Ce am învățat despre artă de la 90 de artiști de liceu expuși la SYT

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

A doua ediție a Showcase of Young Talent (SYT) a reunit un public de peste 800 de oameni la Rezidența BRD Scena9 și la Point, care s-au putut întâlni cu cei 90 de tineri artiști invitați.

syt1.jpg

Publicul a putut vizita o expoziție de fotografie și una de arte vizuale, a putut urmări două calupuri de câte 5 scurtmetraje, trei spectacole de teatru tânăr, două concerte și un DJ set, toate aparținând unor artiști care nu au terminat încă liceul.

syt5.jpg

Cei 90 de tineri provin din 35 de orașe din țară și au fost prezenți la București pe toată perioada festivalului, 15-17 septembrie. Ei au fost aleși în urma unui concurs național, în care selecționerii au fost Gianina Cărbunariu (SYT Drama), Vladimir Proca (SYT Music), Andrei Pungovschi (SYT Photo), Eugen Rădescu (SYT Visual Arts & Mixed Media) și Adrian Sitaru (SYT Shorts).

Andrei_Pungovschi_si_Lia_Stefanescu_artista_SYT_Photo.jpg

Începând cu 5 octombrie, portofoliile artiștilor expuși vor fi disponibile online, pe website-ul proiectului: www.syt.ro

Curatorii fiecărei secțiuni din festival s-au întâlnit cu liceenii preț de două zile pentru a discuta cu ei despre cum își pot continua parcursul artistic, oportunități și dificultăți.

Ce spun curatorii

Mi-am amintit de unde am plecat şi eu, ce simţeam şi ce mai simt încă. Nu toţi vor să urmeze această cale, a cinematografiei, şi cred că asta nu e rău. Oricând se pot întoarce la o pasiune şi cred că orice experienţă acumulată în timp va ajuta viitorii autori. Mulţi nu vin de la licee cu profil uman sau profil vocaţional de arte, ceea ce din nou este îmbucurător. Ceea ce am simţit negativ, că să zic aşa, e o mică invidie pe aceşti tineri şi posibilităţile lor de acum, evenimente de acest gen ce le oferă atât de profesionist oportunitatea de a-şi expune lucrările şi lumea lor, oportunitatea de a se întâlni. O invidie optimistă, totuşi. Adrian Sitaru, scenarist și regizor de film, curatorul secțiunii SYT Shorts

syt7.jpg

A juriza trupe de liceu este ceva straniu dacă mă gândesc la cum mă simțeam eu când cântam cu trupa mea la aceeași vârstă. Cel puțin pentru mine, părerea altcuiva era ultimul lucru care conta. Bineînțeles, în același timp, era și cel mai important lucru din lume. Doar eram adolescenți. Ce jurizezi când jurizezi, defapt? Calitatea producției? Originalitatea compozițiilor? Pentru mine, răspunsul cred că constă în distanța dintre mine și ei. Cu cât le pasă mai puțin de a fi jurizați, cu cât simt că arta lor este neînfricată, cu atât mai mult, de la distanță, îmi vine să spun: uite ceva ce nu ar trebui să uit nici eu niciodată.Vladimir Proca, toboșar Robin and the Backstabbers, curatorul secțiunii SYT Shorts

syt9.jpg

În urma participării lor la SYT, patru dintre artistele expuse la secțiunea de arte vizuale (Alexandra Costea, Alma Laura Parasca, Alexandra Moț si Raluca Paspargua) vor avea lucrările expuse în continuare la Lente, cu posibilitatea unor expoziții individuale pentru mai târziu.

Ce spun artiștii

Sunt lucruri pe care aș vrea să le spun. Când vorbesc cu cineva îmi vine să spun mereu „Nu știu, nu știu, cum zici tu”. Când desenez simt că sunt altă persoană – fără frică, fără să-i pese de ce zic alții. Învăț de la persoana asta. Alexandra Costea, 17 ani, Liceul Andrei Mureșanu, Brașov 

Pot să fac un lucru, să îl văd eu și să fiu încântat cu ce fac, dar vreau mai mult de atât. Nu e ca și cum arta mea ar fi Comoara Lumii, dar mi s-ar părea egoism să le țin doar pentru mine – ăsta e modul meu de a împărtăși cu ceilalți ce am și ce știu să fac.  Vreau ca oamenii să își pună întrebări, să îi provoc să se gândească la lucruri. Nu pot să controlez dacă mesajul și ajunge: eu fac mediul, oamenii iau ce vor din el.  Îmi e frică doar ca oamenii să treacă pe lângă lucrările mele și să nu plece cu nimic. Alex Petrican, 18 ani, Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița

syt2.jpg
Photo credits: Adi Bulboacă

Pe imaginație nu prea se mai pune preț în școală. Mie îmi place să desenez lucruri din interiorul meu, pe care un profesor nu are cum să le vadă din exterior. E ca și cum ai fi o bucată de lemn frumoasă în forma ta naturală – desprinsă din copac, pe care ei încep să o șlefuiască în forma lor. Mă rănește pentru că e ca și cum nu contează cum ești tu, mai mult contează să se vadă stilul lor în arta ta. Mi se pare că dacă o să mă duc la o facultate de artă, o să pierd din puritatea asta și n-o să mai am același curaj să așez pe hârtie ceea ce am în interior, ci niște reguli de bun-simț pe care le-am învățat. Andreea Cristea, 17 ani, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, București

Pentru mai multe detalii, contact artiști & fotografii din festival: karin.budrugeac@ideoideis.ro

www.syt.ro
https://www.facebook.com/showcaseofyoungtalent/




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera