Sinaia din amintiri

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Constantin Ciocoiu, unul dintre cei mai medaliati schiori din Romania, are 93 de ani, o strada botezata in cinstea lui si multe povesti. Pe str. Schiorilor din Sinaia, intr-o casuta modesta, inconjurat de diplome, medalii si cupe din diverse discipline sportive, Nea Costica intre prieteni, "ultimul mohican" intre schiori, inca mai joaca intr-o competitie fara trofee.

ciocoiu

Constantin Ciocoiu (Sursa foto)

strada schiorilor

Din povestile lui, pe care amintirile isi lasa din cand in cand lacrimile, adunate cap la cap, am reconstituit fragmente de istorie, ca un film la care nu poti trage duble.

Sinaia 1890

Anul 1925, a fost unic in istoria sinaiana pentru ca nici un fulg de nea nu a salutat sosirea iernii

La inceput au fost... schiurile din scandura de fag cu legaturi din fier. Asa le-a mostenit si el de la Mosu' lui, le-a pus in picioare la 10 ani si nici acum nu le-a dus in pod. Sase ani mai tarziu a intrat in cursa pentru "coronita" si a castigat, devansandu-si profesorii. Prima victorie a fost urmata de prima infrangere: "Pe Semenic am nimerit intr-un ciot de copac, mi-am rupt piciorul sting in 15 locuri de-mi ieseau oasele prin pantaloni...dar asa a fost sa fie; in toate sporturile de viteza inainte sa iei startul, iti asumi multe riscuri."

sinaia interbelic

Sinaia interbelica: vedere din parcul Dimitrie Ghica spre Bucegi (Sursa foto)

Turcul Hagi Benlian avea cel mai original bazar din Sinaia, langa Cazino. Cu fes rosu–visiniu si turban alb, ilic inflorat si salvari verzi, turcul momea curiosii din pragul dughenei cu tutun parfumat. Pe masute inalte de-o palma stateau narghilele, ordonate si cuminti. Alaturi se afla si un magazin – bazar cu podoabe orientale. "In parc era un bazar la care se vindeau jucarii, ilustrate, ziare, tutun si echipament sportiv. Pe seara negustorul de jucarii scotea o masuta in fata bazarului si copiii faceau hora in jurul lui pentru a trage cu pistoale cu capse.

parc ghica

Langa bazarul pastrat doar de amintiri, Parcul Ghica

starda bratianu si Carmen Sylva

Sinaia interbelic: Strada Bratianu si Scoala Carmen Sylva

carmen Sylva

Elisabeta de Wied, sotia regelui Carol I, supranumita si Carmen Sylva (Sursa foto)

Concursurile de patrule militare pe schi, erau organizate de Vanatorii de Munte si se desfasurau alternativ la Sinaia si Predeal. O patrula era formata din 15 militari, un ofiter si un plutonier. In afara de arma soldatii purtau in ranita o greutate de 18 kg. Toate batalioanele de Vanatori si Garda Regala aveau patrule in concurs. 

peles, cadirea corpului de garda

Cladirea corpului de garda (Sursa foto)

"Capitanul Dimancescu, initiatorul Clubului Sportiv Peles era cu mine la Bat. 1 Vanatori de Munte. La Valea Neagra, in Muntele Paduchiosu erau tragerile. Apoi ne intorceam pe la Foisor. Cursa dura cam 2 ore si jumatate". Seara, vanatorii aprindeau artificii, "vulcani" le ziceam, ca aruncau jerbe de scantei. Cu fanfara militara in frunte, cu chipurile luminate de torte se retrageau spre centru unde ii asteptau dragutele la hore si sarbe.

corpul de garda

Corpul de garda, la Peles (Sursa foto)

Cea mai mare sarbatoare a acelor timpuri a fost Semicentenarul Castelului Peles, organizat de Carol al II-lea in septembrie 1933. Atunci s-au intalnit la Sinaia cele mai multe capete incoronate: regii tarilor nordice, Eduard al Angliei, familii imperiale din Rusia, familii regale din Balcani.

garda regala la pelisor

Garda regala la Foisor (Sursa foto)

Dupa un Te-Deum la manastire, toate armele, imbracate de parada, au defilat in ritmul fanfarei militare. Vanatorii de munte in uniformele lor kaki, Vanatorii de Camp cu pana din coada de cocos la palarie, Regimentul 4 Rosiori in dolmane rosii cu fireturi, Regimentul 32 Mircea Calari, cu arma in mina si in camesi albe( fara veston) simbolizand modul in care au fost surprinsi de inamic.

carol si elisab.

Elisabeta de Wied, prima regina de Romania, impreuna cu sotul ei, regele Carol I. La Sinaia, pe pajistea din fata castelului are loc ceremonia de dezvelire a monumentului inchinat regelui Carol I si reginei Carmen Sylva (Sursa foto)

Ziua urmatoare a deschis un capitol nou in istorie si zeci de mii de oameni s-au inchinat la dezvelirea monumentelor regelui Carol I si reginei Elisabeta. La Banchetul bucuriei, in asfintit, Poiana Stanii Regale a cantat din frunza impreuna cu rapsozii populari. Muzicantii cantau din solzi de peste si din nai oaspetilor care se bucurau de mincarurile traditionale. Semicentenarul a insemnat si emiterea unei medalii jubiliare de aur cu figurile celor trei regi, realizata de sculptorul Ion Jalea.

 peles 1934

La sarbatoare, umbrele reflectoarelor jucau pe castel in ritmul artificiilor.

Parada se incheia cu jandarmii din Garda Regala, in tunici albastre, pantaloni albi prinsi de inalte cizme negre si coifuri argintii cu pampoane albe ca praful de creta. Dupa dejunul de gala de la Palat a urmat concertul lui George Enescu. Seara, 600 de muzicanti ai fanfarelor militare, dirijati de colonelul Egizio Massini, au cantat in Poiana din fata Castelului.

peles

Inainte de abdicarea familiei regale, Sinaia era, pentru aristocratia romaneasca, locul de petrecere al vacantei de vara

vedere din Sinaia

Cursele de Skijoring se organizau dupa Craciun si Anul Nou, pe 8 ianuarie, ca o prelungire a vacantei in cadrul festivalului "Luna Sporturilor - Sinaia". Primul campionat national de Skijoring s-a organizat la noi in 1927. Echipajul era format dintr-un cal ce purta schiorul prins de haturi. Practicam si motoski-ul unde calul era inlocuit de motocicleta frantuzeasca.
Asul  probei de Automobilism si motocilism era Petre Cristea, fost campion mondial la Monte Carlo, in 1936. El spunea ca solicitarea nervoasa e asa de mare la aceasta cursa, "ca daca vrei sa concurezi trebuie sa fii tare de stomac".

masina

Aceste intreceri se terminau cu "Concursul de Eleganta" unde in parcul de la Palace, defilau cele mai luxoase masini din Romania conduse de domnisoare imbracate in toalete asortate limuzinei si adesea, cu un ogar sau un seter englezesc pe canapeaua de alaturi.

Constantin Ciocoiu a fost  instructor de ski iar apoi antrenor. El l-a invatat pe regele Mihai I sa schieze iar darul regal a fost o pereche de schiuri. "Pana a prins curaj, regele se uita la noi de la inaltimea terasei regale, cum coboram pe schiuri. De mers, mergea ca un melc, pas, pas… Incet, incet a inceput sa avanseze dar n-a fost niciodata un performer.

In schimb, pe masini era istet foc. Toata ziua era cu nasu'n masini mesterind la motor. Pe cat era de calm in general, pe atat era de nervos la volan. Dar era curajos si politicos. Nu umbla cu nasul pe sus, ni se adresa numai cu dumneata".

regele mihai , automobilist

Regele Mihai, pasionat de automobilism

mihai arierplan

Participarile oficiale la Sarbatorile de Craciun erau in arierplan  (Sursa foto)

Venise o echipa de agenti de la Bucuresti, cu masinile. Il cautau, s-au oprit direct la Foisor si au scotocit peste tot(...) Da n-au plecat cu nici un vagon de aur, cum vorbea tara. Au luat doi saci cu cartofi, doi cu ceapa, trei cu piine si faina.

Gara din Sinaia

Gara din Sinaia pe peronul careia a fost asasinat in decembrie 1933, primul ministru I. G. Duca de catre membrii Garzii de Fier.

Eu i-am dus motocileta la gara.  La garajele Regelui, pe Furnica, ramasese o motocicleta. Stiam ca Maiestatea Sa tinea mult la ea. Am incalecat-o si am coborat in viteza sa ajung din urma convoiul. Intre timp, erau deja la gara. Era cordon de politie in fata, trupe de comunisti in spate. Pe Nae Cicerone, soferul si mecanicul Regelui, care l-a condus pana la gara, l-au bagat in puscarie, unde a murit batut. Pe mine pana la urma m-au lasat in pace si am putut sa ajung in tren ca sa sui motocicleta. De atunci nu l-am revazut, decat dupa sapte veacuri la televizor.

telescaun

Pe actuala partie de telescaun se urca cu skiurile in picioare pana sus, in varf (Sursa  foto)

"In 1959, lucram ca mecanic sef la telescaun; atunci s-a oprit instalatia pentru prima data in istorie ca nu putea sa se cocoate Ceauseasca. Intre timp, de o parte si de alta, stateau insirati securistii ca momaile si ii pazeau".

Nea Costica a practicat si Skeleton-ul aparut ca sport la sfarsitul sec. XIX. "Era considerat la aceea vreme cel mai riscant sport de viteza la noi. Skeletonul era o sanie mai lunga, de otel de 80 km greutate. Ma asezam pe branci pe o "tava" cu patine care fugea cu 128 km pe ora si conduceam cu ajutorul a doua manere fixe."

Nea Costica este azi bunic. Isi parceleaza timpul intre o plimbare si o tuica fiarta in coltul strazii, la cabana. Cand primeste vizita amintirilor, sta la masa, fata in fata cu felia lui de viata si canta la muzicuta din care ii canta regelui Mihai, o melodie a carui cifru si-a gasit "cheita": "Nu mi-e frica de moarte, am avut atatea aventuri in viata asta, incat abia astept una noua". 




3 comentarii vrei sa comentezi?

Sinaia din amintiri
Corina
#1 -

Articolul Sinaia din amintiri

Excelent articol! Daca s-ar putea sa-i gasim pe toti cei care inca mai pot sa ne spuna cum a fost inainte de comunisti, ce bine ar fi.... Sunt destul de multi cei care n-au avut de unde sa afle toate aceste lucruri - fie rudele sau parintii s-au ferit sa le spuna (ca sa-i apere), fie n-au stiut nici ei (sa nu uitam ca nu toti romanii stiau cum isi petreceau timpul conducatorii lor). Abia cind citesti despre vremurile acelea, in astfel de articole, iti dai seama ca am facut parte cindva dintr-o societate civilizata si rafinata, europeana. Si ca avem sansa sa recuperam diferentele dintre societatea noastra de astazi si a celor care n-au trebuit sa suporte crima care s-a numit comunism. Mi-ar placea sa pot citi astfel de articole, cit mai des, si in cotidiane de mare tiraj. Pe linga mine, ar mai citi si altii....

Sinaia din amintiri
conform Olga TODIROAE (89 de ani si 4 luni, Timisesti)
#2 -

"DOAMNE AJUTA oricand Regele nostru !" [10 Mai 2009]

"De 10 Mai,
cand eram copil,
la Scoala Satului Pastraveni,
eu cantam in mijlocul scenei:
“Traiasca Regele
In pace si onor
De tara iubitor
Si-aparator de tara.“
10 Mai era, a fost si nu mai este Ziua Regelui ...

Eu si fiul meu ne amintim
ca †Ionica -- Dumnezeu sa-l odihneasca --
ne povestea de foarte multe ori cu mandrie patriotica:
- cat de frumoase erau ceremoniile militare de 10 Mai ale Garzii Palatului Regal,
ceremonii militare la care participase si el in perioada de la 11.03.1938 si pana la 20.11.1940
cand a fost selectionat si a slujit TARA si REGELE in Batalionul de Garda Regala a Romaniei ...
- cat de mandru se simtea in uniforma Garzii Palatului Regal:
care avea un fel de canaf in varful coifului de pe cap,
care avea un fel de decoratii pe piept ...
(avea o amintire fotografie a lui in uniforma Garzii Palatului Regal,
fotografie pe care nu o mai gasim;
spunea cineva ca ne-a furat-o la ordin o codoasa informatoare de la Marea Politie Politica Secreta Terorista
din perioada mandatului de 5 ani a Presedintelui Basescu ...)
- cum viitorul Rege Mihai prin curtea Palatului Regal al Romaniei
se juca cu un caine foarte mare si
cum viitorul Rege Mihai se amuza si radea cand cainele
aluneca cu ghearele pe un fel de hol mare de sticla ...
- cum pe Regele CAROL al II-lea cand a fost nevoit sa plece in 6 septembrie 1940 din Romania
in cadrul unui detasament al Batalionului de Garda a Palatului in trenul regal
l-a escortat pana la Belgrad (nu pana la iesirea din tara, cum mai scriu unii) si
cum l-a aparat de grupari legionare ...
- alte amintiri frumoase, printre care:
cand se ocupa cu aprovizionarea prin piete, magazine ...
cand era in postul de santinela la Palatul Regal ...
cand venea in permisie acasa in Timisesti si
aparea multa lume din sat sa-l vada in uniforma Garzii Palatului Regal ...
- cat de mult indragea poporul Familia Regala a Romaniei ...

De pe patul meu de suferinta eu ma rog
la DUMNEZEU ca 10

Sinaia din amintiri
nico
#3 -

Comentariu nou

d'ale zilei...

Intentionati sa votati la alegerile prezidentiale din toamna?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera