Salman Rushdie in Romania (conferinta, lectura publica si sesiune de autografe)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Poate stiati sau poate nu (ca mediatizarea a mers putin pe burta), scriitorul Salman Rushdie se afla in Romania, invitat de editura Polirom (la care se pot gasi si majoritatea romanelor si lucrarilor sale), cu ocazia Targului de carte Gaudeamus.

In programul vizitei sale sunt trei evenimente importante:
- conferinta de presa, care a avut loc azi dimineata la Hotel Intercontinental, despre care o sa va povestim nitel;
- o seara de lectura cu autorul, din ultimul sau roman, Seducatoarea din Florenta, care va avea loc diseara la Teatrul Odeon (dar la care -cu parere de rau trebuie sa va spunem- deja nu mai sunt bilete);
- si o sesiune de autografe maine (25 nov) la Gaudeamus, de la ora 18:00, la standul automobile Dacia din cadrul Romexpo (la intrarea in Rotonda, in stanga punctului "Info").

Conferinta de presa Salman Rushdie Conferinta de presa Salman Rushdie

La conferinta de presa am fost si noi, pentru ca e unul dintre scriitorii preferati ai metropotamului (sau macar ai acestui metropotam) si ne-a bucurat sa il auzim raspunzand timp de o ora la intrebarile din sala.

Desi nu s-au pus intrebari prea solicitante, nici prea interesante, in general, a fost placut sa il auzim raspunzand cu umor si degajare la toate cerintele presei, care -initial un pic retinuta- nu se mai oprea spre sfarsit din leapsa cu microfonul.

Sumarizand, Salman Rushdie ne-a spus ca l-a bucurat invitatia in Romania, ca si mai tare il bucura succesul de la noi al romanului Rusinea, unul dintre preferatele sale, si a fentat foarte elegant intrebarile de tipul "ce stiti despre literatura romana?" sau "dar despre Romania in general si situatia ei in particular, ce parere aveti?", raspunzand cu tact ca ar fi o greseala sa isi dea cu parerea despre o tara in care n-a stat nici macar 24 de ore, ca in acesta situatie s-ar simti obligat sa raspunda clasica poezie Nadia Comaneci, Dracula, Ceausescu, iar ca literatura romana (printre altele si pentru ca nu prea este tradusa in engleza) ii este familiara doar prin Eliade si Eugen Ionescu, precizand ca in tinerete, pe cand era interesat de teatrul absurdului, a jucat in Rinocerii si in Viitorul sta in oua (in ultima avand rolul statuii care revine la viata).

S-a mai discutat despre influentele si preferintele sale literare, mentionandu-i pe Italo Calvino ca referinta pentru Seducatoarea din Florenta si pe Bulgakov pentru Versetele Satanice, si amintindu-i si pe Borges, Garcia Marquez, Haruki Murakami si Milan Kundera.

Conferinta de presa Salman Rushdie Conferinta de presa Salman Rushdie
Rushdie si traducatoarea Anca Baicoianu; alaturi - Silviu Lupescu, directorul Polirom

Nu in ultimul rand am vorbit despre muzica si film: daca nu stiati, piesa U2 The Ground Beneath Her Feet se intampla sa fie preluata / inspirata de romanul omonim al lui Rushdie, legatura fiind intr-adevar intamplatoare - fiind un roman despre cantareti si muzica, inainte de publicare Rushdie l-a trimis unor prieteni din lumea muzicii, rugandu-i sa ii atraga atentia asupra unor eventuale greseli. Astfel, romanul a ajuns si la Bono si asa a luat nastere piesa, pe versurile imaginare ale lui Ormus Cama, personajul principal din The Ground....

In ceea ce priveste filmul, metropotamul fiind un pic fixist in pasiunea fata de cinema (pe care a descoperit-o si printre preferintele lui Rushdie), a vrut sa afle ce regizor ar alege domnul scriitor pentru o fabuloasa ecranizare a vreuneia din cartile sale. Si raspunsul primit i-a facut ziua mai buna, pentru ca se afla in lucru tocmai romanul preferat al metropotamului, Copiii din miez de noapte (Midnight's Children), in regia nimeni alteia decat Deepa Mehta (regizoare indiana pentru care avem iar o slabiciune - va recomandam sa vedeti de ea trilogia Foc, Pamant, Apa).

Ca planuri de viitor, am aflat ca se afla in lucru inca un roman "pentru copii", Luka and The Fire of Life - primul roman, Harun si marea de povesti, a fost scris pentru primul sau fiu, Zafar. Fiul sau cel mic, Milan, pretinde acum si el o carte, si in curand o va avea - Luka va aparea in curand in librarii in Marea Britanie.


Nu uitati deci, daca nu reusiti sa intrati diseara la lectura (s-au anuntat ceva restrictii de securitate, ceea ce inseamna ca accesul liber al publicului s-ar putea sa nu fie prea liber, iar biletele s-au terminat azi in 10 minute), il puteti asculta pe Salman Rushdie si maine, la Gaudeamus, de la ora 18:00.

Coada la bilete la Odeon pentru seara de lectura Salman Rushdie Conferinta de presa Salman Rushdie
Coada la bilete (gratuite) pentru lectura de diseara de la Odeon. Desi s-au dat numai 2 de persoana, s-au terminat in 10 minute.




5 comentarii

Salman Rushdie in Romania (conferinta, lectura publica si sesiune de autografe)
dana
#1 -

Comentariu nou

Ce ma bucur ca au inceput sa vina astfel de personalitati pe la noi. De cand am pus mana pe Versetele satanice nu ma mai satur de cartile lui Rushdie.

Salman Rushdie in Romania (conferinta, lectura publica si sesiune de autografe)
Ecaterina
#2 -

specula romaneasca

Nu s-au dat doar doua bilete de persoana, ci 50, fapt confirmat de "doamna" de la casa. RUSINE Teatrului Odeon!!!

Salman Rushdie in Romania (conferinta, lectura publica si sesiune de autografe)
ecaterina
#3 -

specula romaneasca

Nu s-au dat doar doua bilete de persoana, ci 50, fapt confirmat de "doamna" de la casa. RUSINE Teatrului Odeon!!!

Salman Rushdie in Romania (conferinta, lectura publica si sesiune de autografe)
fabius
#4 -

rusine Polirom

Inteleg ca nici metropotamul nu a fost primit seara, la Odeon. Pacat, pentru ca, daca ar fi avut mai multa libertate, as fi citit azi un interviu misto pe metropotam, in loc sa vad cum gregoire l'ecrivain il serveste cu tort pe Rushdie la Adevarul.
Singurul interviu misto a fost cel din EVZ, luat de Florentina Ciuverca.
In concluzie, m'au enervat astia de la Polirom.

Salman Rushdie in Romania (conferinta, lectura publica si sesiune de autografe)
Cristina
#5 -

Comentariu nou

De fapt am fost acolo, am stat si noi cuminti la coada, dimineata (de unde si poza de mai sus), si am reusit sa prindem chiar ultimele bilete, spre dezamagirea multimii din spatele nostru.

In ceea ce priveste interviurile... au fost acordate putine, pentru ca toata lumea tragea de Mr. Rushdie. Noi ne-am bucurat macar sa-l putem vedea si asculta...

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera