Waldeck @ Fabrica, a loving band

In cele doua seri de concert din Fabrica, grupul vienez Waldeck a facut o incursiune atat de veridica in epoca anilor '20, incat a reusit sa fie iertat de public pentru cele doua ore de intarziere. Ideea cu doua seri de concert a fost una cat se poate de desteapta, intrucat, desi era o atmosfera incinsa, aveai loc sa te desfasori pe ritmuri de swing, tango si dub. Sper insa ca intr-un timp cat mai scurt muzica lui Klaus Waldeck sa fie atat de cunoscuta, incat sa merite sa fie ascultata dintr-o sala mare de concert.

Afisul concertului m-a amagit putin, ma asteptam ca cei de pe scena sa aiba o costumatie a la Al Capone, dar artistii au compensat prin muzica si publicul prin costumatie si dans. Concertul a inceput cu cateva acorduri din Get Up Carmen, dupa care au urmat aproape toate melodiile de pe albumul Ballroom Stories: Addicted, Make my day, So black&blue, Bei Mir Bist Du Schon. 

Vocea plina de sarm a fost a artistei austriece Zeebee, cea care a si cochetat cu publicul si a avut prezenta scenica. Zeebee a folosit la cateva melodii o mini-portavoce, care facea ca sunetul sa para de gramofon. Pe peretele din spatele artistilor rulau proiectii cu figuri hip ale anilor '20-'30, dansand ametitor (i-am recunoascut sigur pe Fred Astaire si Ginger Rogers.

In sala de concert era o mare aglomeratie in fata, unde saxofonistul facea furori, si demonstratii de dans in spate. Din fericire, la niciunul dintre cele doua baruri nu a fost aglomeratie, nu s-a fumat incat sa tai fumul cu cutitul iar daca oboseai de atata swing, aveai sanse mari sa gasesti o masa libera la care sa ii asculti pe vienezi in tihna.