Spectacol de teatru acrobatic: Omul pescarus
Spectacolul, in regia lui Chris Simion, este o parabola a vietii si mortii prin imaginea zborului, fiind o adaptare a nuvelei Pescarusul Jonathan Livingston de Richard Bach, condimentat pe alocuri cu Micul Print al lui Exupery. Ce imagine mai potrivita pentru o alegorie a zborului decat o trupa de acrobati care danseaza la inaltime, aspirand la imponderabilitatea, gratia si viteza unui pescarus, cu atat mai mult unul macinat de dileme existentiale?
Spectacolul se desfasoara pe trei planuri, intercalate si suprapuse. Ai actorii-acrobati, responsabili pentru jocul de scena. Ai actorii-voci, care se ocupa de spunerea povestii, in fundal. In ultimul rand ai partea video, care face experienta pasareasca si mai autentica, prezentand imagini din existenta unor pescarusi, de la hranitul cu resturi azvarlite dintr-o galeata de pe un vas, pana la topaitul pe o plaja poluata, plina de gunoaie. Si, bineinteles, zborul imaculat in inaltimi.
Rezultatul este un spectacol de aproximativ o ora, in care actorii prind aripi, pornind de la o reprezentatie la sol, relativ expresiva dar cam lipsita de coeziunea elementelor, care a demonstrat mai mult capacitatile sportive ale acrobatilor si mai putin talentul lor coregrafic, urcand apoi in "ceruri", facand ceea ce stiu ei sa faca mai bine, adica sa zboare la inaltime.
Sustinuti de cabluri, cercuri si falduri de panza alba, cei cinci acrobati pareau sa fie mai degraba pescarusi decat dansatori, pentru ca s-au simtit mai bine si au fost mai naturali la inaltime decat pe sol, dand mai multa expresie artistica zborului decat au reusit sa dea ne-zborului, pe sol.
Desi noi am avea de comentat putin si asupra alegerii coloanei sonore, si ea o parte importanta a spectacolului, care ne-a gratulat, printre altele, cu Human Fly (Nouvelle Vague), apoi cu Angel (Massive Attack), Clint Mansell sau Blondie, o sa ne rezumam comentariile la ceea ce am spus si mai devreme, anume ca desi impresia globala pe care ti-o lasa spectacolul este placuta si pozitiva, elementele sale nu sunt unitare, ca niste capitole de poveste nelegate unele de celelalte. Si am mai avea si o apreciere asupra tempo-ului spectacolului (de la ) - se desfasoara de la cap la coada cam in acelasi ritm, destul de lent, care atenueaza din pacate drama si apoi victoria pescarusului Jonathan.
Cu toata critica, va recomandam spectacolul, e neobisnuit si speram ca la vara sa vedem trupa Xtreme cat mai des pe strazile si peretii orasului, cu tot soiul de proiecte acrobatice spectaculoase.
Omul pescarus
sau Drumul Spre Frumos
Regia artistică si scenariu: Chris Simion, dupa nuvela Pescarusul Jonathan Livingston, de Richard Bach
Coregrafia: Doru Mois
Trupa Xtreme: Doru Mois, Casian Badescu, Alina Gheorghe, Madalina Croitoru, Alina Ulmeanu
Voci actori: Marius Manole, Vitalie Bichir, Carla-Maria Teaha, Gabriela Iacob, Dragos Olaru si Cristi Iacob
Piesa Omul pescarus se joaca la Grand Cinema Digiplex (Baneasa Shopping City) in fiecare marti, timp de 10 saptamani, incepand de azi. Biletele sunt puse in vanzare la casele de bilete ale cinematografului, pe www.vreaubilet.ro, www.bilete.ro si www.grandcinemadigiplex.ro. Pretul unui bilet este de 60 lei.
Mai multe fotografii mai jos:
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Omul pescarus, spectacol de teatru acrobatic, in curand la Grand Cinema Digiplex
Omul pescarus sau Drumul spre frumos este un spectacol de teatru acrobatic, primul din Romania, dupa il recomanda realizatorii sai. Adaptat dupa Pescarusul Jonathan Livigston de Richard Bach,...
Trupa de acrobati XTREME pe peretele hotelului Ibis (video)
La doua saptamani de cand va spuneam ca au inceput repetitiile trupei de acrobati XTREME , spectacolul a fost gata (dupa exercitii zilnice), iar aseara l-am si vazut, dansat la...
Xtreme - acrobatii pe ziduri, 1-15 iunie la Bucuresti
Pe 15 iunie o sa avem ocazia sa vedem un spectacol de acrobatie la inaltime (sus, la 30 de metri, mai precis) pe zidul hotelului Ibis (Gara de Nord) din...
Intamplari din Bucuresti: Pescarusul urban
Ceea ce m-a uimit din prima, cand am venit in Bucuresti, a fost ca am vazut pescarusi pe acoperisurile blocurilor, pe caminele din Grozavesti sau prin Cismigiu. Am copilarit in...

Carte: Richard Bach - Pescarusul Jonathan Livingston
Cum sa numesti un pescarus Jonathan Livingstone ? Dintr-un capat, demersul literar care a ravasit America in anii 70 intriga - iata o pasare numita "Piatra Vie". Richard Bach face...







Tu ce parere ai?