Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Draga Afrim,

Am mers la Odeon si am vazut noua ta piesa, Family Affairs.

Am ras la inceput, apoi am batut din picior pe ritmurile familiei disfunctionale, m-am holbat la tocurile imense ale Isadorei, am schimbat priviri pline de subinteles cu tipul din dreapta mea la jocurile acelea inteligente de cuvinte.

Mi-a ramas in minte aia cu "pruna asta are un sambure de adevar" si mi-a placut de negrul tau din Basarabia Saudita (din mai multe puncte de vedere, da' asta ramane-ntre noi).

Am avut senzatia aia ca as fi putut sa aduc pe oricine in sala si s-ar fi simtit bine. Cei mai putin culti ar fi ras la comicul de situatie si la caricaturizarea personajelor, cei mai inteligenti ar fi prins cinismul, aia mai avizati ar fi ajuns deja la paralele freudiene, al treilea razboi mondial, consumerism, prostitutie.


Foto: Dani Ionita

Pe tot parcursul piesei, am simtit ca fiecare personaj era, in sine, o piesa de teatru. Avea propriul ritm, amprenta vestimentara vizibila, timbrul vocal recognoscibil. S-a cantat, s-a dansat, am aflat suficiente lucruri despre fiecare; cum ar veni - toata lumea a avut parte de momentul de glorie.

Este una dintre cele mai bune piese de teatru pe care le-am vazut in acest an, stop-pe-verde.

Desigur, o sa va intrebati despre ce e vorba. Dar asta e irelevant, din punctul meu de vedere. Este vorba despre o familie disfunctionala, despre incest, iubire, Freud, sechele din copilarie, droguri, casnicie, sex. Lucruri despre care s-a tot scris/ filmat / regizat/ montat. Ceea ce este fascinant la Afrim este modul in care construieste tablourile, haosul vizual perfect sincronizat cu tipologia personajelor, miscarea, costumele, decorul, replici-cheie, propozitii scurte, concizie, coregrafia starilor de spirit.

Nimic nu e lungit, nimic nu dureaza mai mult decat trebuie. Fiecare devine dirijorul propriei lumi. Bataie cu faina, dans in sincron si, era sa uit, multa ABBA. Abba-n sus, Abba-n jos, Abba sub pat.


Foto: Dani Ionita

In loc de final

Adi Bulboaca, fotograful cunoscut pentru specializarea lui in "fotografii de spectacol", a scris despre Family Affairs:

Mi s-a întâmplat de vreo două ori în ultimii ani să fotografiez un spectacol de teatru plângând. E greu; trebuie să ștergi vizorul, să te ș†ergi la ochi, apeși fără să vezi nimic... Aseară a fost și mai greu; am fotografiat râzând like there was no tomorrow. Riscam să-mi iasă pozele mișcate.

Family affair, la Odeon, regizat de Afrim e o hăhăială de la un capăt la altul, râsetul țâșnește ca un strănut din ăla de sute de kilometri pe oră.


Foto: Adi Bulboaca

Se dau urmatoarele personaje si actori:

  • Nina - Cezar Antal
  • Isadora-  Nicoleta Lefter
  • Mika - Vlad Bîrzanu
  • Black man - Mihai Smarandache
  • Reiska - Marius Damian
  • Jaana - Antoaneta Zaharia
  • Meme - Virginia Rogin
  • Tina - Ruxandra Maniu
  • Masa - Pavel Bartoş

Adica:

Nina - baba cu batic cu paiete

Isadora - curvulita anorexica ecologista inraita

Mika - baiatul mamos si virgin

Black man-ul plin de sex appeal care maseaza picioare, canta si danseaza impecabil

Reiska - tatal umil, lipsit de virilitate

Jaana - diva suprema, mama care arata mai bine decat fiicele ei, specialista in "liposubtiere"

Meme - bunica drogata care merge la party-uri dubioase

Tina - sora supraponderala care il iubeste pe tati mai mult decat este permis de societate, viitorul ostas mandru al patriei sale ce isi va apara pamantul cu pretul vietii

Masa - barbatul care si-a redescoperit virilitatea.


Foto: Dani Ionita

#ebinebineefoartebine #thewinnertakesitall #chapeaubas

Urmatoarele reprezentatii sunt pe 8 si 22 octombrie la Teatrul Odeon.





8 comentarii vrei sa comentezi?

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
d ana
#1 -

parerea unui spectator

Din pacate si eu am fost prezenta la aceasta reprezentatie si am fost printre zecile de oameni care la pauza au simtit ca nu rezista inca un act. Pentru unii e prea mult "pisat", "cacat", "scula"... textul e fortat, jocul e obositor, totul e vulgar si grotesc. Dupa parerea mea, sa duci teatrul la un asa nivel este o crima.... Nu o sa inteleg cum a fost selectat acest scenariu, cine si de ce s-a decis sa il puna in scena... e o insulta pentru orice spectator si om de o minima cultura. Cateva jocuri de cuvinte reusite, da. Atat. "Hohotele" nu le-am auzit, am vazut doar chipuri impietrite, nici macar zambete... fiindca nu erau. Inteleg ca exista un "critic" care poate lauda orice, inteleg ca trebuie sa "se vanda", dar exista si un spectator care are dreptul sa fie sincer... cu el, si cu ceilalti.

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
Dan
#2 -

Comentariu nou

Nu mi-a placut piesa, a fost o seara pierduta. La pauza o parte din public nu a mai rezistat si a renuntat. Cateva zambete la 2, 3 glume, in rest ...mult zgomot pentru nimic. Aplauzele de la final au fost pentru efortul actorilor.

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
irina
#3 -

family affairs

Am fost la reprezentatia din 3 oct si am plecat la pauza (ca multi alti spectatori).Niciodata nu am mai patit asa ceva,am stat ca pe ghimpi pana am plecat. Nu mi-a platut nimic din aceasta piesa, mult zgomot si multa prosteala si nici un mesaj sau emotie. Am plecat amarata si vinovata parca... Actorii poate au jucat bine,dar eu nisimtind nici o emotie, ci dimpotriva jena si rusine pentru ce s-a intamplat pe scena, mi-au dat senzatia de joc prost... Nu recomand acest spectacol, dar, pentru cine nu crede sau nu are incredere in parerea unui spectator, sa mearga pe mana criticului de teatru, sa dea 33lei pe bilet si sa incerce!

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
Alina
#4 -

Gretos

Am fost la premiera, pentru ca se anunta un mare eveniment, o comedie f buna. Mi s-a parut gretos de-a dreptul, o spun cu parere de rau. Spre deosebire de alti spectatori care au plecat la pauza, eu am plecat inainte....cu oarece jena fata de ceilalti spectatori, dar ce am vazut pana atunci a fost prea mult. Inteleg ca nu toate spectacolele pot fi extraordinare, dar apreciez efortul actorilor, al regizorului...etc si rasplata mea pentru ei sunt aplauzele de la final, insa de data aceasta am asistat la o mizerie...Sunt curioasa cat timp se va juca.

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
toma
#5 -

Superb!

Piesa excelenta, joc actoricesc, scenografie si regie impecabile si impresionante. Nu va luati dupa conservatorii care nu-s in stare sa digere teatru neconventional...Dincolo de comedia twisted, te pune pe ganduri referitor la lumea in care traim si valorile acesteia. Un must see!

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
Maria
#6 -

Comentariu nou

Jenant! Nu pot sa cred ca o astfel de piesa a fost adusa la un festival de teatru. Nu am fost singura care după primul act a părăsit sala.Păcat! Alte piese din orasul nostru sunt mult mai bune.

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
Un spectator dezamagit
#7 -

Comentariu nou

Pauza a fost o usurare. Din pacate, nu stateam la margine de rand. Lumea pleca la pauza ca la sfarsitul piesei.
Pot spune ca actorii s-au chinuit sa faca ceva, dar nu ajunge.
Bineinteles ca se pot extrage cateva idei contemporane: familii dezbinate, ecologie, consum de droguri, prostitutie etc, dar sunt flash-uri.
Nu am simtit ca piesa sa curga dupa o directie. Am simtit, din contra, ca e o colectie de monologuri sau cel mult dialoguri, fara legatura intre ele.
Limbajul este comun celor ce sparg seminte la coltul blocului. Nu e reteta de succes sa strigi de n ori "Futu-i!" in microfon, cu volumul la maxim.
Scenariul si, mai ales, adaptarea sunt punctele nevralgice. Ti-aduce aminte de dialogurile din filmele lui Saizescu: proverbe, rime, toate fara rost in contextul folosit. Face cineva referire la o pruna care are "un sambure de adevar". Halal metafore!
In concluzie, am pierdut 2 ore. Nu mi le mai da nimeni inapoi.

Afrim, ce-ai facut cu noi in Family Affairs?
carmen
#8 -

advertorial????

In mod cert textul de prezentare nu este o recenzie, ci un material foarte bine scris, dar din păcate plătit. Superb citatul din domnul fotograf. Felicitari PR-ului. Sunt in asentimentul antecomentatorilor care au plecat la pauza. Oricum e fain sentimentul de solidaritate cu acestia. Nu recomand!

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera