Teatru: Kamikaze a fost la Green Hours

Kamikaze a trecut ce-i drept pe la Green Hours, s-a consumat si s-a dus. Nu s-a putut stabili un numar exact de victime fictionale si filosofii existentiale distruse, dar cercetarile continua. In rest, aplauze.



Un fel de kamikaze era Duke, un biker pentru care tot ce conta erau motorul lui si adrenalina. Si spun "un fel", pentru ca Duke nu se sacrifica odata cu victimele sale, ci se rezuma la a cauza niste accidente oribile si la zgomotul mortii altora in timp ce el continua sa ruleze cu nu stiu cat peste 200 km/h. Ce mai, Duke era o legenda irezistibila, un biker al mortii care cutreiera si fascina totul in jur.

Cami, pentru care gustul mortii altora = sensul vietii ei, impreuna cu Duke si un prieten al lui, nimeni altul decat medicul chirurg care-l salvase dupa un accident teribil si care acum era definitiv vrajit si invidios pe idolul pe care-l readusese la viata, produceau morti in lant pe autostrazi. Printr-un numar nemaipomenit de balet,  Cami se ridica pe motocicletele celor doi bikeri si devenea "stripped... to the bone", iar la vederea nudului in vant putini soferi supravietuiau. Cami si Duke erau in extaz, medicul se lua tare dupa ambulanta si incerca sa mai repare ce mai era posibil in sala de operatii.

Pana aici, toate usor incredibile, dar interesante, ca toate aventurile cu bikeri. Insa atentie, povestea are un risc pasional de gradul intai: Cami e nebuna dupa Duke, Duke dupa motorul lui, medicul dupa Cami. Si cum medicul si Duke se tot intreceau, iar primul il cam lua pe maretul biker, acestuia ii vine o idee: cand Duke propune inversarea motoarelor, ii strica directia. "Legenda" moare, iar Cami se merita cu medicul.

Nu, nu e cu happy end. Se da intrebarea: de ce s-a maritat frumoasa Cami, iubita defunctului Duke, cu prietenul lui, pe care pana atunci nu prea-l baga in seama? Raspunsul, dupa aproape o ora de confruntare intre cei doi (Elena Purea şi Bogdan Farcaş), este: ca sa-i ia ce iubeste mai mult, cum era si fair play dupa cele intamplate.



Insa pe masura ce fiecare isi spune povestea, justificandu-si faptele, sentimentele, idealurile, iti dai seama ca fair play-ul mai sus pomenit e doar punctul de pornire la galcevei... spiritului cu materialul. In timp ce marele medic chirurg isi apara premiile, realizarile, conturile, viata lui de always number one si idealul suprem de a "muri de batranete", Cami pledeaza pentru adrenalina clipei, pasiunea momentului, libertatea totala. Cine o sa castige? Libertatea, evident.

Textul nu menajeaza spectatorul, ii descrie in detalii anatomice, cinic medicale reconstituirea unui corp sau procesul de imbatranire, de pirdere a functiilor trupului pana la moarte.

Textul piesei e foarte bine scris, are tot: de la expresivitate, cool factor pana la o meditatie destul de cinica asupra vietii. Eu, cel putin, nu o sa uit replica asta: "Stii cum e in cartier intre 3 si 5 duminica? Intre 3 si 5 duminica dupa-amiaza in cartier nu creste nici iarba". De altfel, daca textul nu s-ar fi tinut atat de tare, ca si actorii, nimic n-ar fi fost, pentru ca piesa consta in succesiunea monologurilor celor doi. Pe scurt, gest si cuvant. Cand unul vorbeste, celalalt asculta si reactioneaza prin gesturi.

Apropo de text si subtilitate: kamikaze literal inseamna in japoneza "vant puternic". Iar vantul revine de multe ori in vorbele personajelor, ca simbol al libertatii, vantul care-ti bate in fata cand esti pe motor.



Poze in galerie