Teatru: Fitness, pledoarie pentru feminitate
De altfel afisul spectacolului anunta ca este vorba despre un eveniment la care barbatii intra pe propria raspundere, lucru ce n-a parut sa ii sperie pe barbati, avand in vedere erau destul de numerosi in sala.
Textul piesei apartine Jacques De Decker, dramaturg, romancier, critic si istoric literar. De Decker este din 2002 secretar pe viata al Academiei Regale de limba si literatura franceza din Belgia. Fitness nu este prima piesa cu care scriitorul este prezent pe o scena romaneasca, in 2005 la Sibiu, a fost prezent cu spectacolul lectura Joc de interior.

Alix, personajul principal este o femeie obisnuita, care vine la sala de fitness pentru ca „fundul unei femei nu trebuie sa fie jeleu, budinca de casa”. In acelasi timp insa filozofeaza socializand la ora de fitness despre menirea femeii.
Pe scena se perinda povestite sau interpretate de Mihaela Teleoaca prototipurile feminine: femeia barbata (prietena lui Alix, care o indeamna de urgenta sa se duca la sala), juna fatala (cea de-a doua sotie a tatalui lui Alix), femeia mama (insasi Alix).
Desi s-a spus ca Fitness este un monolog, este mai mult un dialog, un dialog cu publicul, public ce devine si el actor alaturi de un instructor de fitness (Mihaela Teleoaca) care ii roaga sa isi duca degetul mare de la picior la gura, ii imbratiseaza, le ofera covrigi, ii cearta cu eleganta pentru ca nu stiu sa isi inchida telefoanele mobile in timpul spectacolului si in final ei sunt cei care o ajuta la exercitiile cu greutati.
Mihaela Teleoaca, actrita cu o carisma aparte, stie si reuseste sa isi cucereasca publicul. Desi Alix nu prea este de acord cu fitnessul, Mihaela Teleoaca este foarte sportiva, performand in timp ce face exercitii fizice.
Miscarea scenica semnata de Margo Dumitru si jocul de lumini pun in valoare interpreta de pe scena.

Fitness a fost jucata pentru prima data la sfarsitul stagiunii trecute si promite sa fie un succes pe 2009. Piesa dureaza o ora, o ora dupa care iesi plin de endorfine si tonifiat. Merita, mai ales ca e o atmosfera placuta, lipsita de fitele unei sali de fitness.
Pretul biletului este de 8,44 lei, iar daca ajungi mai devreme poti sa astepti in cafeneaua de la etajul I. Cum aseara era o vreme de mizerie, ploua si era frig, eu acolo m-am adapostit: cald si bine, atmosfera placuta si oameni de teatru.
sursa foto
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Teatrul de Noapte - spectacole gratuite pe 28 octombrie in Bucuresti
Miercurea asta, pe 28 octombrie, are loc un fel de noapte alba (sau mai degraba o seara tarzie) a teatrului in Bucuresti, sub numele de Teatrul de Noapte , un...
Aparate de fitness in parcurile Kiseleff si Moghioros
Era luni dimineata (recunosc, nu se crapa de ziua, dar nefiind cocos si ne-avand de tras sirena la fabrica, imi permit sa ma trezesc la o ora ceva mai avansata)....

Pe ce dam banii: fitness homemade, aparate si accesorii
A venit vremea sa renunti la cojoace ca Baba Dochia. Cum mai scapi de-un fular, de-un pulovar sau de-o helanca incepi sa vezi urmele lasate de sorici, cozonaci, slaninuta si...

Sport: Aqua Gym
Luna Martie e o perioada potrivita pentru a te apuca de sport. Iti dezmortesti corpul dupa hibernarea din iarna si ti-l pregatesti sa reziste ispitelor de Paste. Noi...
Pe ce dam banii: abonamente la sala
Se presupune ca primavara este un anotimp numai bun de mers la sala. Printre motivele care sprijina aceasta teorie stau lunile de iarna petrecute la caldurica, fara prea mult efort...







#1. articol fitness comedie
Super ganduri , ma bucur ca metropotam s-a simtit bine vineri seara, multumesc