Therion se intoarce in Bucuresti

Therion nu vine pentru prima data in Bucuresti pe 9 decembrie. Dupa concertul de anul trecut care a fost bine primit de public, suedezii au hotarat sa se intoarca in Romania. Si cum doua concerte nu pot sa fie fie la fel, de data aceasta Therion "goes classic". Ce inseamna asta? Daca anul trecut corul ce insotea formatia era format din cativa muzicieni, anul acesta membrii trupei vor urca pe scena impreuna cu 170 (!) de muzicieni (Suedia, Germania, Austria si Romania) care vor fi condusi de dirijorul german Markus Stollenwerk.

afis therion

Motivul acestei "desfasurari de forte" este unul caritabil. Pe langa faptul ca membrii trupei nu cer bani pentru venirea in Romania, fondurile vor fi utilizate in cadrul unui program de tratament pentru copiii cu cancer din Romania. De fapt, este vorba de un proiect mai amplu, "Ars musicae, ars medicinae – muzica impotriva cancerului', initiat de Therion si pus in practica de Fundatia Aquarius, organizatorii concertului.

Christofer Johnsson, unul dintre cei trei chitaristi ai trupei Therion, anunta pe site-ul oficial al formatiei ca unul dintre invitatii speciali ai evenimentului este Uli Jon Roth, fost membru Scorpions si Electric Sky, unul dintre cei mai apreciati chitaristi. El va sustine o conferinta despre fuziunea rock - muzica clasica si despre legatura dintre muzica si medicina. Aceasta va avea loc pe 8 decembrie, la ora 17.00, la Casa Studentilor.

Cum se va desfasura show-ul de la Bucuresti? El va cuprinde trei parti: versiuni pur orchestrale ale pieselor Therion, interpretarea unor piese de Wagner, Mozart, Saens-Saen, Dvorak si Verdi de catre membrii trupei impreuna cu orchestra si corul si interpretarea melodiilor Therion impreuna cu orchestra si corul. De asemenea, vom asculta in premiera piese precum Via Nocturna sau Eternal Return.

Istoria trupei incepe in 1987, cand Chrisopher Johnsen infiinta Blietzkrieg, care s-a transformat apoi in Megatherion, nume care s-a scurtat si a ajuns la Therion. Therion inseamna in greaca "bestie' si aici face referire la bestia din Apocalipsa dupa Ioan. Daca a inceput ca o formatie de death-metal, Therion a inceput apoi sa combine elementele de metal cu cele simfonice, folosind nu de putine ori corul sau orchestre simfonice.

Din cate vedem, ceea ce se va intampla la Bucuresti pe 9 decembrie este mai mult decat un simplu concert, ci un act cultural si caritabil in toata regula.

Citim in comunicatul de presa ca Christofer Johnsson declara intr-un interviu:  "Este bineinteles extraordinar sa poti sa ajuti copiii bolnavi de cancer facand si arta de calitate in acelasi timp. Credinta celor de la Aquarius este ca remediul nu se gaseste numai in pastilele pe care le inghiti, ci si in natura mediului care te inconjoara, in multe aspecte. Cultura si in particular muzica au fost dintotdeauna o parte importanta din bunastarea oamenilor. Imbogatind vietile oamenilor cu realizari muzicale remarcabile, eu cred ca sadim forta in sufletele lor, ceea ce va duce la o calitate mai buna a vietii.

Poti vedea peste tot in lume ca in tarile in care oamenii sunt saraci dar au inca o cultura solida, sunt in stare sa duca o viata intensa si bogata. Muzica singura nu poate vindeca pe nimeni, dar nici o pilula nu o poate face pentru cineva care este bolnav si si-a pierdut dorinta de a trai. Creand o atmosfera culturala sanatoasa punem de asemenea o baza pentru bunastare. "

Biletele de 90 ron s-au epuizat deja, dar organizatorii au inclus o noua categorie de bilete cu 150 ron si o oferta speciala - 2 bilete la pret de 245 ron. Acestea mai sunt disponibile la: Muzica, Sala Palatului, Diverta Unirii, Mall, Plaza, Carrefour Orhideea si Feria, www.mytickets.ro, www.vreaubilet.ro, www.concerte.fundatia-aquarius.ro

Vezi si cateva clipuri pe youtube (1, 2, 3, 4, 5)

Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

d'ale zilei...

Cat de des faci sex?
|Rezultate|Alte sondaje

Publicitate


Descopera

Se incarca
vezi mai multe


Recomandari

Bucuresti:

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate