Versus: desene animate, atunci si acum

Cea mai grozava inventie, dupa apa calda si masinaria fratilor Lumiere, sunt desenele animate. De cand exista ele, copilariile sunt mai fericite si oamenii mari sunt mai mult timp copii.

Daca cineva ar fi tinut de la nastere prizonier intr-o camera cu televizor, unde ar vedea numai desene animate, care ar viziunea sa despre lume, proiectata prin varful creionului unui desenator?

Daca cineva ar fi tinut de la nastere prizonier intr-o tara fara desene animate, cum se va dezvolta personalitatea lui viitoare? Aici putem raspunde si noi, cu experienta anilor copilariei lipsiti de "desene" si refulati in anii imediat urmatori Revolutiei in animatiile pentru care lasam balta lectii sau joaca.

Inainte de '89 "desene" insemnau pe romaneste Miaunel si Balanel, Mihaela si Azorel, Oaca si Boaca, Robotel si Creionel, care ne invatau cum sa trecem strada. Omuletul lui Gopo nu era pentru copii si nu intelegeam nimic din drama personajului gol si cam trist.

  miaunel.jpg mihaela.jpg

Desi acele povesti erau de un simplism care frizeaza ridicolul si raneste ochiul consumatorului rafinat de desene de azi, copiii anilor '80 in Romania se uitau cu religiozitate la ele si la ce mai trecea granita interioara a blocului comunist: polonezele Lolek si Bolek, lupul si iepurele din Nu pogodi!, care a "trait" intre anii '69-'93 (vezi aici primul episod).

nu_pogodi.jpg
sursa

Gala desenului animat (1974-1989) era desertul duminical al Vioricai Bucur din Magazinul duminical al lui Tudor Vornicu. Asteptam cu privire de copil cersetor rarele Tom si Jerry, Popey marinarul cu scarbosul lui spanac la conserva (a existat vreun copil caruia sa ii fi placut spanacul?), Disney cu Mickey Mouse, Donald Duck si Pluto, ciocanitoarea Woody, Chip si Dale, Pantera roz, cotofenele Heckel si Jeckel.

Pe langa ele mai prindeam rarele giuvaeruri servite cu inghititura, fragmente din Bambi, 101 dalmatieni, Alba ca Zapada, Pisicile aristocrate, pe care le vedeam cateodata in toata splendoarea lor de poveste la cinematograful Doina (unde e acum Terasa Doamnei).
 
Dupa revolutie ni s-a deschis o minunata lume noua, cu 20 (!) de minute seara de la 7.30, cu fantastica Sandy Bel(le) - pentru muzica obsedanta a genericului, click aici (youtube link), "capitanul Captain Planet", Pif & Hercule, ratonii, Aventurierii spatiului, care erau toate departe de a oferi puiului de om vreo ocazie de a sta sa cantareasca cu filosofia de la 11 ani problemele lumii, ale planetei, ale mediului, comportamentul uman, lupta dintre bine si rau.

Moment de referinta este anul 1993 cand dintr-o data toata lumea isi punea cablul. Hello Cartoon Network! Si ceea ce intelegeam noi prin desene animate avea sa se schimbe  pentru totdeauna. Cel mai frumos lucru la CN era varietatea, desene din anii '70, '80 si '90. Spre sfarsitul deceniului ne-am trezit cu desene noi si ciudate precum Dexter's Laboratory, Cow and Chicken, Samurai Jack.

Astazi avem Cartoon Network, Minimax si Jetix (o schimbare in bine am putea spune), dar parca nu prea mai avem la ce sa ne uitam. Anime-urile ne-au invadat undele : Naruto, Inuyasha si Dragonball Z. Nu stiu, it's not my cup of tea (scuzati rima). Prea multa bataie si prea putin mesaj. Imi aduc aminte cand ma uitam la GI Joe si dupa fiecare episod iti arata un mic infomercial, in care sa te invete despre curaj, prietenie si datorie. Fiecare episod se termina cu vorba "Now you know, and knowing is half the battle". Unde gasesti asa ceva la desenele de astazi?

Desenele nu mai vor sa-i invete ceva pe copii, ci in loc vor sa le ofere o experienta, experienta atat de incredibila ca trebuie sa continue si dupa ce se termina serialul. Uite cate articole Witch si Pokemon exista la tarabe. Presupun ca este o schimbare in bine faptul ca se investesc mai multi bani in desene ca niciodata, dar in spatele acestor productii se afla o mare masina comerciala. Faci un desen, faci si o revista, faci si rechizite si ajungi sa faci si jucarii.

WITCH si Totally Spies sunt noile desene preferate ale fetitelor, iar acestea isi pot imagina identificandu-se cu personajele ca sunt spioane si vrajitoare. Pe de alta parte am trecut si noi prin asta cu Sailor Moon.

Unde sunt Saber Rider, Centurions, Swat Kats si Galaxy Rangers de alta data? Contineau violenta, erau ridicole in felul lor, dar nu se compara cu ce se face acum. Banuiesc ca motivul pentru care mi se pare ca sunt superioare desenele de alta data este pentru personajele erau in continuare tratate ca personaje care ar putea fi jucate de actori. Personajele de astazi, mai ales cele din anime-urile de succes... si MAI ALES cele din anime-urile facute de americani, sunt un fel de caricaturi exagerate.

In esenta ne este dor de acele vremuri cand puteam sa ne uitam la desene si puteam crede ca sunt numai pentru noi, numai ca sa ne simtim noi bine. Astazi desenele animate s-au transformat intr-o industrie si pe drum au pierdut putin din inocenta de alta data. Bine ca intotdeauna ii vom avea pe Tom si Jerry. Classics never die.

Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


6 comentarii vrei sa comentezi?

flv 15:27 pe 27 Sep 2007
#1. my favourite

din strafundurile mocirloase ale memoriei am pescuit multe din cele insirate de tine aici (recunoaste ca ar fi fost mult mai nimerite niste linkuri la wikip sau youtube - swat kats&co...) si tare ma bucura sa vaz ca tratati subectul.
stii ce ma surprinde pe mine? creatorii moderni de animatie exceptand sir Dilworth si sir Tartakovsky (plecaciuni multiple) nu mai dau viata la personaje capabile de a se transforma in legenda, personaje care asemeni lui DuffyDuck sau Bugs sa poata sarbatori la un moment dat cateva decenii de existenta si toata lumea, sa stie cine sunt.
Long live Dexter & Courage:)


Andrei 16:28 pe 27 Sep 2007
#2. Comentariu nou

vezi si Birdman, Fantastic Four (seria veche), Johny Quest (seria veche), Yogi Bear, Huckleberry Hound, Snagglepuss, Top Cat, Shtrumfii, Help! It's the Hair Bear Bunch, Magilla Gorilla si multe altele de la Hanna & Barbera.


flv 17:17 pe 27 Sep 2007
#3. ok...

anyone Pinky&the Brain fan? Animaniacs... Spielberg's pieces of genius...
ok, sunt recente, stiu Diana, stiu:)


Faust 18:11 pe 27 Sep 2007
#4. Comentariu nou

good times, good times


marius 23:24 pe 03 Noi 2008
#5. ajutor!!!

isi mai aduce aminte cineva de desenele animate "aventuri in padurea verde"? daca da atunci poate stie cineva de unde se pot face rost, pentru ca as vrea sa mai vad si cu ochi de adult, imagini care m-au fascinat in copilarie.
este posibil sa nu-mi mai placa, dar tot as vrea sa vad de ca asteptam cu asa nerabdare sa inceapa, si eram captivat de la primele, la ultimeleminute( putine ce-i drept)!!!


Marian 03:37 pe 23 Noi 2008
#6. Aventurierii Spatiului

Pentru fanii seriei de desene animate "Aventurierii Spatiului":

Intreaga serie Aventurierii Spatiului (77 episoade) se poate downloada (calitate DVD-rip). Insa, seria este in limba japoneza.

Daca va intereseaza, intrati la grupul:

http://groups.yahoo.com/group/Aventurierii_Spatiului/

unde se depun eforturi pentru subtitrarea seriei.


d'ale zilei...

Cat de des faci sex?
|Rezultate|Alte sondaje

Publicitate


Descopera

Se incarca
vezi mai multe


Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate