Cartea săptămânii: Cafe Gourmand de Marius Constantinescu

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cartea Cafe Gourmand cuprinde articole scrise de-a lungul anilor de jurnalistul Marius Constantinescu despre parfumuri, muzică, cărți, mâncăruri rafinate, vestimentație, artă, călătorii, dar și eseuri personale scrise cu talent, erudiție și mult farmec. O invitație într-un univers personal care adună laolaltă lumi întregi de mirosuri, arome, impresii, trăiri, simțiri, amintiri și reverii, acest volum original este completat, ca niște marginalia, de ilustrațiile delicate ale Yannei Zosmer.

„Se păcălește cel care, luându-se după titluri – Rosé ieri, Café gourmand azi –, îl reduce pe Marius Constantinescu la dimensiunile unui francofil alintat sau simandicos. Marius e mult mai mult.

În primul rând, e un om care știe să trăiască, să umble, să întoarcă viața pe toate fețele, să-i exploreze cotloanele, să se extazieze sau să se mire și să revină mereu acasă, rezolvând astfel ecuația bunei locuiri.
În al doilea rând, e un om căruia îi stă bine în spații unde alții poate că s-ar simți incomod: e la fel de în largul lui mâncând insecte prăjite într-o piață din Asia de Sud-Est și ascultând Saint-Saëns într-o sală de concerte, stând la taclale cu Virginia Zeani și participând la lansarea unui calendar Pirelli.
În al treilea rând, e un soț și un tată care împodobește cu grație basorelieful nesfintei treimi al unei familii vioaie și ușor de îndrăgit.
În al patrulea rând, e un om care scrie la fel de șampanizant despre falezele de la Étretat și despre vocalizele lui Mariah Carey, despre parfumierii andaluzi și pictorii italieni, despre un chiparos singuratic și un roman care l-a pus în genunchi.
Între citric și critic, între panaș și papanaș, Marius Constantinescu face surfing cu talent, erudiție și farmec pe valurile vieții. E instruit, educat, amuzant, (almost) everybody’s darling, ceea ce nu-i inhibă spiritul critic și judecata necomplezentă.
Din toate aceste motive, Café gourmand e o lectură în cheia deliciului. Mă regăsesc în majoritatea ideilor lui Marius Constantinescu, deși nu am frenezia lui turistică. Un lucru ne desparte totuși abrupt: spre deosebire de Marius, eu ador stafidele în pască.“ 
Radu Paraschivescu

„La Paris mi-am făcut și un obicei: acela ca în ultima zi, înainte de a mă sui în RER-ul cu destinația Charles de Gaulle, să iau un café gourmand (am eu un loc lângă Boulevard Saint-Germain). Îmi pun ordine în fotografii, îmi fac amintirile teancuri, îmi derulez zilele și orele în căutarea esenței călătoriei respective. Lângă un café gourmand rânduiesc senzații și impresii și fac planuri pentru... când va fi să fie. Je prends mon temps, cum se spune în franceză. Timp pentru mine însumi.

Cartea aceasta aș vrea să funcționeze așijderea. Să degustați fără pretenția de îmbuibare și să treceți de la dulce la acrișor și de la pufos la consistent în arcul a doar câteva pagini. Să fie cu bunătăți. Să luați o linguriță, două, trei una după alta, iar dacă, înainte de a patra, vreți să vă opriți și să schimbați gustul, s-o faceți după bunul plac. E o carte a reveriilor, a nuanțelor intermediare și (mai rar, dar sunt!) a hohotelor de râs și a tristeților vesperale.

Sunt călătorii, portrete, parfumuri, amintiri și colțuri de confesiune, tablouri, concerte și spectacole, întâlniri și vagabondări pe poteci interioare. Sunt piese de mozaic care, puse împreună, desenează o cameră sufletească. Toate sunt servite, însă, în varianta dégustation. Îți place? Data viitoare iei porția întreagă. Nu-ți place? Știi de ce să te ferești pe viitor. Doar de vin și de timp să nu te ferești.“ Marius Constantinescu

Biografie

Marius Constantinescu, prezentator și realizator radio-TV, a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în 2002. După opt ani de radio, a descoperit televiziunea și libertatea dată de jocul cu imaginea. Carte de vizită îi sunt emisiunile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumii, V... de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR 1, TVR 2).
Din 2005, este legat de fiecare ediție a Festivalului Internațional George Enescu, unde prezintă concertele și realizează interviurile (exclusivități naționale) cu cei mai importanți artiști invitați. A obținut trei premii APTR, dintre care unul pentru Profil. Poveste. Personaj, proiect care a devenit și carte.
În 2013 a publicat Cortez, un alt fel de biografie a celebrei mezzo-soprane Viorica Cortez, reeditată în 2015. În același an i-a apărut și Press Pass. Interviuri și pagini de jurnal de la Festivalul Internațional George Enescu, edițiile 2011 și 2013, iar în 2017 a publicat antologia de publicistică Rosé la Editura Nemira.
În prezent, Marius Constantinescu prezintă și realizează magazinul de arte vizuale Vizual (TVR), semnează editoriale de art & lifestyle, este MC pentru evenimente culturale de anvergură și susține cursuri și ateliere de perfecționare pentru publicul matur.




2 comentarii

Cartea săptămânii: Cafe Gourmand de Marius Constantinescu
kristy
#1 -

Comentariu nou
Your blogs are very well written. But whenever it comes to promoting the book. I always suggest everyone to hire freelance copywriting in uk. Because they are very professional in creating promotional and persuasive messages.
Cartea săptămânii: Cafe Gourmand de Marius Constantinescu
seooo
#2 -

seo
My business is looking to find in advance designed for this specific useful stuffs…I wanted to thank you for this excellent read!! I definitely loved every little bit of it. I have you bookmarked your site to check out the new stuff you post.Yes i am totally agreed with this article and i just want say that this article is very nice and very informative article.I will make sure to be reading your blog more. You made a good point but I can't help but wonder, what about the other side? !!!!!!Thanks https://www.posterprintcenter.com/drawings-blueprints.html

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera