Chestionar de Metropotam - de vorbă cu Alina Tofan: "Am o capacitate mare de deschidere în fața vieții, în fața mai multor feluri de a privi lumea"

Chestionar de Metropotam este rubrica prin care ne dorim să aflăm mai multe despre personajele iconice din lumea artistică și nu numai.

Despre oameni cu povești care merită spuse mai departe, despre întâmplări și locuri care să ne inspire.

Astăzi stăm de vorbă cu Alina Tofan - actriță/performer, artistă multidisciplinară, ce migrează constant între mai multe teritorii artistice, experimentând formate hibride și integrând preocupările pe care le are. Absolventă UNATC a secției de actorie și ulterior, master – Art-Terapie prin Teatru (UNATC), sfera de exprimare a acesteia a căpătat valențe noi odată cu participarea la atelierele și performance-urile TBA (Time Based Arts) din cadrul UNArte coordonate de Reka Csapo Dup și Irinel Anghel.

Ca artistă în continuă formare, Alina aduce în performance-urile pe care le creează universul său interior. Nu stă niciodată pe loc, de aceea este formatoare de teatru labirint, de teatru ziar, teatru legislativ, cunoaște tehnica statuilor vivante, dansează, participă constant la ateliere de mișcare și lucrează cu copii și adolescenți din grupuri marginale.

Primul său job a fost la radio, au urmat și altele, tot la radiouri de renume, fiind un domeniu pe care îl cunoaște bine, atât de la butoane, cât și în calitate de realizator cu emisiuni zilnice în direct. Îndrăgostită de radio, dar fiind nevoită să aleagă între repetiții și program fix, Alina a găsit calea de mijloc prin voice-overuri, dublaje și folosirea sound-design-ului și a vocii în toate creațiile sale performative, transformând-o într-o semnătură personală. Crede cu tărie că procesul de formare nu se oprește niciodată, așa că face față cu brio rolurilor de manager de proiect și PR.

Cine ești?
Una din milioanele de ferestre prin care se vede viața.

Ce voiai să devii in copilărie?
Tot. Așa am ajuns la actorie. Am avut o educatoare superbă care atunci când trebuia să zicem în fața clasei ce ne dorim să fim când vom fi mari, mi-a zis că ce vreau eu, adică de toate, în fiecare zi altceva, uneori chiar în aceeași zi, așa se numește – actorie, artă. Am ascultat-o.

Dacă ai putea să iți trimiți un mesaj tie la 14 ani, ce sfat ți-ai da?
Să pun geaca groasă pe mine.

Ce ai descoperit la tine, în această perioadă?
Că am o capacitate mare de deschidere în fața vieții, în fața mai multor feluri de a privi lumea.

Cu ce personaj dintr-un film sau serial ți-ar plăcea să ieși la un suc? De ce?
Giulietta Masina, mai exact cu Gelsomina din La Strada. I-aș lua un suc și aș îmbrățișa-o puternic. Așa o plăcere de joc actroicesc și de joacă, cu viață, cu emoții, cu toane, cu umanitate infinită… E minunată. E umană.

Ce te motivează când te trezești dimineața fără niciun chef?
Ce fac. Viața. Natura. Muzica. Mișcarea. Să fiu. Posibilitățile infinite.

5 mici plăceri care-ți aduc bucurie.
O cafea bună, ceaiul de sweet chilli, să dansez, să îmi fac măști de față, să descopăr muzică.

O melodie care te face mereu să zâmbești
Bons Dias – Deolinda. Mă duce instant cu gândul la Portugalia. Am avut toamna trecută o rezidență artistică acolo și sufletul meu e mai bogat acum, din el fac parte imagini și trenuri, toate cu schimbare în Aveiro.

Care este cel mai important lucru pe care crezi că l-ai făcut sau l-ai învățat până acum?
“Un om fusese-o frunză și numai om cu om / Au izbutit să crească și să se facă pom” (Arghezi).

Cea mai mare frică.
Neajutorarea, sărăcia, boala, răutatea.

Cea mai recentă obsesie muzicală.
Carbon Based Lifeforms de vreo 8 ani – în special, Supersede.

Dacă Bucureștiul ar fi un personaj cum ar arăta/ ce superputeri ar avea?
Cred că ar fi Totoro și s-ar plimba printre străduțe pe la Armenească cu o umbrelă în mână și ar sari în bălți. I-ar însoți doar pe cei care îl pot vedea și ar împărți umbrela cu ei.

De ce trebuie să te ferești în București?
De întuneric, de străduțe ciudate, de țepe, de servicii proaste, de supraprețuri, de clădiri când bate vântul mai puternic, de gunoi, de mizerie, de poluare.

Top 3 locuri unde-ți place să mănânci în București
Nu mănânc în oraș decât dacă chiar îmi e foame și nu am timp să ajung acasă. Nu ies la restaurant, nu am locuri preferate.

Top 3 locuri unde-ți place să bei în oraș
Ceai la Metoc – e un loc superb, desprins ca din basme, cu o grădină superbă, plină de pisici și cu ceaiul cel mai bun din oraș; Saint Roastery – cel mai bun flat white, e aproape de casă și mă simt așa, în cartier; Zona Liberă când apare socata. Acum că răspund, realizez că ies foarte rar așa, social, în oraș. De obicei, cel puțin în ultimii ani, prefer să merg în vizite la prieteni, parcuri sau să ies din București. Nu prea mă mai încântă nimic în oraș. Am un mare respect pentru Manasia și pentru Club Guesthouse și pentru ce înseamnă locurile astea pentru cultura underground.

Cea mai inedită experiență culinară pe care ai avut-o în București (sens pozitiv sau negativ)
Supa cremă de brocoli de la Pizzicato. Cea mai bună din lume. Spanacul de la Carrefour Express de la Universitate – mâncarea mea preferată.

Cum arata barul perfect în viziunea ta? (de la design și până la oameni)
Cu siguranță un listening bar japonez, cu muzică experimentală, cu fotolii luxoase, palmieri, function one, un loc unde să vină oameni bine îmbrăcați în pauzele de birou, un loc unde să nu se vorbească absolut deloc, chiar și dacă vrei să comanzi la bar să o faci cu puterea minții, din priviri. Să fie un loc foarte underground, dar de notorietate, despre care să se vorbească mult, dar nimeni să nu știe cu siguranță că există. Ar fi un loc unde fiecare stă pe fotoliul său și nu îi vede pe ceilalți, unde nu te întâlnești cu nimeni, dar simți că ești împreună cu ceilalți, unde vii în pauza de muncă doar să asculți muzică, pentru că știi că muzica e sigura care contează.

Ce le-ar trebui românilor să nu-i mai vedem triști și posomorâți pe stradă?
Bani și educație, respect din partea autorităților.

Oameni pe care îi consideri Figuri Emblematice ale Bucureștiului.
Nu știu, mă feresc un pic de termenul ăsta, dar în prezent, categoric, scena culturală independentă ar fi dispărut fără Cosmin Manolescu, ce face el e emblematic pentru o capitală europeană și e important și reprezentativ pentru mine, pentru ce a însemnat formarea mea artistică și deschiderea către oameni. Cred că există mai mulți artiști, din zone diferite, oameni faini care fac Bucureștiul un loc care încă mă ține aici.

***

Conceptul proiectului YAGORIA a pornit de la Alina Tofan din dorința de a introduce practica ecoperformance-ului pe scena culturală românească. YAGORIA este derulat de Plastic Art Performance Collective / Asociația Macaia și este cofinanțat de AFCN. Proiectul se derulează pe durata Februarie - noiembrie 2022 și implică un ecovideoperformance de dans și o instalatie ecoperformativă ce se va întâmpla in mai multe spații din București din țară.