Rolling Stones la Bucuresti

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cum se vede Jagger de la cativa metri distanta si cum tipam dupa apa
(Cristina)

Cu o "mica intarziere" de cateva zeci de ani, Rolling Stones au ajuns, in final, si intr-o tara pentru care mult timp au fost printre putinele refugii din lumea inchisa a comunismului. Nu e o metafora. Am vazut asta atat de clar pe fata unui batranel extrem de simpatic care statea langa noi, in sectorul A, in fata scenei. Nu-si luase bilet pe scaun, era scund si se ridica pe varfuri sa vada scena, cu un look de pensionar fost inginer, pe a carui fata se putea citi extazul. Omul acela era pur si simplu fericit pana la lacrimi. Pentru Romania, asa se traduce Rolling Stones.

De ce i-am injurat pe organizatori cu patos

De la cateva sute de metri de stadion, se vedea coada. Enorma. Pana la intrarea in curtea stadionului, mai era cum mai era, ca mergea repede. Apoi incepea haosul, cautatul dupa poarta sectorului tau. Accesul pe stadion se facea greu si ilogic, cu ocolisuri mari.

Noi am ajuns tocmai cand se termina The Charlatans, desi ne calculasem sa ajungem cand incep, dar la fix sa nu vedem nici macar cum pleaca Iris de pe scena. Ne e sete. Primul soc a fost sa vedem cat de incredibil de putine tonete de bere si suc sunt. Pana in 10, la 60.000 de oameni! Si nu va imaginati ca daca stateai la o coada luai si cola si bere, nu, erau cozi separate. Cozile erau infernale. Daca am reusit sa iau un suc si o apa dupa mai mult de jumatate de ora de inghesuit la coada (am vazut persoane carora le era rau din cauza caldurii si haosului), la coada de bere in exact acelasi interval baietii nu inaintasera decat vreun metru, asa ca au renuntat.

Imposibil de reprodus ce cuvinte am auzit la adresa organizatorilor (Events, daca sunteti curiosi) si a sponsorilor, desi nu stiu ce vina avea Vodafone ca nu era suficienta bere. Cativa colegi de coada ziceau ca o sa faca un blog special sa-i injure. :) In fata, inainte de concert se striga apa, apa!, iar cand te intalneai cu un cunoscut primul subiect era "tu ai ceva de baut?" "nu, tu n-ai?".

Iesirea de pe stadion a fost de asemenea un cosmar, pentru ca nu s-au deschis mai multe porti de evacuare si nici macar nu s-au ridicat gardurile, pentru ca turma care mergea cu pasi marunti sa se mai disperseze un pic. Nu.

In concluzie, organizare proasta. Rolling Stones ar fi facut un super concert oricine i-ar fi adus. Dar ca organizator sa nu-ti pese de public nici macar un pic de la inceput pana la sfarsit, sa pui preturi foarte mari la bilete (stiu ca erau Stones si ca sunt scumpi si celebri, dar preturile erau mari, mai ales ca Vodafone a bagat si el mare in directia asta), sa arunci cateva tonete de bere si sa lasi oamenii sa se calce in picioare. Sa nu mai vorbim ca in stadion nu gaseai un sticks, o aluna sau un pachet de tigari. Ne aminteam cu atat drag de vremurile de la B'estival cand nu stateam nici un minut sa ne luam suc si bere si cand se plimbau printre noi oamenii aia draguti cu dozatoare mobile. Grrrrr! In concluzie, le uram si noi celor de la Events ce le ureaza si PamPas - sa stea la coada la apa in desert.

stones

Rolling Stones rocked!

In fata unui public deshidratat, dar fericit ca-i vede, Rolling Stones au avut un show incredibil. Recunosc ca nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult, carcoteam si eu ca altii ca sunt cam batrani, ca o sa fie cam trist. Batrani sunt, trist a fost dar e inevitabil cand pui poza lui Keith tanar langa cea de acum si-ti dai seama cat de naspa e timpul asta, dar Mick Jagger &co au demonstrat ca stiu sa faca show si ca-si merita pe deplin eticheta de legenda a muzicii.

rolling stones
Foto: Vodafone

Rolling Stones, in special Jagger, au fost vii si dinamici, cumva atemporali. Mick a cantat cu forta si nerv, a dansat, s-a miscat sexy, a alergat pe scena dintr-o parte in alta cu energia cuiva de 20 de ani nu de, hm, 64. A inceput cu Start me up pe o scena enorma, incadatrata de doua "blocuri", pe mai multe niveluri. Apropos de scena, a plecat la un moment dat. Nu toata. :) O bucata din ea s-a desprins si a plecat prin multime, pana la mijlocul gazonului. Acolo Stones au cantat si au dat Satisfaction celor prezenti.

stones

Momentul a  fost spectaculos, mai ales pentru cei din fata care au avut senzatia ca scena vine peste ei. De exemplu eu. :) Emotii mi-au dat si flacarile a caror caldura nu facea deloc bine la aspectul de pruna deshidratata pe care-l aveam (vorba cuiva din public, un furtun cu apa ar fi fost mai de efect) si lungile serii de bubuituri, artificii, bigger bang-uri. Cu artificii, flacari, panglici si o scena spectaculoasa, Stones au facut istorie la Bucuresti.

stones

Un gest touching pentru public a fost ca Jagger s-a adresat in multe randuri in romana, de la "multumesc", "buna seara", "sa ne distram" pana la a ii spune Lisei Fisher, o negresa din backing vocals "ce rochie draguta ai, dar ce pantofi ieftini". :) Nu va bucurati ca Mick a invatat romana, dar e de apreciat gestul de a citi replicile de undeva de pe jos si de a le repeta, in mod sigur, de cateva ori inainte. Sir Michael Phillip si-a schimbat outfit-ul de cateva ori, si in functie de melodii. La Brown Sugar, de exemplu, la bis, avea camasa... brown, cum altceva.

La Paint it black ni s-a taiat rasuflarea. Nu stiu de ce, nu stiu cum, dar iti dadeau lacrimile. Emotionant a fost si tributul adus lui James Brown - "I go crazy", interpretat senzual alaturi de Lisa Fischer, la fel si Let's spend the night together (and we did, nu cred ca vreunul dintre cei 60.000 de oameni au reusit sa-si scoata din mintea imaginea Stones-ilor) sau Miss you.

In contrast cu energia lui Mick se afla relaxarea lui Keith Richards, cu tigara in gura si imbratisandu-si si sarutandu-si chitara. El a cantat si doua melodii vocal, You got the silver, dupa care a zis ca "I'll try another one". Wanna hold you nu i-a iesit la fel de bine ca prima, dar a fost ok. (linkurile video sunt din turul european 2007, unde au avut acelasi show)

Publicul

Si tanar si batran. Tineri cu parintii de mana. Telefoane "tata, unde esti?". Discutii "Am pierdut-o pe mama". Cel mai civilizat public pe care l-am vazut la un concert, linistit, implicat, fericit. Chiar fericit, mai ales cand vorbim de varsta a doua, care au crescut practic cu ei. Tinerii veniti din curiozitate au plecat cu impresia ca Stones rocks. Un public curat si, cum zicea si domnul Jagger, frumos.

CristinaP intervine in monolog ;-)


Am mers la concert nu din pasiune, ci curiozitate. Ca majoritatea celor cu inclinatii rock, care aplica "roll" doar in caz de incendiere (stop, drop and roll). Cristina a povestit the highlights, eu am sa comentez putin the lowlights, punct de vedere mai din spate.

Dupa ce am inaintat prin multime ca cea mai autentica bovina de septel, prin singura intrare pe gazon (public aproximativ jos: 15.000) aruncand cateva priviri de camila spre aglomerarile spontane de la chioscurile de lichide si regretand ca am ratat The Charlatans, m-am asezat pe jos, numarand minutele si facand aprecieri cat as mai putea rezista la 35 de grade fara apa.

Am sarit destul de rapid in sus, pentru ca gazonul era intesat de purici, lucru confirmat de multe alte persoane. Elegant.

De numarat, am mai numarat cam o ora jumate pana cand au aparut The Stones, moment in care stoned eram cu totii, picati intr-o amorteala de sauna din care ne trezeam sa ne scarpinam.

Concertul m-a dezmortit pana si pe mine, si pe la a 3-a piesa am inceput sa dau din coada de metropotam, proprietate personala. N-am reusit mult timp sa scap de senzatia pe care mi-a dat-o aparitia slaba si agitata a lui Jagger, in frac. Mic, slab, zalud, cu frac... Jiminy Cricket va spune ceva? 2 ore a topait / dansat ca un greiere in stilul caracteristic, putin debalansat, exhaustiv, schimband fracuri si haine, jucandu-se cu publicul "Eu ma distrez, voi?" si facand un show de 5 stele.

Si nu poti decat sa te bucuri ca longevitatea artistica nu se mai impiedica de detalii precum varsta, nici de faptul ca artistul poate este bunicul cuiva. Umanitatea e pe drumul cel bun. Exista speranta. Chiar daca noi o mai pictam in negru din cand in cand.

Cam aici se incheie osanalele. The Stones rocked. And rolled us good. Efectele artistice - de milioane. Culorile bine alese, vizualurile la fel, ceva butaforie de efect, artificii dragutele. Trupa din spate (vreo 10-12 oameni) - muzicieni excelenti si tot timpul cu zambetele pe fete. 5*.

Revenim la mizeria noastra umana, pe care am vrea sa ne-o uitam, dar alti oameni nu ne lasa. Iesirea de pe gazon s-a facut pe o unica poarta, in ritmuri de Bob Marley, Exodus: Exodus, movement of Jah people, Move! Move! Move!

Precum israelitii in nisipurile Egiptului ne taram. Moise, unde esti, sa ne aduni in fata valurile Dambovitei? Moise n-a venit, Dumnezeul atotputernic ne-a mai pus la o grea incercare, n-am murit, nici n-am reusit sa scapam de multimea (60k) revarsata din stadion in mai putin de 40 de minute, dar a fost o seara faina si fierbinte, cu o trupa la fel.

foto, la fel de blurate, in galerie.

P.S. Am spus ca organizarea a fost proasta?



4 comentarii

Rolling Stones la Bucuresti
Corina
#1 -

Concert Stones

E uimitor ce senzatie am avut cind au inceput sa cinte - ii ascultam si acum 35 de ani (acum am 50)! Toate amintirile din tinerete s-au imbulzit peste sunetele cunoscute - mi-e greu sa descriu. Dar si mai uimitor este ca, jos pe gazon, se afla fiica-mea, care mi-a povestit apoi ca a fost etraordinar si m-a avertizat sa nu indraznesc sa le aduc vreun repros (ciscotasa cum sunt de obicei). Va doresc sincer ca la 50 de ani sa treceti prin astfel de momente...
N-as vrea sa-i uitati pe cei de la Charlatans care n-au fost deloc rai. As trece cu vederea insa prestatia Iris (deh, circotasa) ma rog, poate era prea cald!

Rolling Stones la Bucuresti
tonica
#2 -

just

faine comentarii si cel low si cel high...
eu l-am vazut pe mick mic...mic cat o unghie da' mare cat o asteptare de 14 ani...nici nu ma asteptam la altceva ca organizare, sunt obisnuit cu tipicul romanesc...insa ceea ce regret este ca si-au cam batut joc de asa zisul intro, "the charlatans' cantand in jurul orei 6.30...abia de-am agatzat 3 tonuri acolo cand inca ma dumiream cum tovarasii organizatori au mai prelungit cu 2 randuri stadionul, randurile 44 si 45 fiind de fapt bordurile din ciment de pe marginea arenei..:)) iar asta cu sticlele la intrare ar trebui sa dea un pic de gandit...eu stiam de pe la diferite sporturi ori alte concerte c-ar fi interzisa intrarea cu peturi pentru a nu fi folosite drept obiect de facut cucuie...insa aici dupa ce-am aruncat petul gol la intrare mi-am procurat un altul identic de la unul din chioscurile din interiorul arenei...so? care mai era scopul? :))
inca odata, fain foc si concertul si atmosfera...

Rolling Stones la Bucuresti
thedude
#3 -

Ati ratat...

...maaaare, huge lucru in ceea ce ii priveste pe The Charlatans. Mai mult chiar decat daca i-ati fi ratat pe rolling stones (eh,subiectivismul)

cat dispret pentru Iris din partea voastra: da bine,da interesant...dar na,cam mitocanesc (nu's fan Iris, dar luati un HA-HA de la mine pt "Noi am ajuns tocmai cand se termina The Charlatans, desi ne calculasem sa ajungem cand incep, dar la fix sa nu vedem nici macar cum pleaca Iris de pe scena") Apropo: proustiana fraza v-a mai iesit, in felul ei...lipseste doar comparatia salvatoare :))))

Rolling Stones la Bucuresti
Cosmin
#4 -

Comentariu nou

am scris si eu despre asta.

a fost groaznic fara lichide

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera