Traseu de plimbare: la Sosea

"La Sosea" este un termen mostenit din anii de inceput ai secolului 20, cand soseaua Kiseleff era, ca si Calea Victoriei, in a carei prelungire se intinde, loc monden de plimbare, socializare, aratat toalete noi si defilat in trasuri. Era si locul unde se tineau faimoasele batai cu flori (imaginati-va ce rascoala ar face Greenpeace astazi la un asemenea masacru floral).

Astazi se iese rar "la sosea" pentru ca nu mai facem miscare decat in sali de sport, pentru ca plimbarile se restrang in parcuri, pentru ca socializam in cafenele si baruri, nu pe strada.

vv

Soseaua ia numele contelui Kiseleff care acum 200 de ani a avut ceva de spus in administratia Tarii Romanesti si care, refuzand sa i se construiasca o statuie, a sugerat ca banii sa fie folositi pentru a construi ceva util orasului. Mai lunga decat Champs Elysees (care are 2 km), dar din pacate nu la fel de frumoasa, se intinde de la Piata Presei Libere, trece prin, pe sub si pe langa Arcul de Triumf si se termina intr-o coada imensa de masini la semaforul din Piata Victoriei.

Sa plecam deci de la Piata Victoriei. Incepe promitator. Pe stanga, Muzeul Antipa, urmat de Muzeul Taranului Roman. Traversam apoi spre Muzeul de geologie, si continuam prin Parcul Kiseleff, in care s-a redeschis patinoarul (10 lei plimbarea pe gheata).

mg

la intersectia cu strada Arhitect Ion Mincu puteti profita de terasa cu fantana arteziana a Casei Doina, vara, bineinteles, acum fiind recomandabil sa intrati - interiorul este primitor si elegant, iar preturile mari.

Continuand pe partea dreapta, trecem pe langa Ambasada Rusiei si gardul sau electrizat (cum n-au nici americanii, sac!) si putin mai jos, pe langa noul sediu al Ambasadei Canadei. Putin mai jos se intrezareste printre copaci Hotelul Triumf, cu terasa si restaurant.

pk

Cu exceptia fluviului de masini din strada, care mai seaca si el din cand in cand, este o zona linistita si verde. Multi copaci, multe frunze si gradini, vile vechi si elegante. Aria rezidentiala se termina in Arcul de Triumf, dupa care urmeaza pe o parte parcul Herastrau, Ministerul Culturii si Muzeul Satului, in zona carora  trotuarul este loc de parcare, iar pe partea cealalta soseaua margineste o baza sportiva cu stadion, vizavi de Strandul Tineretului, deci n-ar mai fi nimic prea interesant de admirat la "sosea", insa puteti vira scurt in Herastrau, ceea ce va va prelungi plimbarea cu cel putin inca 2 ore, la adapost de masini, insa nu si de oameni. :)

Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

d'ale zilei...

Cat de des faci sex?
|Rezultate|Alte sondaje

Publicitate


Descopera

Se incarca
vezi mai multe


Recomandari

Bucuresti:

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate