Trei nonagenare în anul 2018

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de Venera E. Dumitrescu-Staia

Se spune ca: „Ochii care nu se vad, se uita” – VETO!

Am început sa scriem de la vârsta de 7 ani pe „tablita de ebonita”, cu un burete atârnat, în caz de greseli, sa stergem, cu caietul de Caligrafie… iar acum Traim Epoca WIKIPEDIA, GOOGLE, SKYPE… deci, „Cogito ergo sum” (Gândesc, deci exist).

Cuvântul BATRÎN = betranus sau veteranus = înaintat în vârsta. Socrate, scriind despre SENECTUTE (batrânete), mentiona ca „Trebuie sa îmbatrânesti frumos si sa te îndepartezi natural de lucrurile pe care nu le mai poti face”. Persoanele în vârsta, au avut si trebuie sa aiba în continuare o importanta deosebita, deoarece ei sunt ca o „biblioteca” care daca dispare, dispare si o viata traita din plin, precum noi, cele 3 existente si active, care am trait al Doilea razboi mondial, cu bombardamente, ocupatii nedorite, cutremure, etc., tocmai la vârsta adolescentei, considerata VÂRSTA FRUMOASA A TINERETII.

A exista, deci a fi în viata, înseamna sa te simti iubit de copii, familie si prieteni, sa fi înconjurat întotdeauna de persoane demne de încredere si pozitivi, sa visezi înca la viitor, toate acestea, indiferent de vârsta. A fi în viata, este un cadou de la Dumnezeu, de la Natura, deci, printre altele, trebuie sa fim Prudenti, care se spune ca este MAMA ÎNTELEPCIUNII.

Când iubim viata, iubim trecutul, precum noi, cele 3 NONAGENARE din imagini, care de câte ori ne revedem pe skype sau mesagerie, ne consideram norocoase ca AMINTIRILE TRECUTULUI, CU PRIMA DRAGOSTE, ROMÂNIA, UNDE AM VAZUT PRIMA DATA LUMINA ZILELOR SI NOUA VIATA, DAR ACUM, LA SENECTUTE, DATORITA ÎMPREJURARILOR… CELE „TREI GRATII” NE AFLAM LA NORDUL SI SUDUL GLOBULUI PAMÂNTESC, avem întotdeauna noi subiecte la ordinea zilei!

Deci: COGITO ERGO SUM!

Soprana visurilor împlinite – LUCIA STĂNESCU la 90 de ani

… A fost o viaţă sau un vis? – aceasta trebuie să fi fost şi întrebarea pe care şi-o punea Lucia Stănescu în seara de 17 iun ie, în loja centrală a Operei Române, asistând la spectacolul cu Aida, prezentat în onoarea sa, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Eram în imediata sa vecinătate şi vedeam cum fiecare cuvânt al eroinei titulare era dublat de rostirea sa murmurată. Da, Lucia Stănescu era din nou pe scenă.

Timp de trei ore, cât a durat spectacolul, visa poate, la anii săi de glorie, la momentul de acum şase decenii când debuta în acest rol, la partenerii de suflet, la perioada anilor 1970-1975, când a condus destinele Operei Române din Cluj-Napoca, la drumul parcurs pe scenă (de la rolurile micuţe, la Cherubino, Michaela, Ana Lugojana, Mimi, Margareta, Elvira, Tatiana, Madama Butterfly, Tosca, Lohengrin, Manon Lescaut), la neuitatele turnee în China, Japonia, Cuba, Ungaria, Cehia, Egipt, Sicilia, Irlanda, Italia, dar, mai ales, visa la publicul de atunci, cald, entuziast, cu respect pentru valoare şi frumos. Era un film cu imagini luminoase, dintr-o poveste cu o femeie cu voce de înger, fascinant de frumoasă, iubită, admirată, aplaudată. A fost o viaţă sau un vis?…

Destinul a continuat la fel în Italia, după 1979 (anul stabilirii definitive). În ţara belcanto-ului a îmbinat cariera cu profesoratul (la Conservatorul Pietro Mascagni din Livorno). După ultimul debut în Cavalleria rusticana de Mascagni şi câteva spectacole glorioase de Manon Lescaut de Puccini, în  seara de 2 mai 1981, Lucia Stănescu  a pus punct carierei, printr-un recital, intitulat Addio alle scene, susţinut la Opera din Livorno. Un alt public, dar la fel de respectuos, omagia în picioare, pe distinsa  La Stanescu, această voce somptuoasă, tulburătoare prin frumuseţea şi consistenţa armonicelor, considerată o demnă urmaşă a Renatei Tebaldi.

Împlinirea celor nouă decenii de viaţă şi-a dorit tare mult să se petreacă la Someşul Rece, locul în care a văzut lumina zilei şi la Cluj-Napoca, oraşul de care o leagă atâtea şi atâtea amintiri. Realitatea, faptele concrete prin care autorităţile au sărbătorit-o au întrecut însă cu mult visul său.

Excepţionalitatea performanţei: Maestra LUCIA STĂNESCU la 90 de ani

A făcut din spectacolele de operă, atît ca interpretă pe scenă, cît şi în perioada directoratului la Opera clujeană, evenimente memorabile, unice, de neuitat. A făcut să se vorbească despre această instituţie – veritabilă „cariatidă a cetăţii”, cum o numea Acad. Nicolae Hâncu, într-o anume împrejurare – cu admiraţie supremă, cuvenită doar marilor valori. Maestra Lucia Stănescu (n. 16 iunie 1926, Someşul Rece, jud. Cluj) a urmat studii de Drept, la Bucureşti, concomitent cu cursuri de canto la Academia Regală de Muzică, la clasa tenorului şi profesorului Constantin Stroescu; laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale. Din anul IV a fost angajată ca solistă a Operei clujene, unde a debutat în Cherubino din Nunta lui Figaro de Mozart, urmînd zeci de roluri, cu aplecare specială spre cele pucciniene – Tosca, Mimi, Manon Lescaut, Butterfly, Liu, Suor Angelica –, fără a le ocoli nici pe cele din mari opere de Verdi, Leoncavallo, Wagner, Mascagni, Bizet ş.a. Ordine ale Statului Român, medalii, titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” şi de Cetăţean de onoare al Clujului, precum şi Diploma de Excelenţă a Consiliului Judeţean Cluj îi aureolează activitatea. Între 1970-1975 a fost directoare a Operei Române din Cluj, cu care a întreprins turnee peste hotare, despre care se mai vorbeşte şi astăzi.

La comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Puccini, a fost aleasă să o întruchipeze pe Tosca într-un spectacol la Lucca, în oraşul natal al compozitorului. De asemenea, la comemorarea a 30 de ani de la moartea lui Mascagni, a debutat în rolul Santuzza din Cavaleria Rusticana la Livorno. În 1977 s-a stabilit în Italia, unde a continuat să încînte cu vocea sa tebaldiană şi ap ariţia fascinantă, tulburătoare. După concertul din 1981, intitulat „Addio alle scene”, şi-a continuat activitatea, timp de 15 ani, ca profesoară de canto la Conservatorul „Pietro Mascagni” din Livorno. În anul 1981, Academia Internaţională „Le Muse” i-a conferit premiul „Simbolul Euterpei” (acordat, în anii anteriori, Mariei Callas, Ginei Cigna, Giulietei Simionato, lui Mario del Monaco, Boris Christoff ş.a.), iar în 2010 a fost încoronată cu titlul de „Eroină pucciniană”, oferit de Fundaţia Festival Giacomo Puccini – Torre del Lago.

În anul 2012, la Editura Eikon îi apărea cartea intitulată „A fost o viaţă sau un vis?”, impresionantă mărturie a unui drum desenat de destin, a unei cariere strălucite, cum puţine mai pot fi întîlnite în zilele noastre Acum, în iunie 2016, din nou la Cluj, pe meleagurile natale, cu ocazia unor evenimente aniversare începute la Someşul Rece şi continuate vineri seară (17 iunie 2016), la Opera Naţională (ora 18.30), cînd, în prezenţa marii artiste, va fi reprezentată capodopera veridană AIDA, în care celebra soprană Lucia Stănescu a triumfat de atîtea şi atîtea ori.

„Să ai ocazia de a te întoarce, venind «de departe», în satul unde te-ai născut, la împlinirea vîrstei de 90 de ani, este într-adevăr un deosebit Dar de la Bunul Dumnezeu. Şi nu numai atît: tot Dînsul «a construit» un motiv în plus al prezenţei mele, subliniind strădania profesională cu care am dus peste mări şi ţări, numele României şi al Someşului Rece, oriunde mi s-a dat ocazia să vorbesc despre originea mea. În cartea «A fost o viaţă sau un vis?», scrisă de mine la împlinirea vîrstei de 85 de ani, satul meu de la poalele Apusenilor apare ca un fir roşu, de la început la sfîrşit…




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera