cazul perfect

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

„Șantierul” schimbării șinelor de tramvai de la Apaca e cazul bucureștean perfect.

Ghilimelele ce-nsoțesc cuvîntul șantier sînt justificate pe deplin. Se lucrează – dar încet. Oameni puțini. Puține operațiuni în același timp. La ce s-ar grăbi constructorul, cînd știe că lucrarea trebuie să fie gata tocmai la primăvară? Nu-i vina lui.

Da-n schimb e vina noastră, a oamenilor, că neisprăviții din conducerea Bucureștiului nu fac pe dracu-n patru ca să terminăm cumva mai repede cu rușinea asta de „șantier”?

Lucrarea putea fi gata pînă acuma, oameni buni! Nu doar că putea fi gata, ci – mai ales – trebuia să fie gata. În patru luni poți face minuni; darămite să schimbi un kilometru de linii de tramvai!

Da-mi place mult – mult de tot! – că despre lucrarea asta nu vorbește nimeni, nicăieri. Ciuciu primar să-l văd pe aici, băgîndu-și nasul. Ciuciu presă să filmeze cum se stă pe „șantier” și mai ales cum sînt siliți bieții oameni să se deplaseze de patru luni de zile deja fără una din cele mai importante linii de tramvai din Capitală.

Cazul perfect: toată lumea și-a băgat pula.