Provincia

N-am fost in New York, dar mi s-a zis ca e complet altceva decat restul Americii. De Paris se spune ca nu e Franta, iar despre Berlin pot sa afirm ca este atipic pentru Germania. Anumite orase mari, datorita particularitatilor istoriei, alearga pe culoare separate, individualiste. In Bucuresti se intampla totul: muzica, teatrul, politica, arta, mass-media si mai putin, in ultima perioada, fotbalul. Provincia e doar sursa de stiri tv, locul unde reporterii descind din masini branduite pentru a hrani foamea de senzational a capitalei.

Cu exceptia filmelor lui Porumboiu, toate filmele romanesti contemporane se petrec in Bucuresti. Doar literatura, care se hraneste in principal din frustrare si izolare, aduce temporar in atentie, la decernarea unor premii, niste oameni sfiosi, imbracati in pulovere sub care fosnesc camasile calcate de sotii. Cu putine exceptii, nu mai am prieteni in Constanta. Mai toti oamenii care voiau sa faca ceva in viata s-au mutat in Bucuresti sau mai departe. Daca nu vrei sa te ratezi intelectual si profesional trebuie sa faci aceasta mutare care iti va schimba viata.

Pe cei care au ramas i-am considerat, multa vreme, niste necastigatori. Noi, cei plecati de cum am incheiat socotelile cu adolescenta, ne-am bucurestenizat treptat, dornici sa ne pierdem accentul si complexele provinciale. Cel mai adesea, am ajuns sa ne vizitam orasele natale de doua ori pe an, de Pasti si de Craciun. Cu trecerea anilor insa, cand simturile incep sa dea rateuri la stimulii urbani, incepem sa redescoperim farmecul oraselor mici. Strada principala, loc de promenada. Centrul, cu cladirile de baza, primaria, biserica si casa de cultura. Cofetariile cu prajituri cu nume desuete, incercarile de fast-food, ziarul local cu stiri neinsemnate. Parcul cu nelipsita statuie a lui Eminescu. Discoteca. Barurile cu billiard. Adria Cola.


Desen realizat de Cornel Gologan

Libraria care poarta numele unui poet sau scriitor originar din judet si ajuns in manuale. Evenimentele cultural-artistice la care sunt prezente si cuvanta notabilitatile orasului. Modul in care cultura e perceputa grav si derizoriu in acelasi timp. Felul linistit si amabil in care iti vorbesc necunoscutii. Calatoriile in provincie sunt incursiuni in propriul trecut. Provincia devine diorama copilariei noastre. Cand ajung intr-un oras din provincie am acelasi sentiment ca atunci cand mi-am gatit pentru prima oara un fel de mancare pe care il detestam in copilarie. Fugim in tinerete de provincie ca sa o putem savura mai tarziu, cand ne intoarcem ca turisti.

Ah, orasele mici, cu acel aer familiar pe care-l ofera stagnarea sau evolutia incetinita. Ar trebui prezervate, transformate in rezervatii, ca oraselele de cowboy din vestul Americii. Daca as putea calatori in trecut n-as alege sa merg in Evul Mediu si nici in America hipiota, ci la sedinta unui cenaclu literar intitulat Mladite, moderat de profesorul de limba romana.  La fel ca si discutiile despre dulciurile din trecut (bomboanele Tic Tac, apa Aurora, guma Turbo, mentosanele, pufarinele, rulourile cu bezea), popasurile prin provincie trezesc mmm-uri nostalgice.

Am inceput sa-i inteleg pe occidentalii care se simt bine in Romania pentru ca intalnesc aici o atmosfera pe care societatile occidentale au pierdut-o in cursa lor istoricista. Am regasit intr-un un roman scris de Bruce Benderson, Bucurestiul din anii 1998-2000 vazut prin ochii unui american. E acelasi oras in care ma mutasem de curand, hotarat sa nu ma mai intorc niciodata in Constanta in care nu se intampla nimic. Desi m-am plimbat pe aceleasi strazi si in aceeasi perioada cu Benderson, mi-am dat seama ca am locuit in orase diferite. Pentru el, Bucurestiul era un oras al trecutului, pentru mine unul al viitorului. Ii multumesc provinciei pentru ca m-a ajutat sa-mi dau seama ce nu vreau.

Vezi toate lucrurile care te fac sa spui MMM!