Targ: Mosii de toamna sau Si traditia trece prin stomac

Focul lui Sâmedru, corespondent al Samhainului celtic, care celebra anul nou (pe vremea cand anul avea doar doua anotimpuri mari, vara si iarna), este "scenariul mortii si renasterii anuale a divinitatii prin taierea si incinerarea unui pom in noaptea de 25/26 octombrie. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violenta a zeului îmbatrânit la sfarsit de an prin taierea unui arbore din padure urmata imediat de renasterea acestuia prin incinerarea trupului neinsufletit (butucul sau trunchiul copacului)" (de aici)

Samhainul se serba pe 1 noimebrie (ulterior Ziua Tuturor Sfintilor) timp de trei zile si trei nopti, iar petrecaretii se invesmantau in piei si blanuri de animale, inchipuind un fel de bal mascat pagan din care am mostenit (pe filiera americana) Halloweenul (31 octombrie), cu strigoi, vrajitoare, dovleci si stafide stafii.



Sarbatoarea Focului lui Samedru se mai numeste Mosii de Toamna, sub numele carora a avut loc in weekend targ de toamna la Muzeul Taranului.

In spatiul deja consacrat din curtea din spate a muzeului, adica de langa terasa Clubului Taranului, se intinsese sarbatoare mare... ca la Mosi. Mesterii artizani cu linguri, blide, strachini, copai, ulcioare si cergi se insirasera sub soarele bolnavicios de octombrie tarziu, care mai stranuta din cand in cand cate o rafala de vanticel gripat.





Dar artizanat vedem des pe la Muzeul Satului sau al Taranului. Ceea ce prindem mai rar este ospatul cu bunatati traditionale care curge din cornul abundentei toamna: pastrama la gratar, mamaliga la ceaun, bulz la fum de taciuni, dulceata proaspata, zacusca aburinda, vin nou, must dulce, mere coapte, carnaţ, branza, cascaval, fum viu de lemn, si cozi... cozi... ca la Mosi.







Placerea adulmecatului si a degustatului de "slow food" era putin dezorientata de sirurile de cumparatori vajnici care se inghesuiau la cumparat cele de mai sus... Metropotamul a inghitit in sec salivand cu zoom pe langa pastramioara care sfaraia pe gratar, a trecut razant pe langa must si a evitat o poseta in coaste care se intindea dupa o costita de purcel.



mmmm... pastrama...




bulz

Ce ne-a placut acolo a fost standul cu muzica de la Muzeul Satului, nu populara in sensul Tezaurului Folcloric, ci mai degraba noua si veche, adica muzica traditionala a unor artisti mai nou descoperiti. Am stat indelung pe langa Casuta de pomana, in usa careia se canta la fel de fel de instrumente de suflat, iar pustimea facea exercitii de desen dupa modelul rustic dinauntru.



Observam inca o data cu oarecare mirare ca mostenirea artei populare produce inca interes casnico-decorativ generatiei Ikea, dar si ca pentru a asigura priza la public a unor asemenea evenimente trebuie sa atarni in varf de bat un morcov apetisant. Si se misca lucrurile... :)


Profitand de targ, pe strada Monetariei de alaturi se insirasera pe gard, mirosind a levantica si a cufar vechi mostenirile de la bunica ale unui grup de tinere tiganci. Asa, hors concours :)

galerie foto