Zaraza : istorie si legenda
In orasul taiat, precum iluziile de ratiune, de "Dambovita apa dulce" pe care "cine-o bea nu se mai duce", povestile de amor se faceau si se desfaceau ca un film la care nu poti trage duble. Povesti – caleidoscop, din umbra carora, orasul nostru cu aer de vodevil se vedea mai colorat si mai enigmatic. Chiar si in preajma anilor cenusii ai razboiului, bucuresteanul era abonat la distractie si amor.
Anii 1944. De aici incepe povestea lui Mircea Cartarescu despre Zaraza, al carei nume a fost soptit cu glas tremurat de atatia barbati incat a devenit, deopotriva, legenda si simbol.
Pe mine m-a confiscat povestea ei, care inca imi mai suna in urechi, dupa ce am ascultat-o pe CD-ul lui Mircea Cartarescu, "Parfumul aspru al fictiunii". Asternuta si intr-una din nuvelele sale din volumul "De ce iubim femeile", legenda tigancii care l-a fermecat pe Cristian Vasile patineaza in ritmul unui tango de neuitat , desi uitat...
Zaraza
Istoria ei fascinanta e sustinuta, cred eu, de realitate desi unele voci pun un semn de intrebare in dreptul veridicitatii sale. Trebuie sa facem un exercitiu de detasare si sa amintim ca mai exista un tango cu acelasi nume, compus in 1929 de Benjamin Tagle Lara si interpretat de Ignacio Corsini. Nu stim si nu calculam in ce masura a fost o sursa de inspiratie pentru refrenul care a facut istorie.
Sursa
Mircea Cartarescu deschide prima fila din povestea acestei romante celebre, la localul "Vulpea rosie" de pe Selari unde, Zaraza, poate una din curtezanele Micului Paris, din femeile intretinute, "cele care nu se jenau sa-si afiseze tariful pe usa lor din hotelul in care primeau musterii" intra cu gratie la bratul unui barbat.
Zaraza (desi in romanta Cristian Vasile o canta pe Zarada - "minunata" sau splendida- in limba spaniola) "avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame".
Localul "Vulpea Rosie ", pe care voia buna il stia pe de rost, era locul nascut pentru doruri, vise si amor. Faima i-a fost adusa de tango-urile lui Cristian Vasile in ritmul carora se sopteau cele mai pasionate vorbe de amor. "Gardel al nostru", cum il numea Mircea Cartarescu intra si iesea de pe scena in rafale de aplauze: "In fine, aparu, abia vazut prin valurile de fum aromat de la havane, Cristian Vasile. Aplauze nebunesti il insotira(....).
Sursa
La Vulpea rosie toata lumea venea pentru Cristian Vasile, asa cum Zavaidoc, alta glorie a momentului, facea sa prospere "Ingerasul", faimosul local al Vioricai Athanasiu. Cei doi mari nu se iubeau. Zavaidoc era cu bandele de la Bariera Vergului, conduse pe-atunci de Borila. Le platea ca sa-l protejeze. Cristian Vasile isi dadea obolul celor din Tei, de la Maica Domnului, fratii Grigore. De mai multe ori guristii se-ntalnisera, insotiti de malacii lor, si scosesera cutitele".
Povestea de iubire a inceput insa cu acest refren:
...Ti-aduci aminte/Ce dulci cuvinte/Ne impleteam in scrisori?/Odinioara/ Pe dinafara/ Le stiam uneori/Scaldate-n lacrimi noi le citeam/Si-apoi le sarutam/
Totul se curma /Si-n cea din urma/Eu nu stiu ce sa-ti mai scriu...
"Cei din public, imbogatitii si colaborationistii orasului, putred de corupti, pareau sa fi uitat pana si ei Sodoma josnica si monotona a vietii lor. Unii taceau, privind sticlos in fata ochilor. Altii duceau paharul alungit de sampanie la gura si beau din el mult mai mult decat de obicei. Femeile, multe dintre ele tarfe trecute prin ciur si darmon, plangeau ca scolaritele. Se surprinse si Zaraza lacrimand, si nu-si amintea s-o mai fi facut vreodata".
