Publicitate: Institute for Human Continuity si canistra cu antimaterie

Cred ca ati observat si voi. De la o vreme incoace, oamenii parca tin mortis sa gaseasca formula perfecta pentru sfarsitul lumii, doomsday, rapture, sau cum vreti sa ii ziceti, de parca nici stirile de la ora 5 nu mai sunt suficiente pentru amatorii de senzatii tari.

Din fericire, pana acum de fiecare data au fost dezamagiti. Dar daca e un lucru pe care oamenii l-au invatat din istorie, acela este ca nu e bine sa te pui cu civilizatiile stravechi. Mai ales cand e vorba de cele precolumbiene. Mai ales cand e vorba de mayasi.

De aceea exista Institutul pentru Continuitate Umana. Ca sa le explice oamenilor ca apocalipsa chiar vine, ca degeaba ne facem planuri pe 21 decembrie 2012, pentru ca s-ar putea sa nu le putem duce la bun sfarsit din cauza radiatiei solare, a cutremurelor si a vulcanilor in eruptie si, bineinteles, din cauza Planetei X, care e in zona si vrea sa ne salute, eventual sa stea la o cafea.

ihc

Iar daca inca nu crezi, gasesti pe site cateva simulari simpatice. Te-a apucat tremuratul? Exista o singura scapare. Loteria supravietuitorilor. Inscrie-te si s-ar putea sa ai sansa sa imparti un buncar cu Barack Obama. Cheama-ti toata familia - un bilet e valabil pentru o singura persoana. Si, in caz ca nu te numeri printre norocosi, macar cumpara-ti o trusa de supravietuire.

Nu ai luat-o inca la fuga sa le spui tuturor prietenilor ca e timpul sa-si scrie testamentul? Atunci poti ramane pe loc. Site-ul Institutului pentru Continuitate Umana este doar un viral care promoveaza filmul lui Roland Emmerich, 2012, cu John Cusack si Thandie Newton, care va fi lansat in noiembrie 2009. A nu se confunda cu 2012: Doomsday, lansat de curand si, dupa cate se pare, deja un concurent serios la Zmeura de aur de anul viitor.



2012 nu este insa singurul film promovat printr-un viral catastrofic. Un alt site care exploateaza fascinatia oamenilor pentru apocalipse - de data asta intermediate de acte de terorism si o anumita cantitate de antimaterie - este cel al urmatoarei ecranizari a unui roman de Dan Brown.

Este vorba despre Inger si Demon, pe care il asteptam pe la jumatatea lui mai (nu si in Romania, desigur...). Adresa site-ului apare chiar in trailerul filmului: daca il opresti si te uiti cu atentie la cuvantul Illuminati, care apare scris invers, o sa descoperi altarsofscience.com. Si, bineinteles, canistra cu antimaterie.

Tonul viralurilor de acest gen a fost insa dat de un alt film, la al carui succes au contribuit atat calitatile propriu zise ale productiei, cat si promovarea inteligenta. Este vorba de The Dark Knight, bineinteles. Site-ul asociat este whysoserious.com si nu, nu creeaza haos speriind oamenii cu sfarsitul lumii - dar are calitatile lui, pe care le puteti descoperi dand click... cam peste tot pe prima pagina.

Voi ce parere aveti? Tragem un bilet la loterie?

Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

d'ale zilei...

Cat de des faci sex?
|Rezultate|Alte sondaje

Publicitate


Descopera

Se incarca
vezi mai multe


Recomandari

Bucuresti:

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate