Teatru: "Cu usile inchise" si "Asteptandu-l pe Godot"

Aseara a fost seara de teatru cu trupa de actori-studenti "Podul" care au pus in scena la Casa Preoteasa doua piese una dupa alta: Cu usile inchise de Jean-Paul Sartre si Asteptandu-l pe Godot de Samuel Beckett. Desi nu sunt cel mai mare fan al teatrului absurd, tinerii au fost foarte simpatici, destul de credibili si dupa trei ore de teatru tineresc, am iesit in frigul de noiembrie cu un zambet pe fata.

Sala de la etajul 3 al Casei de Cultura a Studentilor, unde se tin de obicei prezentatiile trupei Podul, era plina ochi de tineri aseara la ora 19. Jumatate pe scaune, jumatate ingramaditi pe podeaua prafuita. Nu mi-am gasit cea mai comoda pozitie posibila dar trebuie sa suferi pentru arta, deci nu m-am plans.

Cu usile inchise a fost prima piesa, care spunea povestea a trei personaje prinse in Infern, doua femei si un barbat. Teoria lor privind motivele pentru care au fost adusi impreuna dupa moarte este ca trebuie sa-si provoace suferinta unuia altuia, pentru eternitate, ca pedeapsa pentru crimele comise in timpul vietii.



Sa vedem, cum se pot tortura doua fete si un baiat? Un triunghi amoros, bineinteles. Ines este o functionara lesbiana care se indragosteste de Estelle, o femeie din inalta societate care si-a ucis copilul si aceasta la randul ei se indragosteste de Jose Garcin, soldat dezertor care e obsedat de ideea ca lumea il crede un las. Si uite asa aceste trei personaje se joaca de-a soarecele si pisicile timp de o ora jumatate.

Dialogurile sunt foarte interesante, iar conflictul in trei directii foarte credibil. Singura problema o am cu Ines care parca se simte bine in Infern si nu sufera cu adevarat, desi poate o sacaie ideea ca nu o poate avea pe Estelle. O tortura spirituala mai evidenta o observam in cazul celorlalte doua personaje. Oricum, mi-a placut aceasta piesa simplista si felul in care au fost interpretate rolurile, de toti trei actorii.

Asteptandu-l pe Godot mi-a placut mai mult decat m-as fi asteptat, desi nu m-a prins din start precum piesa dinaintea lui. Gogo si Didi sunt doi vagabonzi care-l asteapta pe misteriosul Godot ca sa le schimbe viata in mai bine.



In timp ce-l asteapta se intalnesc cu Pozzo si sclavul lui, un filosof in underground care atunci cand i se da comanda: "Gandeste!" incepe sa debiteze filosofie intr-un ritm frenetic. Merita mentionata treaba asta, pentru ca actorul care a interpretat sclavul a trebuit sa stea in picioare, cocosat, si cu bagaje de tinut in mana pentru vreo ora.

Mi-era si mila de el ca trebuie sa stea acolo intepenit in timp ce ceilalti actori se miscau si vorbeau in voie. Apoi a inceput sa debiteze aiureli si sa fuga in jurul scenei, pana cand celalalte personaje au fost nevoite sa-l ia la bataie pentru a-l tempera. A fost un moment foarte amuzant, iar publicul i-a aplaudat pe actorii pentru talentele acrobatice si umoristice.

Astfel inchei si eu, cu aplauze pentru o seara reusita de teatru din punctul meu de vedere. A fost ceva destul de inedit. Mentiune speciala pentru Daniel Mecu, actor care a jucat in ambele piese. In prima a jucat topless (va spun eu ca merge la sala :) ), iar in a doua a fost pur si simplu foarte, foarte amuzant (interpretand rolul lui Puozzo).