Viața Șoselei Viilor (I)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

… nimeni nu iubește Șoseaua Viilor: nu găsiți poze cu ea; nu s-a dus nimeni să fotografieze nici tramvaiele ce-o străbăteau, nici încrucișările cu calea ferată, nici nenumăratele fabrici și făbricuțe – parcă nici n-ar exista. Ia, deci, să ne punem oleacă ambiția și să vedem cîte povești frumoase-s pe aici.

Întîi de toate, sigur, povestea viilor! Căci de la vii își trage numele. Citim în istoriile orașului cum Bucureștiul era numai o grădină uriașă, bogată: plină cu livezi și cu vii. Acestea din urmă se-ntindeau din inima orașului pînă la hotare; iar un hotar de demult era însăși șoseaua asta.

Sigur: cele mai bune locuri de vie erau ale popilor, pînă pe dealurile Filaretului; dar după ce treceai de „viia sf. Mitropolii”, te afundai în viile oamenilor. Găsim pe hărțile mijlocului de secol XIX și numele acestora: Iancu Hagiioniță, dl. Gligore, Pitaru Stere, dl. Mustacov, Liflerache Tamare, dl. Macedonschi, Pitaru Moscu, Tudorache Predescu, Scarlat Pascali, dl. Paronescu, Andrei Zarafu, Popa Ion – chiar era popă -, Ivan Dulgheru, comisarul Anastase Moscu, Marin Măcelaru, Ivancu Covaciu, Marin Marinescu, Diamandi Anghelovici și Postelnicul Ioniță. Aveau vii și dumnealor polcovniceasca Catinca Alexanca, nineaca Nuța precum și coana Voineasa…

Oleacă mai la margine – spre Ferentarii de azi – se aflau, bunînțeles, și cramele făr’de care nu se putea. Pencu Tabacu și Ivancu Covaciu, dintre proprietarii de vie, țineau crame; le mai găsim și pe cele ale lui Oprea Brutaru, Sufragiu și Anghel Cîrciumaru. Dacă vi s-o părea așa, mai ciudat, că nu-s mai aproape de oraș, s-o lega și de faptul că multă vreme, numai Mitropolia putea să-și vîndă nestingherită vinul oriunde; particularii ba erau siliți să plătească ca să poată vinde, ba să vîndă mai întîi vinul popilor și de-abia dup-aceea pe al lor. Mereu au fost șmecheri, slujitorii Domnului: bine le-a făcut bunul Cuza cînd le-a mai jughinit bunăstarea…

Ce veselie trebuie să fi fost pe-aicea, acuma-n toamnă! Bătrînul Giurescu – deși n-a prins el vremile viilor de pe-aici – le înfățișează tare frumos viața:

La vremea culesului, toate aceste vii bucureștene erau pline de lume. Stăpînii respectivi se mutau la crame pentru o săptămînă, două; veneau rude, prieteni, cunoscuți; petrecerile cu lăutari, cu pastramă friptă pe grătar și cu must dulce sau înăsprit sfîrîind în ulcioarele de pămînt, se țineau lanț. Seara, după ce isprăveau treaba, culegătorii, mustuitorii care „mustuiau” poama în ciubere și crămașii care strîngeau teascurile sau pur și simplu călcau strugurii în picioare se strîngeau laolaltă și începeau  – cei mai tineri – jocul în sunetul cobzei și al viorii -, sau cei bătrîni – vorbele, taclalele.

Cine-a pierdut ceva vreme urmărind, pe hartă, cursul șoselei noastre, vede că ea se lăsa-n stînga din Calea Rahovei – pe-atunci, drumul Craiovei – cam prin locul unde-i răspîntia cu strada Sabinelor. Încă nu se tăiase monumentalul bulevard al Reginei Maria, pe pămînturile lui Dumitru Marinescu-Bragadiru; și încă nu se construise nici fabrica de bere. Șoseaua se termina la bariera Bărbătescului, spre drumul Giurgiului; ca și azi.

Cum s-o fi trecut de la satul cu vii la orașul cu fabrici? Progresul bătea la ușă; nu aștepta. Se uniseră Principatele, se pregătea Independența, viața se mișca altfel.

Drumul de fier a fost și-aici primul care-a schimbat lucrurile. La 1869 se deschidea Gara Filaret – și lucrurile se rostogolesc, fără a mai putea fi oprite.

La 1871 se-nființează, mai jos, Uzina de Gaz; un an mai departe, Fabrica de timbre. În ’79, cea de chibrituri toate astea într-un deceniu!

Numaidecît se realizează și legătura feroviară între Filaret și Gara Tîrgoviștei – pe unde-i azi „Trafic Greu” și-n 1881, se deschide fabrica de încălțăminte a lui Leon și Mîndrea. În ’89 se ridică fabrica de ulei Mohr. Peste doi ani Franck pornește fabrica de cafea și de cicoare. Antrepozitele de sus, de la Uranus, se-ntind pe cîmpul Giagoga pe la 1894 și după un an Bragadiru deschide fabrica de bere. N-am deslușit vremea la care s-ar fi deschis fabrica de conserve Flora – asta e!

Ca să nu mai zici că la sfîrșit de secol XIX se construiește și primul mic cvartal de locuințe-tip din București, pe care-l găsim azi pe străduța Învoirii, cea care pleacă și se-ntoarece-n șoseaua Viilor, peste drum de rău-famatul hotel. Locuințele erau pentru folosul fabricii de Ulei.

Fantastic.

Legile de încurajare a fabricilor mari aduc și înlesniri legate de transportul pe drumul de fier, așa că partea asta de oraș se dezvoltă, industria se-ntărește; iar viile pier: mai vine și filoxera peste ele, pe sfîrșit de secol…

Șoseaua-n sine ajunge o parte importantă a inelului de circulație ce-nconjura Capitala. Tramvaiele încep să vie tot mai sus-încoace: întîi la Chirigiu, dinspre Rahova, apoi la Bellu, urcînd pe Cuțitul de argint. Secolul XX începe construirea splendidelor clădiri unde urma să se mute Seminarul Central sus, la intersecția Viilor cu Regina Maria, unde funcționează acum Academia Tehnică Militară; cu amenajarea Parcului Carol pentru a sărbători cele patru decenii de domnie a regelui Carol și pentru fala Expoziției generale; apare, prin străduința lui Ștefan Hepiteș, stația meteo de la Filaret și se construiește sanatoriul de tuberculoși de pe șoseaua Viilor…

… dar va urma




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera