Bogdan ne-a facut cu ochiul de ceva vreme, mai ales ca trebuie sa stiti urmatoarele despre el:
A fost scenarist la Vocea Romaniei, Host al emisiunii culturale "LifeCouch" - 'AlistMagazine.ro by Andreea Esca; Bogdan a realizat/prezentat matinalul "Alarma ProFM" timp de patru ani si jumatate, a fost director de Programe la MTV, a colaborat cu The One si ProMotor.
Bogdan are si un canal Youtube de umor - Destul TV.
Cine esti?
Un baiat de la munte care rade mult.
Ce voiai sa te faci in copilarie?
Ciclist, cosar, magician, comando, brutar, cantaret de rap…
Daca ai putea sa iti trimiti un mesaj tie la 14 ani, ce sfat ti-ai da?
A fost varsta la care am avut inspiratia sa aleg corect. Probabil ca mi-as spune doar: "E excelent ce faci. Tine-o tot asa!"
Cu ce personaj dintr-un film sau serial ti-ar placea sa iesi la o bere? De ce?
Cu Nucky Thompson (Steve Buscemi) din serialul Boardwalk Empire.
Ce te motiveaza cand te trezesti dimineata fara niciun chef?
Dorinta de a ma distra, de a face sport, de a vedea lucruri, de a cunoaste oameni noi, un fel de curiozitate greu de stapanit.
5 mici placeri care-ti aduc bucurie.
Cititul, scrisul, muzica rap, mancarea, mersul pe bicicleta.
Care este cel mai important lucru pe care crezi ca l-ai facut pana acum?
Am mers, cu orice risc, doar pe drumul meu. Asta mi-a dat multa incredere in mine, chiar daca in unele situatii am fost masochist.
Cea mai recenta obsesie muzicala.
Am redescoperit Atmosphere, o trupa pe langa care trecusem cam nepasator cu ani in urma.
Daca Bucurestiul ar fi un personaj cum ar arata/ ce superputeri ar avea?
Ar fi un personaj foarte misterios, iar superputerea lui ar fi tocmai asta: capacitatea de a crea mister in jur.
De ce trebuie sa te feresti in Bucuresti?
Nu-mi vine nimic in minte. Lucrurile de care ma temeam cu 12 ani in urma s-au dovedit a fi monstri falsi, ca-n Scooby Doo.
Top 3 locuri unde-ti place sa mananci in Bucuresti
La Zexe, la Lacrimi si Sfinti, la Cocosatu’.
Top 3 locuri unde-ti place sa bei in oras
Nu beau alcool, dar sunt un mare cafegiu. Merg in fiecare dimineata la Starbucks si, la plecare, desenez ceva pe paharul gol.
Cea mai inedita experienta culinara pe care ai avut-o in Bucuresti (sens pozitiv sau negativ)
Au fost foarte multe surprize placute. Imi vin acum in minte coastele de vita de la Iskender (Dimitrov), sendvisul cu ton de la Edgar’s, supa de ceapa de la Shift.
Cum arata barul perfect in viziunea ta? (de la design si pana la oameni)
Totul incepe de la lumina. Am o obsesie cu lumina din baruri. Vreau ca seara sa le pot vedea fetele prietenilor cu care ies in oras sau sa pot vedea tastele de la laptop. In acelasi timp, nu vreau o lumina prea puternica si nu o vreau peste tot.
Poate iti voi parea nebun, dar nu am mai calcat in foarte multe locuri din cauza luminii calculate gresit.
Ce le-ar trebui romanilor ca sa nu-i mai vedem tristi si posomorati pe strada?
Bani?
Ce evenimente nu ar trebui sa ratam in 2016?
Cracinul cu familia.
Oameni pe care ii consideri Figuri Emblematice ale Bucurestiului.
Uzzi (B.U.G. Mafia), Sisu (La Familia), Voicu Radescu (Green Hours), Lia Bugner, Andreea Esca, Dan Perjovchi.
Comentariu nou
Poltica.