Parfumul acelei nopti luat pe buzele si pe visele lor s-a nascut drama pasiunii si iubirii care a durat doi ani. Nu se priveau decat unul pe altul, nu existau decat unul pentru celalat: "In noaptea aceea Zaraza deveni femeia lui, cum avea sa ramana inca aproape doi ani de zile, fara vreo tradare si fara macar un gand la altul. La randul lui, cantaretul nu mai iesea nicaieri fara "nebuna lui adorata", cum o numea mereu". Faimosul tango, cel mai mare succes al artistului, care l-a intrecut astfel cu mult pe Zavaidoc, se nascu dupa jumatate de an.
"Cand apari, senorita, in parc pe-nserat/Cu,in juru-ti, petale de crin/Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat/Si ai trupul de sarpe felin/Gura ta e-un poem de nebune dorinti/Sanii tai un tezaur sublim/Esti un demon din vis care tulburi si minti/Dar ai zambetul de heruvim".
Zaraza devenise Lili Marlene a Bucurestiului, era pe toate buzele(...) "Se canta in berarii si-n adaposturile antiaeriene si o cantau soldatii in transee. Iar fermecatoarea tiganca devenise la fel de cunoscuta ca si celebrissimul ei amant".
Artistii faimosi din acea vreme, erau siliti sa lucreze mana-n mana cu mardeiasii orasului, care aveau monopolul asupra cabaretelor, cazinourilor si bordelurilor. Un cantaret vestit nu era pentru ei mai mult decat o prostituata careia-i luau buna parte din agoniseala. Zavaidoc, orbit de invidie, apela la talharul Borila de la Bariera Vergului. Acesta il asculta si-i explica sfatos ca nu-l poate omori pe Cristian Vasile. "Nu de alta, da-mi place si mie cum ii zice si-ar fi pacat de Dumnezeu." Si banditul, facandu-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se innegrise de invidie, incepu si el sa fredoneze Zaraza. Ideea-i veni tocmai pe cand murmura, cu ochii pe jumatate inchisi de placere, cantecul fatal.
"A doua zi dupa Sf. Dumitru, Zaraza iesi, dupa obicei, pe-nserate, sa-i ia tutun iubitului ei de la chioscul din colt. Peste Calea Victoriei, in dreptul cladirii Casei de economii, se lasase un amurg greu, unsuros, prin aurul stins al caruia femeia nu-si dadu seama ca din invalidul care vindea acolo nu mai ramasese decat carja, tinuta acum sub brat de un om al lui Borila deghizat. Cum aparu Zaraza, cu un sal de Indii la gat, matahala lepada carja si, sub cerurile ca de pacura in flacari, o apuca de par pe femeie. O privi in ochi ranjind, o musca salbatic de buzele invinetite si, parca din aceeasi miscare,ii reteza beregata cu sisul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dambovitei, unde i se stersera urmele.
O gasira in zori, cu rochia muiata in sange, si cantaretul, care deja rascolise orasul toata noaptea, dupa ea, fu imediat anuntat. La comisariat, povestea mai tarziu politistul de garda din acea zi, Cristian Vasile, interogat ca suspect, avea o lucire de nebunie in ochi. Cand ii dadura drumul, se duse tinta in prima carciuma si bau pana nu mai stiu de el. Timp de cativa ani mai apoi li se arata musteriilor locul de unde cantaretul muscase din masa"
Cenusa fetei umplu o urna ce avea ca toarte doi ingeri de fier forjat. Nu trecura nici doua zile si urna a fost furata din firida ei din interiorul crematoriului. Am cercetat colectia de ziare din acea perioada ca sa ma conving de realitatea acestei povesti. Am gasit titluri cu litere de-o schioapa in gazetele vremii anuntand furtul urnei. Ceea ce nu s-a stiut insa niciodata, ceea ce am aflat doar eu, printr-o intamplare, este cine a fost cel care-a comis acest sacrilegiu. Nu vreau sa fac din asta cine stie ce enigma. Fireste, dupa cum banuiati, hotul n-a fost altul decat Cristian Vasile, cantaretul, care isi invinsese, innebunit de dragoste si disperare, vechea lui teama de strigoi.
Intrase-n miez de noapte pe o ferestruica a crematoriului, pasise pe dalele umede, se-mpiedicase de caruciorul cu care se impingeau mortii in cuptor si, sub sinistra bolta de malachita sculptata, pipaise zeci de urne frumos aliniate ca sa dea de cea a dragei, a neuitatei Zaraza. O stransese la piept si-si apasase buzele pe argila ei rece. Ajuns acasa, cantaretul aseza urna pe-un gheridon din coltul odaii si, chiar din dimineata urmatoare, incepu sinistrul ritual pe care i-l inspirase fara-ndoiala sminteala.
Mi-e greu pana si sa pun pe hartie cuvintele care descriu faptul de nedescris, dar am s-o fac totusi cat se poate de simplu: in fiecare seara, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mancat cate-o lingurita din cenusa Zarazei. Cand ultimele urme de cenusa de pe peretii urnei au fost inghitite, cantaretul si-a turnat terebentina pe gat, dar n-a reusit sa moara. N-a facut decat sa-si arda coardele vocale, terminand cu cantatul pentru totdeauna. A disparut cu totul si din Bucurestiul real, si din celalalt Bucuresti, fantomatic si cetos, din memoria oamenilor.
Pagina se intoarce in 1959, la Piatra-Neamt. Acolo a fost gasit pe post de masinist (tragea in fiecare seara cortina), un batran cu aspect de boschetar, caruia teatrul ii dadea, de mila, o paine. Cineva i-a spus ca era Cristian Vasile si ca fusese faimos la vremea lui".
Culorile curg, mangaierile se frang, cantecele amutesc, cortina se lasa: "Unchiul meu i-a dat batranului o cinzeaca si acesta, gajaind in soapta, i-a povestit cele de mai sus. Le povestea oricui, dar nimeni n-a pus pan-acum povestea pe hartie. O fac eu,in cele din urma, deplin constient de faptul ca nu aceste biete pagini vor duce mai departe amintirea lui Cristian Vasile, ci refrenul etern al iubirii". Poate din el, se va naste intr-o buna zi, un film de succes.
Sursa informatii:
Mircea Cartarescu: "Parfumul aspru al fictiunii"(audiobook)
Anii 1944. De aici incepe povestea lui Mircea Cartarescu despre Zaraza, al carei nume a fost soptit cu glas tremurat de atatia barbati incat a devenit, deopotriva, legenda si simbol.
Pe mine m-a confiscat povestea ei, care inca imi mai suna in urechi, dupa ce am ascultat-o pe CD-ul lui Mircea Cartarescu, "Parfumul aspru al fictiunii". Asternuta si intr-una din nuvelele sale din volumul "De ce iubim femeile", legenda tigancii care l-a fermecat pe Cristian Vasile patineaza in ritmul unui tango de neuitat , desi uitat...
Zaraza
Istoria ei fascinanta e sustinuta, cred eu, de realitate desi unele voci pun un semn de intrebare in dreptul veridicitatii sale. Trebuie sa facem un exercitiu de detasare si sa amintim ca mai exista un tango cu acelasi nume, compus in 1929 de Benjamin Tagle Lara si interpretat de Ignacio Corsini. Nu stim si nu calculam in ce masura a fost o sursa de inspiratie pentru refrenul care a facut istorie.
SursaMircea Cartarescu deschide prima fila din povestea acestei romante celebre, la localul "Vulpea rosie" de pe Selari unde, Zaraza, poate una din curtezanele Micului Paris, din femeile intretinute, "cele care nu se jenau sa-si afiseze tariful pe usa lor din hotelul in care primeau musterii" intra cu gratie la bratul unui barbat.
Zaraza (desi in romanta Cristian Vasile o canta pe Zarada - "minunata" sau splendida- in limba spaniola) "avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame".
Localul "Vulpea Rosie ", pe care voia buna il stia pe de rost, era locul nascut pentru doruri, vise si amor. Faima i-a fost adusa de tango-urile lui Cristian Vasile in ritmul carora se sopteau cele mai pasionate vorbe de amor. "Gardel al nostru", cum il numea Mircea Cartarescu intra si iesea de pe scena in rafale de aplauze: "In fine, aparu, abia vazut prin valurile de fum aromat de la havane, Cristian Vasile. Aplauze nebunesti il insotira(....).
SursaLa Vulpea rosie toata lumea venea pentru Cristian Vasile, asa cum Zavaidoc, alta glorie a momentului, facea sa prospere "Ingerasul", faimosul local al Vioricai Athanasiu. Cei doi mari nu se iubeau. Zavaidoc era cu bandele de la Bariera Vergului, conduse pe-atunci de Borila. Le platea ca sa-l protejeze. Cristian Vasile isi dadea obolul celor din Tei, de la Maica Domnului, fratii Grigore. De mai multe ori guristii se-ntalnisera, insotiti de malacii lor, si scosesera cutitele".
Povestea de iubire a inceput insa cu acest refren:
...Ti-aduci aminte/Ce dulci cuvinte/Ne impleteam in scrisori?/Odinioara/ Pe dinafara/ Le stiam uneori/Scaldate-n lacrimi noi le citeam/Si-apoi le sarutam/
Totul se curma /Si-n cea din urma/Eu nu stiu ce sa-ti mai scriu...
"Cei din public, imbogatitii si colaborationistii orasului, putred de corupti, pareau sa fi uitat pana si ei Sodoma josnica si monotona a vietii lor. Unii taceau, privind sticlos in fata ochilor. Altii duceau paharul alungit de sampanie la gura si beau din el mult mai mult decat de obicei. Femeile, multe dintre ele tarfe trecute prin ciur si darmon, plangeau ca scolaritele. Se surprinse si Zaraza lacrimand, si nu-si amintea s-o mai fi facut vreodata".
Parfumul acelei nopti luat pe buzele si pe visele lor s-a nascut drama pasiunii si iubirii care a durat doi ani. Nu se priveau decat unul pe altul, nu existau decat unul pentru celalat: "In noaptea aceea Zaraza deveni femeia lui, cum avea sa ramana inca aproape doi ani de zile, fara vreo tradare si fara macar un gand la altul. La randul lui, cantaretul nu mai iesea nicaieri fara "nebuna lui adorata", cum o numea mereu". Faimosul tango, cel mai mare succes al artistului, care l-a intrecut astfel cu mult pe Zavaidoc, se nascu dupa jumatate de an.
"Cand apari, senorita, in parc pe-nserat/Cu,in juru-ti, petale de crin/Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat/Si ai trupul de sarpe felin/Gura ta e-un poem de nebune dorinti/Sanii tai un tezaur sublim/Esti un demon din vis care tulburi si minti/Dar ai zambetul de heruvim".
Zaraza devenise Lili Marlene a Bucurestiului, era pe toate buzele(...) "Se canta in berarii si-n adaposturile antiaeriene si o cantau soldatii in transee. Iar fermecatoarea tiganca devenise la fel de cunoscuta ca si celebrissimul ei amant".
Artistii faimosi din acea vreme, erau siliti sa lucreze mana-n mana cu mardeiasii orasului, care aveau monopolul asupra cabaretelor, cazinourilor si bordelurilor. Un cantaret vestit nu era pentru ei mai mult decat o prostituata careia-i luau buna parte din agoniseala. Zavaidoc, orbit de invidie, apela la talharul Borila de la Bariera Vergului. Acesta il asculta si-i explica sfatos ca nu-l poate omori pe Cristian Vasile. "Nu de alta, da-mi place si mie cum ii zice si-ar fi pacat de Dumnezeu." Si banditul, facandu-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se innegrise de invidie, incepu si el sa fredoneze Zaraza. Ideea-i veni tocmai pe cand murmura, cu ochii pe jumatate inchisi de placere, cantecul fatal.
"A doua zi dupa Sf. Dumitru, Zaraza iesi, dupa obicei, pe-nserate, sa-i ia tutun iubitului ei de la chioscul din colt. Peste Calea Victoriei, in dreptul cladirii Casei de economii, se lasase un amurg greu, unsuros, prin aurul stins al caruia femeia nu-si dadu seama ca din invalidul care vindea acolo nu mai ramasese decat carja, tinuta acum sub brat de un om al lui Borila deghizat. Cum aparu Zaraza, cu un sal de Indii la gat, matahala lepada carja si, sub cerurile ca de pacura in flacari, o apuca de par pe femeie. O privi in ochi ranjind, o musca salbatic de buzele invinetite si, parca din aceeasi miscare,ii reteza beregata cu sisul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dambovitei, unde i se stersera urmele.
O gasira in zori, cu rochia muiata in sange, si cantaretul, care deja rascolise orasul toata noaptea, dupa ea, fu imediat anuntat. La comisariat, povestea mai tarziu politistul de garda din acea zi, Cristian Vasile, interogat ca suspect, avea o lucire de nebunie in ochi. Cand ii dadura drumul, se duse tinta in prima carciuma si bau pana nu mai stiu de el. Timp de cativa ani mai apoi li se arata musteriilor locul de unde cantaretul muscase din masa"
Cenusa fetei umplu o urna ce avea ca toarte doi ingeri de fier forjat. Nu trecura nici doua zile si urna a fost furata din firida ei din interiorul crematoriului. Am cercetat colectia de ziare din acea perioada ca sa ma conving de realitatea acestei povesti. Am gasit titluri cu litere de-o schioapa in gazetele vremii anuntand furtul urnei. Ceea ce nu s-a stiut insa niciodata, ceea ce am aflat doar eu, printr-o intamplare, este cine a fost cel care-a comis acest sacrilegiu. Nu vreau sa fac din asta cine stie ce enigma. Fireste, dupa cum banuiati, hotul n-a fost altul decat Cristian Vasile, cantaretul, care isi invinsese, innebunit de dragoste si disperare, vechea lui teama de strigoi.
Intrase-n miez de noapte pe o ferestruica a crematoriului, pasise pe dalele umede, se-mpiedicase de caruciorul cu care se impingeau mortii in cuptor si, sub sinistra bolta de malachita sculptata, pipaise zeci de urne frumos aliniate ca sa dea de cea a dragei, a neuitatei Zaraza. O stransese la piept si-si apasase buzele pe argila ei rece. Ajuns acasa, cantaretul aseza urna pe-un gheridon din coltul odaii si, chiar din dimineata urmatoare, incepu sinistrul ritual pe care i-l inspirase fara-ndoiala sminteala.
Mi-e greu pana si sa pun pe hartie cuvintele care descriu faptul de nedescris, dar am s-o fac totusi cat se poate de simplu: in fiecare seara, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mancat cate-o lingurita din cenusa Zarazei. Cand ultimele urme de cenusa de pe peretii urnei au fost inghitite, cantaretul si-a turnat terebentina pe gat, dar n-a reusit sa moara. N-a facut decat sa-si arda coardele vocale, terminand cu cantatul pentru totdeauna. A disparut cu totul si din Bucurestiul real, si din celalalt Bucuresti, fantomatic si cetos, din memoria oamenilor.
Pagina se intoarce in 1959, la Piatra-Neamt. Acolo a fost gasit pe post de masinist (tragea in fiecare seara cortina), un batran cu aspect de boschetar, caruia teatrul ii dadea, de mila, o paine. Cineva i-a spus ca era Cristian Vasile si ca fusese faimos la vremea lui".
Culorile curg, mangaierile se frang, cantecele amutesc, cortina se lasa: "Unchiul meu i-a dat batranului o cinzeaca si acesta, gajaind in soapta, i-a povestit cele de mai sus. Le povestea oricui, dar nimeni n-a pus pan-acum povestea pe hartie. O fac eu,in cele din urma, deplin constient de faptul ca nu aceste biete pagini vor duce mai departe amintirea lui Cristian Vasile, ci refrenul etern al iubirii". Poate din el, se va naste intr-o buna zi, un film de succes.
Sursa informatii:
Mircea Cartarescu: "Parfumul aspru al fictiunii"(audiobook)
vulpea rosie
Unde anume pe Selari era Vulpea Rosie? Stie cineva? Macar orientativ...
Povesti de adormit copiii, frumos scrise
Salut,
In caz ca nu ai citit articolele mele (desi sunt aproape sigur ca de-acolo te-ai inspirat) ti le recomand calduros:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Vasile
si
http://www.lautari.ro/cristian-vasile-si-zaraza/
Un singur lucru as mai adauga:
"Nu stim si nu calculam in ce masura a fost o sursa de inspiratie pentru refrenul care a facut istorie." ... nu incape nici o indoiala ca este vorba de EXACT ACEEASI piesa. Aici nu-i vorba de cine stie ce armonii sofisticate asupra carora muzicologii nu cad deacord daca e plagiat sau nu. E acelasi cantec, cu alte versuri.
La fel, numele nu are nici o legatura cu Zarada, Zarafa, Zarzuela, Zingarella si alte variatiuni pe aceeasi tema, ci pur si simplu vine de la stofa care era in voga la vremea respectiva, asa cum e explicat si in articol.
Asa stand lucrurile, nici nu mai e de mirare cum Cristian Vasile lua in fiecare dimineata cate o lingura din cenusa femeii care abia 60 de ani mai tarziu avea sa fie inventata.
Vulpea rosie locatie
Vulpea rosie a fost amplasata exact unde se vand lampi de sticla(vis-a-vis de Crama Domneasca)Daca analizezi putin,locul este exact cum se vrea un local vechi cu scara interioara pentru accesul la mezanin
zaraza
1. Tangoul Zaraza s-a auzit prima oara in 1929 la Marele Concurs al Discului National Uruguai (Cine Teatro Cervantes din Montevideo) unde castiga premiul al doilea. In acelasi an este inregistrat de Jose Razzano (acompaniament de pian si chitara), Ignacio Corsini (acompaniament de chitare) si orchestra Francisco Canaro, avandu-l ca interpret pe Charlo. O alta inregistrare este a Orchestrei lui Rodolfo Biagi (cu Jorge Ortiz interpret) in 1941. Aceasta din urma este disponibila la adresa www.todotango.com impreuna cu versurile aferente.
2. Compozitor si textier al tangoului „Zaraza” este Benjamín Tagle Lara. Pentru conformitate la adresa mai sus amintita (www.todotango.com) se pot gasi, in original, partitura (a carui coperta este de altfel afisata) si versurile in limba spaniola. Lucru important, deoarece orice analiza a cuvantului „zaraza” trebuie pornita din spaniola si nu din alta parte, chiar daca acest cuvant se gaseste si in alte limbi (de exemplu in sarbo-croata inseamna „contaminare” „infectie”). Daca aruncam o privire sumara asupra textului original din limba spaniola putem observa ca „zaraza” apare in refren caligrafiat cu litera mica si nu cu majuscula, asa cum am fi fost normal in cazul unui nume propriu. Daca incercam sa si intelegem textul lucrurile se lamuresc, cuvantul „zaraza” este un apelativ pe care carutasul il da boului care-i imbatraneste, care i-a fost tovaras de nadejde si ale caror destine s-au impletit de-a lungul anilor:
"A la huella, huella, zaraza/ huella, huella guay!"... adica "Hai pe poteca, pe poteca boule / Pe poteca, hais!"
3. Socant? Nu, deloc. Mai socant e faptul ca cineva a putut atribui acest nume unei suave domnite. In fapt apelativul de "zaraza" este folosit in Argentina pentru animale si are o conotatie afectiva. Termenul a fost imprumutat din moda anilor '20 ai secolului al XX-lea, zaraza fiind un tip de material textil din bumbac (uneori lucios), la moda in acele vremuri, avand un imprimeu caracteristic. Carutasul din tangoul lui Tagle Lara isi cheama boul „zaraza” datorita unui desen similar materialului mai sus amintit de pe pielea animalului. De aici si caligrafierea cu litera mica. In general porecla face referinta la o anumita caracteristica fizica dar fara o conotatie peiorativa. E ca si cum ti-ai striga animalul de companie cu apelative de genul: "pielosule" sau "grasule" ori "surule".
4. Tangoul “Zaraza” ajunge in Europa foarte repede, in 1930, prin intermediul actritei si cantaretei Sofia Bozan care il canta la Paris. Regizorul britanic de origine maghiara Alexander Korda il foloseste intr-un film de-al sau (acesta informatie este incompleta deoarece nu am reusit sa aflu, inca, titlul filmului). Probabil pe filiera aceasta ajunge si in Bucuresti unde este preluat de Cristian Vasile. Versurile, foarte frumoase de altfel, sunt creatia lui Nicolae Kiritescu caruia cuvantul "zaraza" ii sugereaza prin sonoritatea usor exotica o prezenta feminina. Astfel se ajunge ca in limba romana un cuvant plecat din lumea modei, a textilelor, apelativ pentru animale in spaniola argentinana, sa ilustreze o ciudata poveste de dragoste. Personal imi plac versurile lui Kiritescu dar imi displace profund povestea cu accente patologice inventata de Cartarescu in jurul Zarazei (scris cu Z mare). Cui foloseste?
Comentariu nou
O POVESTE FRUMOASA SI REALA DE DRAGOSTE!
zaraza
de face-ti comentarii atat de reci
mai suntem si noi cei care mai credem in dragoste
si visam
si a murit
la Sibiu
Comentariu nou
nu va mai chinuiti oameni buni,sa aflati mai multe despre aceasta rivalitate,dintre zavaidoc si cristian vasile...sunt mai mult ca sigur,ca acest cartarescu,n-a vrut,doar,pur si simplu,sa-si vanda manuscrisele,facandu-l astfel celebru,si nu neaparat,ca are in totalitate dreptate,dar,in procent de 90 la suta,credeti-ma,ARE DREPTATE,da,si este adevarul pur,in aproape tot ceea ce zice...de unde stiu?am vb luni intregi cu fiica lui,rugand-o sa-si amnteasca,din spusele tuturor cunostintelor,atat a le lui zavaidoc,cat si a le ei,adica fiicei lui,si va incredintez,ca povestea lui zavaidoc,a lui cristian vasile,si a zarazei,este autentica....as vrea sa cred,ca nu v-am suparat prea tare,sustinand asemenea poveste,dar,cand stiu sigur,ca asa s-a intamplat,cautind ani de zile sa aflu toata viata lor,mi-am dat seama,ca aceasta poveste,cu parfum de bucuresti interbelic si romantic,este o poveste frumoasa,trista,dar cat se poate de adevarata.....si spunandu-va toate astea,vreau sa continui,spunandu-va in continuare ceva asemanator;au existat multe cupluri,in acea perioada,care au avut de suferit,de urma rivalitatii dintre barbati,sau dintre femei,sau din cauza geloziei,asa ca va spun ca acesti interpreti,au fost f celebri,din cauza aceasta s-au mediatizat asa de mult aceaste intamplari.....pai cum sa faca valva un ziarist,pt un om de rand?poate ii relata povestea,o data,si cu asta incheia pt totdeauna,dar avand asemenea vedete la indemana,vrei ca totul sa devina public,pt toata lumea....m-am lungit cam mult,va doresc,o viata frumoasa in continuare,si un singur sfat;nu judecati omul,pe care nu il cunoasteti..
zaraza
eu nu sunt convinsa de toata nebunia asta
Despre Zaraza
...eu cred, si dincolo de tragicul sfarsit, ma bucur ca am descoperit o deosebita poveste de dragoste veritabila.
Cei care neaga un adevar sunt TAMPITI
Cei care neaga acest adevar sunt TAMPITI! Am trait acele vremuri,insasi Sergiu Nicolaescu in filmul sau a dorit a face o revenire la acele vremuri,eu fredonez melodia din ani 40 si stiu la ce se refere,am trait acele vremuri domnilor,prin prizma amintirilor retraiesc si acum,nu atribuiti voi nume de animale spaniole celei care a fost Zaraza,nu stiu ce legatura a avut cu numele unei melodi ce a concurat la un festival,atata stiu ca Zaraza a existat! ca nu a fost numele ei real nu a interesat pe nimeni,vizualizati filmul lui Nicolaescu care se apropie mult de realitatea acelor vremi si veti retrai acele momente,acela era Bucurestiul din acele vremi.
Comentariu nou
Am cunoscut o doamna care a trait in acele vremuri, imi povestea de petrecerile dansante din Bucurestiul interbelic, de serile de weekend "la sosea" dar poate o fi uitat tocmai povestea Zarazei, sau n-o fi vrut sa mi-o spuna, eu eram ca un copil pentru ea dar nu conteaza daca a existat in realitate. Oamenilor le place sa auda povesti de dragoste si sa creada in ele. Doar pentru asta traim...
Cu siguranta a existat
Cine stie cate Zaraze or fi existat..printre ele cu siguranta a existat si cea faimoasa. Oameni din mahalaua acelor vremuri, multi dintre ei nestiutori de carte, si-au botezat astfel fetitele, dupa ce au auzit si le-a placut tangoul lui Benjamín Tagle Lara. Cum nu aveau de unde sa stie semnificatia acelui cuvant, nu au avut nici o retinere in a-si numi copilele asa, mai ales ca in limba romana cuvantul suna melodios, duce cu gandul la zarzari, la pomi infloriti, la primavara.
Ca o paranteza, sunt si in ziua de azi familii din randul romilor care isi numesc copii cu nume despre care nu ar putea spune multe, poate doar ca le-a placut cum suna : Integrama, Cabinet, Directoru' Proiectu' :)