Rahova - unde, de cand si poate si de ce

Imagine tip a periferiei, atat geografice, cat si sociale, dar si de mentalitate, Rahova a fost mereu la marginea orasului mare, un loc unde se arunca ce nu incapea in modernitate. Numele provine de la orasul bulgarescu Rahovo, unul dintre locurile unde s-au dat lupte in Razboiul de Independenta si cartierul se polarizeaza in jurul a doua mari artere - Calea Rahovei si Calea 13 Septembrie. Este delimitata de Soseaua Antiaeriana, Drumul Sarii si rondul Panduri, strazile George Cosbuc, Viilor si Salaj.

Inainte de secolul 17, Rahova nu facea parte propriu zis din oras, fiind in afara Bucurestiului care avea ca limita de sud si sud-vest Dambovita. In trecut, aflam din cartea lui Adrian Majuru - Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta, facea parte din Mahalaua Calicilor, un spatiu aflat "undeva in afara orasului, dincolo de ziduri, resimti ca in afara lumii normale, ordonate si civilizate, a sfarsit prin a se strecura dupa reperele acestuia". Aici traiau marginalizatii, spune Majuru, cei respinsi de societate, cei bolnavi sau delincventii. Se presupune ca la inceput, in secolul 15, era vorba de un sat al calicilor, aflat in afara limitelor "targului mare".

Calea Rahovei era "mai lunga decat cascatul unui vardist de noapte, dupa ce-ai urcat dealul spre Bragadiru, dupa ce ai lasat in urma fabrica lui de bere, trebuie sa treci de Antrepozite, apoi [...] - ducand batista masinal la nas, de Strada Onoarei si de Strada Magurele. Prin aceste locuri se intind vaste maidane pe care se rasfata la soare, emanand duhori pestilentiale, mortaciuni si gunoaie de tot felul, ori mlastini, bogate in broaste si tantari febriferi". Asa vedea ochiul interbelic al lui Henri Stahl (Bucurestii ce se duc, via Adrian Majuru - Bucurestii mahalalelor sau periferia ca mod de existenta) zona Rahova. Un ochi critic contemporan ar spune ca e la fel si acum.

Industrializarea a adus aici oameni de la tara, cu mentalitatile si preocuparile lor, al caror fond arhaic, folcloric s-a suprapus cu realitatea magica a tiganilor, explica Majuru.

El pune o problema interesanta. Daca Rahova s-a aflat mereu la marginea societatii, daca acolo s-au stabilit merue oameni de la tara, cu mentalitati arhaice, faima negativa pe care o are nu e cumva legata de "proiectii stravechi referitoare la oamenii pedepsiti de Dumnezeu"?  Aici, "esafodul mitologic nu a putut fi spulberat de urbanizare", modernitatea a ajuns mai greu. O simpla privire asupra zonei pare sa confirme ipoteza. Nu neaparat zona din jurul arterelor principale, dar micile stradute cu case darapanate sau chiar "sezatorile" din fata blocului, unde tiganci corpolente dezbat probleme de viata si de moarte, poate si de alta viata, cu vecinele lor.

Statutul periferic s-a pastrat si astazi. Daca periferia geografica e mai putin importanta (ca un exemplu, Pipera e periferie si totusi acolo se ingramadesc vile si masini cu multi cai putere), periferia sociala si periferia mentalitatilor sunt fenomene subtile, consecinte ale istoriei si ale mutatiilor sociale de aici.

In ciuda procesului de modernizare a zonei, "amprenta periferiei s-a pastrat prin specificul locuitorilor", spune Adrian Majuru. Locuitori care nu sunt receptivi la schimbare, mentalitatea unui "merge si-asa", repetitivitatea, supravietuirea - cateva dintre coordonatele mentale ale zonei, daca ar fi sa generalizam. "O astfel de structura mentala specifica satelor a blocat in mod evident evolutia Bucurestilor catre modernitate", mai spune Adrian Majuru.

La acestea contribuie si lipsa infrastructurii, conditiile nu tocmai excelente dintr-o mare parte a zonei, care au facut ca din anii '50 sa duca Rahova pe panta unui "declin urban". Imaginea de zona rau-famata, unde sunt trimisi exclusii societatii, a fost potentata si de Penitenciarul Rahova, cea mai mare inchisoare din Bucuresti. Acum, penitenciarul este considerat "de lux" in raport cu altele, aici fiind inchis, de exemplu, "vedeta" Miron Cozma.

Daca in trecut Calea Rahovei era numita "Drumul Florareselor", acum putin mai arata culoarea de odinioara. Floraresele s-au baricadat in chioscuri si le mai gasesti, eventual, in marile intersectii sau in piata. Cu blocuri comuniste de o parte si de alta, ale caror fatade au fost pictate de primarul care este Vanghelie in culori tipatoare, care se scorojesc si sunt expresia kitsch-ului, a delasarii si a spoielii de suprafata, Calea Rahovei da impresia de aglomerare umana si arhitecturala. In spatele blocurilor, insa, casele mici, cu plastic la ferestre, ne spun ca lucrurile nu stau chiar asa.

In mod cert, Rahova nu e un loc in care sa mergi linistit seara la plimbare. Pe de-o parte realitate, pe de-o parte prejudecata colectiva, nesiguranta cartierului este un loc comun in orice discutie in care apare cuvantul Rahova. Si aici, contrastele sunt omniprezente. Pe de-o parte mizeria, mediocritatea, supravietuirea de care vorbeam si pe de alta parte oameni care aleg sa stea acolo si sa infrumuseteze, chiar la scara mica, zona. Iar viitorul mall din intersectia Trafic greu va fi o alta emblema a contrastului, dar cu sanse de a ridica, chiar superficial, "valoarea" locului.