Teatru: Complexul Romania

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Stiu ca sunt destui cei care spun ca s-au saturat sa vorbim peste tot despre comunism - la televizor, in ziare, in carti si intre noi. Si, mai ales, sa justificam diverse defecte nationale actuale prin istoria celor 50 de ani de comunism de care am scapat cu 19 putini ani in urma. Nu contrazic vehement aceasta opinie, dar nu sunt nici unul dintre cei care vad in comunism raul absolut al ultimului secol. Au mai fost si altele. Si nici prezentul nu e stralucit, chiar daca shortcoming-urile sunt altele acum. In fine, citesc cu placere cartile lui, sa zicem, Dan Lungu si ma intereseaza dezbaterile televizate (sau cu prietenii), atunci cand lucrurile nu o iau pe aratura.

Am citit piesa Complexul Romania anul trecut, cand a aparut intr-un volumas la Editura Unitext si a primit Premiul UNITER pentru cea mai buna piesa a anului 2006. Mihaela Michailov, autoarea piesei, este un comentator dramatic cu multa verva, ale carei gusturi si argumente le pot aprecia chiar si cei care nu sunt mari consumatori de teatru. De fapt, am senzatia ca, spre deosebire de recenziile multor "specialisti", cele scrise de Mihaela Michailov - in 7 seriSuplimentul de cultura sau Noua literatura - nu se adreseaza doar breslei.

Complexul Romania

Am citit piesa, spuneam, dar abia aseara am inteles ca nu era o piesa de citit. E o piesa pe care o simti pe pielea ta. Te ajuta si imaginatia, e drept, dar cel mai mult te ajuta regia si actorii, care fac din textul foarte expresiv al Mihaelei Michailov un mesaj intens si incandescent, pe care il iei cu tine acasa si il rumegi zile intregi. Pentru ca acel comunism, cu tot cu post-ul lui, despre care e vorba aici, te atinge si te rascoleste chiar si fara sa te priveasca in mod direct.

Ce stim noi, aveam 4-5 ani la revolutie. Dar, iesind de la piesa, iti vine sa-i opresti pe strada pe oamenii trecuti de 40 de ani si sa-i intrebi, Nu va suparati, cum ati putut sa traiti pe vremea comunismului? Chiar daca raspunsurile variaza enorm, daca multi s-ar eschiva, altii ar brava ca dizidenti si altii s-ar da victime, ramane nespus ceva foarte omenesc si cutremurator.

De acest ceva nespus se ocupa piesa Complexul Romania. Sint scene din viata zilnica a lui Georgica, inainte si dupa revolutie, care alterneaza rasul cu plansul, nostalgia cu oroarea. Dar personajele sunt atat de vii - dintr-un interviu aflu, de pilda, ca excelentul rol al bunicii lui Georgica este mai ales creatia actritei, Raluca Zamfirescu - incat te duc cu ele in lumea lor. Nu, textul nu e cine stie ce de cutremurator, nici montajul excesiv de sofisticat. Impresia este de viata nuda.

Complexul Romania

Complexul Romania 

Scena e amenajata ea insasi ca un "complex" - aici vezi serile in care Georgica (Razvan Oprea) isi scrie temele si parintii fac conserve, in alt colt securistul (Mihai Calota) bate la masina si la oameni, mai incolo Mircica (Eduard Adam), prietenul lui Georgica, o incaseaza la scoala de corectie fiindca l-a desenat pe Ceausica cu pula mica. Si tot asa: revolutie, mineriada, emigrare, afaceri, pierderi colaterale. Refrenul e cunoscut, iar spectacolul te aseaza fata in fata cu toate cliseele pe care le-am auzit de mii de ori despre comunism si despre siajul sau.

Meritul piesei este ca face din aceste clisee - care aproape ca nu ne mai ating - ceva extrem de viu si pulsatil. Le retrezeste la viata, timp de doua ore, si le reda sensurile originare, netocite de uzura, improspatate. Pune in relatie comunismul ala care a fost si s-a dus ("Georgica: Au condamnat comunismul. A fost o sedinta mare in Parlament si sistemul comunist din Romania a fost declarat ilegitim si criminal. Mama [bolnava de Alzheimer]: De cine? Georigica: De presedinte. Mama: Altul? Georgica: Altul. Mama: Si tovarasul? Georgica: L-au impuscat, mama... Mama: Deja?) cu lumea de azi, in care multe nu s-au schimbat. Altele da. Fraierii ocupa in continuare ecranul. Turnatorii sunt in primii zece. Alta plasma, aceiasi fraieri.

In fine, dupa ce iesi de la piesa cu toate aceste ganduri in cap, in holul Salii Atelier am mai trait o senzatie romaneasca: gardianul de la poarta asculta si el, ca tot romanul, o manea la mobil. Cateva secunde am crezut ca inca n-am iesit din piesa... De fapt, cine a zis ca am iesit?

Puteti sa mai vedeti piesa pe 1, 13 si 14 mai, la TNB, sala Atelier.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera