Teatru: Sylvia

Metropotamul a primit ieri seara o invitatie in lumea teatrului la o piesa in care in varful unui triunghi amoros a stat un caine. Ciudat, am spus noi, ca un caine poate sa destrame o relatie ca apoi sa readuca fericirea in cuplu. Dar pana aici, sa-ti spunem cate ceva despre piesa de teatru, Sylvia, povestea cainelui care dezbina si cucereste. 

Bucata teatrala a fost scrisa de Albert Ramsdell Gurney si a fost jucata pentru prima oara in 1995 la Manhattan Theatre Club, ajungand in putin timp pe scenele din Broadway. Piesa se joaca si astazi, de la 15 ani de la premiera, iar ieri am avut ocazia sa vedem si noi despre ce e vorba in aceasta poveste amoroasa. 



Succesul piesei (3 nominalizari la Drama Desk Award) in care rolul animalului de companie ii revenise lui Sarah Jessica Parker ne-a intrigat si ne-a creat niste asteptrai pe care momentul teatral nu ni le-a hranit nici cu umor si nici cu prea mult romantism.

In sala plina de la Nottara, la premiera nationala a piesei Sylvia, importata direct de pe Broadway, am avut ocazia sa ne numaram printre norocosii care au putut vedea pentru prima oara o productie de succes din America in varianta romaneasca.



Piesa in grai romanesc a fost regizata de actorul Alexandru Jitea si i-a avut in rolurile principale pe Lucian Ghimisi (a jucat in serialele "Anticamera" si "Vine politia!"), Andreea Sofron (a fost Regina Maria in filmul lui Nicolaescu "Carol I"), Luminita Erga (a jucat in multe telenovele romanesti, dar si in alte filme- mai serioase), Mihai Marinescu si Ela Ionescu.

Andreea Sofron a fost cainele umanizat Sylvia, aceasta fiinta nemernica si manipulatoare care il fura pe Greg din caminul sau alaturi de Kate. Sylvia, cainele cu ochii blanzi este abandonata in parc si il convinge prin santaj emotional pe Greg sa o ia acasa. Kate nu-si doreste acest animal puricos in casa, dar ii da lui Greg 3 zile in care sa poata gasi o solutie de mijloc.



Puricii erau o problema? Nu-i nimic, Greg o duce pe Sylvia la salon si asa vedem cum fetita in hanorac si blugi terfeliti devine o femeie intr-o rochie sexi, aranjata si dichisita. Noua aparitie in pielea Sylviei este un motiv de mandrie pentru Greg, o noua suparare pentru Kate. De aici inainte asistam la destramarea ueni relatii pe motiv ca Greg se afunda din ce in ce mai mult in relatia -usor dubioasa, zicem noi- cu Sylvia, cainele.

Intre el si Kate nu mai exista alte subiecte de discutie decat ce a mai facut Sylvia, ce trucuri a mai invatat si cum se mai inteleg cei doi. Pe scurt, cainele este un fel de amanta si chiar daca suna bolnav, nici piesa nu se limiteaza la scene cuminti sau macar la unele normale; nu, trebuie sa ne oripileze cu un sarut om-caine si cu alte aluzii sexuale cu note de zoofilie. De fapt, cam toata piesa se invarte in jurul orientarii zoofile.



Vrem sa credem ca piesa este o mare metafora cu sugestii si aluzii la toate elementele si aparitiile noi care pot pune in pericol o relatie. Vrem sa credem ca piesa ne-a sugerat discret mesajul urmator: nicio relatie nu este vesnica si orice cuplu poate sa se clatine atunci cand pe barna de echilibristica apare un element nou pe care nu-l cunosti si pe care vrei sa-l explorezi cu riscul unei mari caderi, una dureroasa.

Pe de alta parte, finalul piesei ne transmite ca atunci cand esti dispus sa faci compromisuri, noul din rutina poate deveni cel care pipereaza monotonia si care da o noua savoare unei relatii. Cel putin asa s-a intamplat in trio-ul Kate-Sylvia-Greg atunci cand sotia a acceptat-o pe Sylvia si a permis si relatia bolnava dintre caine si sot. Relatia oamenilor a inceput sa mearga brici si Sylvia s-a rezumat la conditia de caine, animal de apartament si atat, nu un fel de escorta de care sa te ingrijesti in cel mai mic detaliu.


 
Daca noi am perceput mesajul piesei prea abstract si daca am disecat pana cand am gasit sensuri profunde in scenariu si joc, ne pare rau. Daca nu e asa cum (vrem sa) credem noi, atunci piesa este absolut bolnava. Intelegem ca s-a vrut o comedie romantica atipica si ca s-a dorit o iesire din redundanta dramelor amoroase, dar replici din piesa reusesc sa dezguste, nu neaparat sa amuze. Sa-ti dam niste exemple:

- matahala de om din parc catre Greg: "ai grija fratioare...de ce i-ai pus nume de femeie cainelui? Ai grija. Eu trebuie sa-mi amintesc s-o pup pe nevasta-mea inainte sa-l mangai pe Buci (sau Butch, nu se auzea foarte bine de unde stateam, cainele matahalei). Nu e homosexual frate, e sentiment". 
- aceleasi personaje: "legatura dintre om si caine e sacra. Nu dezbina femeia ce creeaza natura".
- Kate si Sylvia in bataia pe Greg cand isi declara razboi: "sa invinga specia cea mai puternica".
- Greg catre Sylvia dupa prima ei noapte de amor cu Buci: "sus codita, jos rochita, esti cam usuratica, Sylvia". "Ce, Greg, esti gelos?".

Sylvia are si momente reusite, mai ales la inceput cand Sylvia nu joaca rolul unei amante si este un caine simpatic si agitat. La inceput, dialogul om-caine este ambiguu, asa cum e cazul relatiei Stewie-restul personajelor din serialul animat Family Guy; nu stii exact daca oamenii o inteleg pe Sylvia, ai impresia ca uneori inteleg ce spune si ca alteori habar n-au. Nu dureaza mult pana la dezambiguizarea comunicarii dintre personaje.

Sylvia, cainele, este un personaj simpatic si, asa cum se intampla intotdeauna in lumea celor care nu cuvanta, pe ea nu poti s-o acuzi de nimic si nici nu poti sa te superi pe ea; bonus, Andreea Sofron a interpretat impecabil rolul Sylviei, dand viata unui personaj amuzant de care te atasezi imediat, asa ca de un caine cu ochii mari si nasul umed.

Piesa de teatru, destul de ciudata prin caracterul zoofil, are si niste momente amuzante, dar prea putine ca sa putem sa declaram creatia teatrala un succes; in fond si la urma urmei, nu trebuie sa ne placa tot ce e premiat si laudat.

Daca s-a intamplat sa fii si tu ieri in sala, spune-ne cum ai inteles tu piesa; daca nu, te tinem la curent in caz ca se va mai juca Sylvia pe meleagurile noastre. 

P.S: fata de clipurile cu scene din Sylvia pe care le-am vazut pe youtube, varianta romaneasca este chiar reusita. Piesa in regia lui Jitea a reusit sa umanizeze pe cat posibil personajul canin, facand scenariul si jocul mai usor de tolerat pentru ochii spectatorilor si mult mai savuros la nivel de imagine; te astepti ca un caine sa stea in patru labe, dar cand cainele e pe post de femeie, e normal ca el sa stea in picioare si sa se comporte ca un om si sa aiba doar cateva apucaturi cainesti.