Teatru: Vis (un one-man show cu Dan Puric)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Vine un moment in viata unui spectator de teatru cand se satura de conventionalul pe care il vede montat pe diverse scene, si nu pentru ca a vazut tot ce trebuia sa vada si nu mai gaseste ceva nou care sa il impresioneze, ci pentru ca in ultima vreme sunt prea putine spectacole bune care se joaca in Bucuresti. Drept urmare, cauti alternative, care sa te convinga de faptul ca inca sunt motive pentru a merge la teatru. Apoi apare acel spectacol care iti demonstreaza ca nu esti fitos ca ai pretentii, ci doar un spectator cu un sistem solid de valori. Aceasta senzatie am avut-o si noi dupa ce am vizionat joi seara one-man show-ul Vis al lui Dan Puric la Teatrul de pe Lipscani.

3 1

Prima impresie pe care ti-o lasa acest spectacol este ca daca ar fi vreodata ca cineva sa il joace pe Charlie Chaplin in Romania, nimeni nu ar reusi sa il egaleze in maiestrie pe Dan Puric. Corpul lui spune o poveste, o intreaga colectie de povesti, de fapt, ca in 1001 de nopti. Te invaluie prin surprindere si iti explica fara cuvinte atat de bine, incat si un prescolar ar putea intelege.

Spectacolul Vis este construit, precum spune si titlul, din mai multe momente care sugereaza variantele posibile ale reveriei unui om. Fie ca este vorba de cosmaruri sau de vise frumoase, toate variantele prezentate cu minutiozitate de actor sunt desavarsite. Nu poti spune ca e un spectacol 100% de pantomima, pentru ca insereaza si momente coregrafice exceptionale menite sa emotioneze pana si pe cei mai insensibili dintre spectatori. 

Dan Puric este imbracat in acest spectacol doar in alb si negru, detaliu care ne-a dus imediat cu gandul la faptul ca mintea umana nu reuseste sa perceapa culori in somn, visele succedandu-se exclusiv in alb si negru.

5 4

Una din cele mai sugestive si emotionante scene din spectacol a fost aceea in care actorul a interpretat un delincvent. Inceputul este haios, soldandu-se cu numeroase chicoteli in public. Apoi panta se inclina inspre drama si chiar suprarealism. Personajul este prins de poltie si inchis intr-o celula. Tristetea pe care a intruchipat-o Puric, regretul si constientizarea faptei sale sunt greu de pus in cuvinte.

Apoi a urmat portretizarea prin excelenta a unui spirit liber, care nu suporta limitele si ingradirile de orice fel. Delincventul isi pune la cale evadarea, insa imediat ce reuseste sa scape din celula si alearga spre iesire, intampina alte bariere. Finalul scenei ne-a adus aminte de Iona, care aflandu-se intr-o infinitate de burti concentrice de peste, realizeaza ca este pe veci prizonier, iar liber va putea fi doar mort. Asemeni personajului biblic (pus intr-o opera dramatica si de Marin Sorescu), in spectacol este sugerata moartea atat ca esuare a omului in fata universului, cat si ca solutie eliberatoare.

Alta scena deosebita a fost aceea in care actorul a jucat exclusiv cu mainile, jocul de lumini folosit avand o importanta aparte. Incepand cu sugestia unei mari si a valurilor sale, apoi a unei pasari, ulterior a doi indragostiti, si se finalizeaza cu cu tema predominanta in romanul Crima si Pedeapsa de Fiodor Dostoevski - remuscarea.
2
Finalul spectacolului Vis ne-a adus in prim plan evolutia spirituala a unui om dupa moarte. Daca la inceput vedem Omul care se chinuie sa traiasca, a carui inima isi doreste sa mai faca ceva pe pamant, ulterior il vedem in postura de Suflet care capata Aripi si urca cu repeziciune la Ceruri. Acolo este pedepsit pentru actele din timpul vietii si ii sunt taiate aripile. Cade in Iad, unde regreta si cere indurare, dar pedeapsa divina este definitiva. Imaginea de final il infatiseaza pe Dan Puric in postura unui crucifix, cu spatele la public, luminat din spate. Se proiecteaza o cruce mare pe fundal, iar spectatorii erup in aplauze.

Nu este o mirare pentru nimeni faptul ca actorul are convingeri spirituale de nestramutat, insa departe de a cadea in cliseu precum s-a reusit in alte spectacole (v. Breaking the Waves montat la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu in regia lui Radu Nica, care se termina in stilul Jesus Christ Superstar cu Ofelia Popii pe o cruce inconjurata de multe becuri aprinse), Vis impresioneaza pana la lacrimi. Atat de bine si frumos este gandita traversarea omului in eternitate, incat ateu sa fii si tot iti pui intrebari cand pleci de la teatru.

Sala Rapsodia de pe Lipscani, unde se joaca spectacolul, are un mare atu in actorul Dan Puric, a carui trupa Passe Partout poate fi vazuta jucand pe aceeasi scena.

Noi va recomandam spectacolul Vis cu mare caldura. Chiar daca dureaza putin peste o ora, veti pleca incarcati energetic ca dupa noaptea de Inviere.

credit foto: Compania de teatru "Passe-Partout Dan Puric"




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera