Underworld, ceva Gorillaz si multe lasere la Polivalenta
Se vorbea despre minunatia de film promo la Windows 7, numit psihedelic in cercuri restranse, despre evolutie, tehnologie si comparatii antologice prin care sa multumim Universului pentru ultimul sistem de operare. In rest ecrane si lasere, bratari ce licureau in intuneric si multe promoterite. Sala era intr-adevar aproape plina si fremata de nerabdare, cu tot cu disputele ce dureaza de ceva timp e sau nu e Gorillaz?!
Sincer nu stim ce a fost pentru ca a fost ceva ciudat, neasteptat si nici multimea nu ne ajuta prin aclamatii isterice sa ne prindem daca e sau ba, daca a inceput sau e doar fundalul muzical al pauzei, parca suna, parca nu dar uite ce proiectii misto... Stai ca ar fi ei, dar cati sunt ca nu se vede, dar suna bine. Sonorizarea la Polivalenta nu a fost exact reusita, cel putin in coltul unde am stat noi se auzea bruiat, dar din ce am testat, pe peluza era cel mai ok. Plus ca de acolo se vedeau cel mai bine si proiectiile.
Gorillaz Sound System au placut partial, au venit, au incitat publicul la razmerita dar au stat cuminti intre un ecran si un paravan de panza, prin care li se mai intrevedeau siluetele ocazional. Isteria generala a fost cauzata de ritmurile cunoscute de la Feel Good Inc, ca pana atunci au fost manifestari controlate de admiratie si oamenii erau pe scena de mai bine de o ora.
Pe ecran au aparut 2D, Noodle, Murdoc si Russel, nu si sub forma de holograme cum probabil multi sperau sa-i vada. Am prins si fragmente din Clint Eastwood si Feel God Inc proiectate pe ecrane. Iar de auzit am mai prins Last Living Soul, Re-Hash si Starshine de la Gorillaz si fragmente din I got a feeling de la Black Eyed Peas, Hella Good - No Doubt, Pitbull - The Anthem si Calle Ocho, iar finalul a fost pe ritmurile de la Sandstorm - Darude.
Totusi, trupa nu a convins. Fie pentru ca publicul nu a avut parte de albumele Gorillaz sau Demon Days ca pe disc, fie pentru ca nu au fost holograme, fie ca nu le-a placut sau nu au inteles. Dupa ce GSS au parasit scena, o parte din public s-a retras fara sa mai apuce sa dea cu ochii de headlinerii serii si spectacolul Underworld (nu-i mai punem la socoteala pe cei ce au parasit incinta inainte sa ajuna GSS la jumatatea reprezentatiei).
Si rau au facut pentru ca Karl Hyde a facut un super spectacol, agitat, nevrotic si galagios. In timp ce Rick Smith si Darren Price isi vedeau de butoanele lor, Karl parcurgea scena in jacheta sa cu paiete (la fel ca si anul trecut) si isi declara iubirea pentru Bucuresti si Romania, o tara asa frumoasa. De cum au pasit pe scena atmosfera s-a schimbat in mai bine.
Amestecul de proiectii cu imagini live, Karl, urcat pe boxe filmandu-se cu o mini camera si cantand, urland si agintandu-se neincetat, a instaurat un nou regim de haos si petrecere. Multimea s-a dezlantuit, asa redusa la numar cum a ramas, dar libera de inhibitii. Am ascultat Rez, Cowgirl, Beautiful Burnout, Two months off, Push Upstairs, Dinosaur Adventure, Moaner si Born Slippy.
Underworld au facut un super spectacol doar mixand propriile melodii, au reusit sa anime atmosfera si au aratat ca biletul si-a meritat toti banii. Am intrat intr-o lume a noptii, condusa de ritmuri electronice si directionati de o voce ce suna obsesisiv, ce ne chema spre intuneric, spre un loc unde nu exista reguli unde ne astepta un om plin de energie absorbit in propria muzica.
Ce am prins a fost reusit, Gorillaz Sound System raman un mister si poate ca asta este un lucru bun, polemica nu strica aproape niciodata, iar Underworld pur si simplu au fost dementiali.
Link la Galerie (si scuze pentru calitatea indoielnica a pozelor)
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:

Underworld & Gorillaz Sound System vin in noiembrie la Bucuresti
Pe 6 noiembrie la Sala Polivalenta , Gorillaz Sound System si Underworld vor da o mega petrecere electro la care va mixa si Dubfire . Daca Gorillaz vin...
Peninsula 2010 - 27 august
Peninsula e o lume in sine, poate singura de acest fel dintre festivalurile mari romanesti. Am spus romanesti? Poate din Romania, geografic vorbind. Peninsula e bilingv, poate chiar tri, quatro...
Piesa noua de la Gorillaz ft Phi Life Cypher - Starshine
Zilele trecute a iesit la suprafata o piesa mai veche de la Gorillaz , care a fost inregistrata prin 2001, dar care n-a fost lansata niciodata pana acum. Aceasta se...
Gorillaz nu se despart
Zilele trecute va anuntam cu tristete ca Gorillaz se despart. Se pare ca zvonurile pornite de revista People au fost false. Acestea sunau cam asa: " There's...

Gorillaz feat. Andre 3000 & James Murphy - DoYaThing (piesa noua)
Converse revine cu seria "Three Artists. One Song" cu o noua colaborare, de aceasta data intre Gorillaz , Andre 300 si James Murphy, omul din spatele LCD Soundsystem. ...







#1. Comentariu nou
Intr-adevar, Underworld au fost dementiali! Am febra musculara de cat am sarit si am dansat:D Pacat ca cei care au venit nu stiu decat de Born Slippy....in rest nu au prea stiut sa se faca auziti, sa vada baietii ca avem si noi public.