"Brasovia 2021" sau cum isi propune Brasovul sa devina Capitala Europeana a Culturii
Va povesteam acum ceva vreme ca Bucurestiul isi va depune candidatura pentru titlul de Capitala Europeana a Culturii 2021. Ei bine, se pare ca va avea un concurent important care deja lucreaza la demersurile artistice si la obtinerea fondurilor necesare: Brasovul.
Astfel a luat nastere proiectul-concept "Brasovia 2021" prin care va fi pusa in aplicare o strategie si o abordare originala - a povestit primarul George Scripcaru.
Printre atuurile Brasovului se numara: Biserica Neagra, Prima scoala Romaneasca, Teatrul Sica Alexandrescu, Opera, Filarmonica, junii, spiritul multi-etnic, cetatea pre-romana Brasovia, breslele istorice si toate bisericile fortificate si cetatile medievale din Ţara Barsei.
Ideea de baza pe care vor paria in aceasta competitie a fost rezumata in 4 cuvinte: Civilizatia Muntelui si Sub Munte.
Istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judetean de Istorie, a anuntat ca echipa care va coordona demersul cultural va fi condusa de un manager artistic international.
Pepene a criticat echipa care a coordonat proiectul Brasov Capitala Culturala Europeana din primavara pana in luna septembrie pentru ca nu a reusit sa inchege o strategie, ci doar a facut un slogan golanesc. „Ce e aia «Hai sa facem!»? Mie imi pare golanesc”, a declarat istoricul.
Pe pagina oficiala de facebook s-au strans in jur de 8000 de sustinatori. Iar pe site-ul oficial scrie:
Brasovul nu este cel mai frumos oras din Romania, nici cel mai vechi, nici cel mai turistic, nici cel mai verde, nici cel mai cool, insa Brasovul este un oras frumos, istoric, turistic, un oras care are grija de natura si oameni, cu multe lucruri si locuri cool. Brasovul cultural inca nu a intrat in Europa contemporana, insa are o strategie sa ajunga acolo si este constient cat de lung si greu este drumul. Dar a ales, in stilul sau, dupa multe socoteli si asteptari, sa creasca prin cultura. si este mai mult decat o strategie de dezvoltare durabila, este o promisiune facuta celor mai tineri brasoveni, cei de la care a fost luat cu imprumut Brasovul.
Brasovul, singurul oras de munte din Romania candidat la titlul de Capitala Europeana a Culturii, propune Europei 2021 un concept cultural apropiat tuturor europenilor: Civilizatia Muntelui.
Europa ar fi mai saraca fara oamenii care iubesc Muntele. in 2021, intr-un oras cultural al Uniunii Europene, pentru prima oara in istoria lumii, milioane de oameni vor „respira” cultura inspirati de prezenta ocrotitoare care a insotit omenirea de la inceputurile primelor civilizatii: MUNTELE.
Dosarul de candidatura este structurat pe doua dimensiuni. Prima, Civilizatia muntelui, contine trei axe, respectiv trecatori culturale europene (fluxul care aduce impreuna artistii Europei în Brasov), trasee culturale (programul prin care Brasovul devine un pilon cultural) si altitudini culturale (proiecte din sfera artelor contemporane).
Cea de-a doua, „Sub munte”, este cea locala si cuprinde la rândul ei alte trei axe, respectiv izvoare culturale (traditii si istorie), calauze culturale (personalitati care vor veni la Brasov si vor promova proiecte de educatie culturala) si tabara culturala (dezvoltarea infrastructurii culturale).
Puteti citi aici mai multe despre strategia pe care o vor folosi pentru acest program.
Pe 7 decembrie va fi facuta publica lista scurta a oraselor care vor trece de semifinala.
Proiectul "Capitala Culturala Europeana" a inceput in anul 1985, iar din 2007 sunt cuplate cate doua orase- unul din Europa occidentala si altul din tarile central si est-europene. Pentru a fi luat in considerare, orasul trebuie sa isi depuna candidatura cu sase ani inainte de anul stabilit, si trebuie sa aiba diverse activitati care sa il transforme din punct de vedere cultural.
Pe langa Brasov, celelalte orase de la noi care candideaza pentru a fi Capitala Europeana a Culturii 2021 sunt Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Craiova, Arad, Sfantu' Gheorghe, Oradea, Alba Iulia, Braila si Bucuresti.
In prezent, orasul Mons, situat in sudul Belgiei, este capitala culturala europeana 2015, alaturi de localitatea Pizen din Cehia.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.