Top 10 minciuni electorale spuse de Sorin Oprescu

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Adesea parca ne este noua rusine de ce rusine ar trebui sa le fie politicienilor atunci cand le auzim discursurile, fie in campanii electorale, fie la televizor.

Ne-am saturat de ei si renuntam sa le mai ascultam declaratiile, pentru ca de prea multe ori ne-au mintit si sunt absolut lipsite de credibilitate.

Nici primarul Capitalei Sorin Oprescu nu este o exceptie. A promis multe, dar a facut mult prea putine, o plimbare la pas prin orice zona a Bucurestiului reprezentand cea mai buna dovada a faptului ca orasul este prost condus.

De buna credinta fiind, am incercat sa ne uitam initial la partea plina a paharului, la lucruri pe care, de bine de rau, le-a scos la capat si cu care se poate lauda. A reiesit o lista cu proiecte care au fost gandite si incepute cu mult timp in urma, dinainte ca Oprescu sa fie ales primar. Multe sunt controversate, cel mai la indemana exemplu fiind Arena Nationala, al carui buget initial a fost dublat iar in cazul concertelor problemele de acustica sunt destul de serioase.

Evident, prin aceasta incercare ne-am luat injuraturi, argumentul suprem al oricarui om fara logica si buna cuviinta, am fost catalogati "pro Oprescu" iar altii au spus ca articolul este "unul platit".

Nu este asa, pur si simplu buna credinta si faptul ca ne pasa de Bucuresti indiferent de cine il conduce ne face sa avem o atitudine echilibrata ce considera toate perspectivele, inclusive cele pozitive.

Reversul medaliei arata deci destul de rau, uitandu-ne la o sinteza a marilor neimpliniri ale edilului general, care de 5 ani are pe mana un buget de 1 miliard de euro anual.

Ele nu sunt minciuni per se decat prin prisma demagogiei si usurintei cu care aceste promisiuni de rezolvare a problemelor capitalei au fost facute. Si, evident, prin prisma oamenilor care au fost suficienti de naivi sa creada orice bazaconie le-a fost promisa.

Mai jos am incercat o lista a lor. Daca mai sunt si altele, va asteptam in comentarii.

Nu uitati sa vedeti si cum va arata Bucurestiul daca Sorin Oprescu se tine de cuvant.

Autostrada suspendata

Noi inca ne amuzam pe tema autostrazii suspendate, pe care a promis-o Sorin Oprescu.

Se pare ca lucrarile incep in 2013 si se termina in 2025, deci mai este mult pana atunci.

Oricum ni se pare ca prioritatile sunt altele. De exemplu, Bucurestiul nu are o autostrada de centura adecvata, fapt care afecteaza traficul rutier din centrul orasului.

Sursa foto


Cainii fara stapan

Sunt inca o mare problema a Capitalei in anul de gratie 2013.

Desi cei care se ocupa de aceasta problema ne-au spus in cat timp scapa Bucurestiul de cainii fara stapan tot nu ni se pare ca Sorin Oprescu are o scuza ca au trecut 5 ani fara sa rezolve ceva concret.

Si cand totusi se decide sa o faca nu se sfieste sa isi ajute familia.

Edilul a recunoscut ca cei care detin cel mai mare adapost de caini Dogtown, facut in colaborare cu Primaria Capitalei si unde s-au investit peste 100 de milioane de euro, sunt prieteni cu fiul sau.

Pe de alta parte inca avem persoane atacate in timp ce se plimba pe strada si copii muscati (vezi harta zonelor din Bucuresti unde au fost raportate atacuri ale cainilor fara stapan), iar asta ne supara si enerveaza.

Sursa foto


Lipsa pistelor pentru biciclete

Ba pe trotuar, ba pe carosabil, ba prin stalpi, ba prin adaposturile din statiile de autobuz, cert e ca Bucurestiul nu are piste pentru biciclisti.

Balbaiala asta continua a autoritatilor si lipsa de decizie a lui Sorin Oprescu pe aceasta tema se traduce intr-un stres pentru cei care totusi indraznesc sa foloseasca bicicleta drept mijloc alternativ de transport.


Lipsa unei benzi speciale pentru transportul in comun

Credem ca multi bucuresteni ar renunta la masina personala daca ar sti ca vor ajunge in timp la util la destinatie cu mijloacele de transport in comun.

Acest lucru ar fi posibil daca ar fi o banda speciala pentru RATB, unde autoturismele sa nu aiba acces (asa cum este in marile orase europene).

Un lucru nu foarte greu de facut si totusi Sorin Oprescu nu s-a gandit sa faca nimic ca sa prioritizeze si acest proiect util.

De exemplu, daca edilul ar investi in banda unica pentru transportul in comun ar imbunatati viata la 70 % din locuitori orasului.

Sursa foto


Amanarea extinderii metroului

Lucrarile la magistralele 4 si 5 de metrou taraganeaza de ceva ani. In plus, nu avem metrou pana la aeroport, asa cum este normal si civilizat.

Ni se tot promit multe, dar doar cu asta am ramas (eventual cu mult praf care se ridica de la santiere). Aflati in ce stadiu sunt lucrarile la magistrala de metrou Drumul Taberei si Straulesti.


Dambovita este in continuare neamenajata

Sorin Oprescu a promis ca va amenaja cheiul Dambovitei. Doar cu vorbele am ramas, pentru ca nu s-a intamplat nimic concret.

Se va face ceva, dar nu de cei de la Primarie.

Se va face un experiment la Biblioteca Nationala unde se va construi un debarcader de barci cu care sa poti sa explorezi pana la Unirii, sa vor reamenaja malurile, se va face un ponton amfiteatru pentru spectacole sau pentru stat pur si simplu la soare.

Sursa foto: (Arhiva Metropotam)


Lipsa spatiilor verzi

In continuare Bucurestiul duce lipsa acuta de spatii verzi in raport cu numarul de locuitori pe care ii are.

Norma impusa de Uniunea Europeana este de 26 de metri patrati pe cap de locuitor, iar un studiu realizat de Centrul pentru Politici Durabile, in 2012 arata ca raportul este de 23 de metri patrati pe cap locuitor, adica insuficient.

Cercetarea mai arata ca Bucurestiul este a doua cea mai poluata capitala din Uniunea Europeana cu pulberi in suspensie.

Din cauza asta este foarte cald si in zilele de vara avem senzatia ca respiram asfalt incins.


Lipsa spatiilor pietonale adecvate

Uneori pare imposibil sa faci o plimbare pe jos prin Bucuresti.

Trotuarele sunt impanzite de masini si trebuie sa faci slalom ca sa poti sa te strecori printre ele.

Prin unele locuri nici macar nu exista trotuar sau exista riscul sa cazi intr-o gropa de canal. Teoretic, Calea Victoriei va deveni semi-pietonala, dar practic nu s-a intamplat inca nimic.


Aglomeratia din trafic

Desi Sorin Oprescu a promis ca va rezolva problema in continuare stam minute intregi in masina sau in mijloacele de transport in comun, cand sunt orele de varf.

Mai ales cand ploua parca totul se opreste in loc si se misca orasul in reluare. Nici pe mijloacele de transport in comun nu ne putem baza pentru ca problema este identica.

Sursa foto


Nu a reabilitat Centrul Vechi

In ciuda faptului ca a ajuns sa fie principalul punct de atractie din Bucuresti in Centrul Vechi nu este totul roz.

Cladirile frumoase nu au fost reabilitate si multe dintre ele sunt pe cale sa se prabuseasca (Una deja s-a prabusit).

Nici la capitolul curatenie nu sta excelent, deci mai sunt multe de facut.

 





2 comentarii vrei sa comentezi?

Top 10 minciuni electorale spuse de Sorin Oprescu
Niculae Radulescu-Dobrogea
#1 -

Aprecieri gresite si omisiuni grave

Conform unui foarte recent studio, unui bucurestean ii revin sub 9mp de spatiu verde. A lua de bune spusele lui Sarin Oprescu e o eroare jurnlistica.
Ati omis realizarea cu CADASTRUL VERDE. S-au cheltuit in 2011 peste 2 milioane Euro pt. acest proiect ce ar fi trebuit sa ne arate in fiecare moment situatia din domeniu, inclusive nr-ul de arbori taiati sau plantati.
Nu pomeniti nimic despre Calitatea Aerului din Bucuresti si Drama Sanatatii Bucurestennilor.

Top 10 minciuni electorale spuse de Sorin Oprescu
tiby
#2 -

Comentariu nou

As adauga:
- abonament unic pentru Muzeele si Obiectivele Turistice din Bucuresti
- reconditionarea cladirilor vechi
- panouri cu detalii despre obiectivele turistice
- reamenajarea si revitalizarea zonei bd. Corneliu Coposu - Calea Calarasi
- revitalizarea RATB-ului si incurajarea circulatiei cu transportul in comun la care se adauga panouri RATB unde apare programul mijloacelor de transport
- trecerea in ilegalitate si amendarea aurolacilor, cersetorilor si parcagiilor
- construirea de spitale noi
- primariile sa detina un site utilizabil, actualizat si un sistem eficient de inregistrare si rezolvare a reclamatiilor realizate online (web sau email)

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera