Pro si contra mersului la cinema

Pro dar nu din generatia Pro - Cristina

Dupa ce ca stau toata ziua cu ochii lipiti de monitor, nu am chef sa vad si filmele in aceleasi conditii vitrege. Plus ca daca le vad acasa, am tendita bolnava, nesanatoasa si oribila de a le downloada (n-am spus asta!) ilegal si imoral si gratis. Asta pentru ca e prea complicat sa ma duc sa-mi inchiriez dvd-uri si pentru ca, btw, ma enerveaza aia de la Diverta.

Dar sa revenim la marime pentru ca da, in cazul filmelor, conteaza. Nu-mi place sa-mi vad actorii preferati mari cat unghia, cu o expresie incerta pe fata si sa incerc sa ma prind ce-o fi chestia aia mica ce zburda in colt.

Plus ca acasa ai mereu tendinta sa amani vizionarea filmelor. Stai, ca mai am de spalat vasele, acu' mi-e somn, mai citesc o stire pe net. La cinema nu ai de ales. Te uiti si pace, nu intrerupi filmul ca ai treaba.

Aaa, da, e nasol uneori al cineva, mai auzi cate un ringtone, mai comenteaza cate un destept filmul. Ok, dar asta e si la teatru, inseamna sa ne intoarcem la teatru radiofonic? In plus, e amuzant sa vezi reactiile oamenilor. Nu te enerva, lasa-i in pace si aplica tehnici de concentrare sa urmaresti filmul. Sau varsa-le din greseala popcornul in cap, dupa cum simti tu ca e mai bine.

Si cum facem cu filmele bazate pe efecte speciale? Le putem aprecia adevarata valoare inghesuite in monitor? Nu avem pic de compasiune pentru saracii creatori care si-au muncit computerele ca sa iasa totul cat mai realist?

Sa nu uitam un aspect important. Nu poti sa o inviti din prima pe tipa de care-ti place la tine acasa sa vedeti un film, nu? Stim din reclame ce bine se intinde o mana peste umarul ei tocmai cand monstrul iese din adancuri si face "buhuhu" la cameraman. Aici, ca o paranteza, daca duceti fata la film, alegeti unul prost. Spuneti ca vi l-a recomandat un prieten ca sa nu spuna ca aveti gusturi oribile. Cu cat mai prost filmul, cu atat mai multa atentie din partea ei pentru voi. Si, da, nu trebuie sa fie vreun sex-symbol masculin in distributie. :)

Oricum ar fi, senzatia cand vezi un film pe ecran mare, cu sunet izbucnind de jur imprejur, cu popcornul in brate este mai intensa decat cea cu tine acasa, in pijama, cu boxele fasaind si cu o eventuala pana de curent electric tocmai la fazele cele mai palpitante.


Contra (ca de obicei) - CristinaP

Ah ce-mi plac filmele!! Un instrument perfect ca sa uiti de probleme, termene, necazuri, serviciu, sef (de care iti aduci aminte cand te bate pe umar si iti spune ca esti la birou, nu la cinematograf), o metoda perfecta de evadare in realitatea altcuiva.

Si ce-mi mai plac si floricelele! Mai ales cand le gasesc sub scaun. Sau cand cad de sus, de la balcon, ca intr-o livada de ciresi japonezi in mai.

Nu, serios, ca sa te duci la cinematograf trebuie sa ai nervii tari. Si sa nu fii mizantrop. Nici sociopat. Nici obsesiv-compulsiv.

Sa fii inalt, deoarece legile lui Murphy functioneaza si acolo, si singurul tip cu coafura afro din sala se va aseza in fata ta.

Sa fii surd la randul din spate unde se comenteaza filmul si la randul din fata, unde se vorbeste la telefon.

Sa ai picioare lungi, ca sa sari peste maldare de haine, fulare si rucsaci, toate puse pe genunchi.

Apropo de legile lui Murphy. O solutie de compromis este sa te asezi la marginea randului ca sa poti sa scapi repede in caz de cataclism. Evident ca in acest caz, toti intarziatii din sala se vor aseza pe randul tau. Nu e nimic, face bine la circulatia periferica sa te ridici si sa te asezi, chiar si in timpul filmului. Daca te asezai la mijlocul randului, era gol in jurul tau.

In cazul in care ai mici probleme de adaptare, o sala de cinema iar nu e locul pentru tine. In 2 ore mestecatul vecinului din dreapta va deveni o obsesie, il vei vizualiza ca pe o imensa camila rontaitoare de floricele. Rasetul colorat al vecinei din spate te va face sa ai cosmaruri cu stoluri de papagali si turme de macaci care rad.. si rad... Fasaiturile repetate ale sticlelor de cocacola te vor conditiona ca pe potaia lui Pavlov sa ai un tic nervos de cate ori se va deschide una.

Nu in ultimul rand, este vorba si de mediul cinematografic. Ultima oara cand am fost la un cinema de pe Kogalniceanu, am stat in varful unul munte de coji de seminte, ca un canar, si am numarat cati soareci jucau sotronul printre picioarele mele. Ultima oara cand am fost la mall m-am imbolnavit de ochlofobie (asta se capata in multimi frematande de oameni, e un fel de rau de mare de aglomeratie).

In concluzie, viata bate filmul. Cinema acasa.