Teatru: Printre blocurile gri se aude Bach

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Block Bach, piesa lui Alexandru Dabija, e despre ce se intampla cu cartierul cand ii dai Bach. Experimentul coregrafic la a carui realizare Razvan Mazilu a colaborat cu Amir Kolben, director artistic si coregraf al Companiei de dans Kolben din Israel, demonstreaza ca nu conteaza cat de gri e fundalul, ci cat de buna e muzica. Prin urmare, cei patru locuitori ai unui bloc trist improvizat pe scena de la Odeon (Razvan Mazilu, Monica Petrica, CRBL, Coca Bloos) vor dansa contemporan, dar pe Bach aproape o ora.

Ideea Lui Dabija e cat se poate de originala: sa scalde hip-hop-ul si banalul cotidian in simfonie de mare clasa, intr-un fel de rascumparare, cum bine zice Dragos Bucurenci, a acestui spatiu defavorizat, semi-salvat de graffiti, atractia pentru limbajul si muzica underground sau de fotografiile unui Nicu Ilfoveanu, de exemplu. Si chiar asa, ce s-ar fi ales de cartier daca macar o perioada s-ar fi ascultat numai Bach? Ar fi fost unul mai stilat suprarealist, in care obiectele (aici geanta unei doamne din cartier) isi cer portia zilnica de balet, iar cetatenii si-ar fi marturisit dragostea in pas de dans artistic, cu gesturi dinamice si languroase.

Si pentru ca Bach devine in povestea asta nerostita, doar dansata sef in cartier, CRBL demonstreaza ca, din partea lui, de maine poate sa se asculte numai Bach, pentru ca break dance-ul se pliaza la fix pe simfonic. Miscarile lui au fost pur si simplu deliciul spectacolului si merita sa vezi cum tumbele si gesturile de street dance tin ritmul unei simfonii incat iti vine sa te ridici de pe scaun sa contribui si tu cu varianta de dansat Bach la spectacol. Iar in momentul in care CRBL si Razvan Mazilu danseaza pe doua benzi rulante in acordurile tari de opera, unul miscandu-si cool toate partile corpului, altul arcuindu-se gratios, sala era in delir.

Din pacate cam acestea sunt cele mai tari puncte ale piesei. Pentru ca insinuarea muzicii lui Bach in cotidianul fiecaruia si reactiile individuale pe care le vezi desfasurandu-se in paralel - geanta sensibila la simfonie care-i impune posesoarei cateva piruete, baletul lui Razvan Mazilu si al Monicai Petrica, respectiv street dance-ul lui CRBL - ajung sa se transforme spre final intr-un one man show. Il vei urmari dansand doar pe Razvan Mazilu, ceea ce nu e deloc rau, insa taie drastic din interactivitea piesei.

Si pentru ca am adus vorba de interactivitate, un plus indiscutabil sunt proiectiile cu blocuri comuniste semnate Casa Gontz, care initial sunt cumintele si gri, dar apoi balcoanele incep sa se deplaseze ba pe orizontala, ba pe verticala, luminile lor se aprind si se sting... Singurul minus este, cum am mai spus, lipsa in partile esentiale a "dialogului" intre dansurile artistilor, e ca si cum fiecare personaj si-ar spune monologul in gesturi in lipsa unei povesti care sa le implice simultan. De fapt, as fi vrut ca CRBL sa danseze mai mult si in paralel cu Razvan Mazilu si Monica Petrica. Iar recomandarea mea ar fi ca daca nu prea esti un fan al spectacolelor de dans contemporan e mai bine sa mergi la o piesa mai... cu replici , pentru ca spectacolul imaginat de Dabija e un dans simbolic continuu si pe Bach.



1 comentariu

Teatru: Printre blocurile gri se aude Bach
radu
#1 -

piesa de teatru

Eu am fost la aceasta piesa si nu am fost prea impresionat
Bine poate nu inteleg eu arta insa a fost o chestie plictisitoare , un decor foarte saracacios ca toate lucruile in Romania mai mult reclama decat munca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera