Pro si contra: blogurile la caterinca

De la aparitia site-urilor de caterinca, redactia Metropotam e zguduita periodic de hohote de ras si pagina unde ne scriem articolul lasa locul brusc unui link venit de la vreun coleg. Radem cu lacrimi, dar incepem sa ne intrebam, macar asa putin, daca e ok totusi sa facem misto de altii in felul asta.


Pro - Gina

Ok, asa suntem noi, mai nesuferiti. Radem de emo, de rockeri, punkeri, cocalari si printese. Pentru ca suntem invidiosi pana-n maduva oaselor. Serios, chiar suntem niste invidiosi. Adica, noi nu ascultam manele la telefon, nu ne imbracam in sclipici, nu stam cu catarama curelei la vedere, nu avem creasta de strut, nu stam in bocanci cu talpa de 7 cm si tinte in varf pe timp de vara, daca purtam bijuteri incercam sa fie mai subtiri decat lantul de la bicicleta si cum nu avem un al treilea ochi magic la ceafa, sa vedem ce pregatesc dusmanii, nu purtam ochelarii la ceafa.

Este foarte adevarat ca oricat de toleranti am incerca sa fim, uneori cedam in fata exceselor de zel ale altora. Altfel nu ar exista toate aceste site-uri minunate care sa ne separe de munca. Am suferi in tacere, la birou citind doar perezhilton si am trimite mai departe mailuri in care avem poze cu pitzi, link-uri la filmulete pe youtube in care vedem cu buturuga mare rastoarna capul mic si cv-uri ale unor domnisoare care la experienta isi detaliaza trecutul de dansatoare exotica.

Era cumva normal sa apara si aceste site-uri. Nu pentru ca am fi noi mai destepti, mai frumosi si mai devreme acasa. Gasim ceva de ras in orice domeniu, ca doar avem un simt al umorului dezvoltat. Radem si de ceilalti, dar radem si de noi. Nu facem discrimari, nu avem preferinte si radem cu aceeasi pofta de dovezi de excentricitate ale oricui.

Nu radem pentru ca suntem mai haini sau pentru ca ne credem superiori. Radem pentru ca ne uitam la chestii amuzante, usor penibile, care starnesc rasul. Avem si noi limitele noastre, iar la vederea copiilor de 12-13 ani care isi spun jmekeri sau faraoance mai mult ne speriem decat ne amuzam.

Adevarat ca acum ne-am umplut de etichetari si ca nu mai stim cum sa descurcam cu ele. Dar asa era si inainte, doar ca le spuneam altfel. S-au schimbat doar denumirile. Si sa ne intelegem ca haina il face pe om pret de cinci minute, dupa doar ce spune si ce face ne determina sa ne decidem asupra unei persoane.

Totusi, este ceva la site-urile acestea care nu ne pica bine. Sa-ti vezi poza pe un site, langa un comentariu rautacios nu pica bine nimanui. Provenienta pozelor ne cam ingrijoreaza, in ciuda faptului ca pot fi scoase la cerere. Fiecare om are drepturile lui si poate sa se imbrace cum vrea, sa isi faca ce poze vrea si sa si le puna pe pagina personala. A-i lua pozele de pe pagina de hi5 este ca si cum i-ai fura textele de pe blog si nu suna prea bine.

Dar, cum legea este pe ici si pe colo, se pare ca site-urile vor exista si in continuare. In ciuda faptului ca se tot atenteaza la existenta lor :)

Contra - Cristina

Puteam sa ma cert cu mine insami la pro si contra-ul asta. Sunt si pro si contra blogurilor de caterinca. Ma trezesc cu pitipoanca, urmeaza cocalarii si printesele, pentru ca totul sa fie de neinteles pe hai sase. Fac schimb de linkuri cu colegii la fel de pasionati ca mine, pe principiul "uite-o si pe asta/ia uite-l si pe asta". Radem si ne simtim superiori pentru ca nu avem curele cu D&G.

Ceva nu e ok aici. Se creaza o prapastie intre "noi" si "ei", o lupta de clasa unde clasa noastra e cea frumoasa, desteapta si bine imbracata. Fotografiile noastre sunt artistice sau macar simpatice, ale lor sunt hilare, kitchoase si de prost gust. Ne simtim bine si nu vrem sa-i avem aproape. Punem etichete si emitem judecati de valoare absolute. Nici macar nu ne trece prin cap ca opiniile noastre ar putea fi relative.

Ce urmeaza? Sa trimitem cocalarii in desert, in batalioanele propuse de Cioroianu? Sa-i ardem pe rug pentru ca nu respecta normele bunului gust? Un Auschwitz al pitipoancelor cu gaz cu miros de J'Adore?

De la un timp, ma vad incepand sa despart instinctiv lumea in pitipoance si fete normale, in cocalari si baieti normali. Vad pe strada o fata cu ceva sclipici pe ea si incep sa ranjesc: pitziiiiii. Dupa aia ar trebui sa-mi dau o palma, dar mai vad una si ranjesc din nou. Corectitudinea mea politica nu e atat de mare incat sa nu rad, iar toleranta isi pierde din aplomb in fata unui decolteu mai mare decat restul bluzei. Pana sa apara site-urile poate ignoram, poate ranjeam, dar nu lipeam atat de rapid o eticheta, nu identificam imediat un pattern si bagam pe toata lumea in aceeasi oala.

Pana la urma, nu-mi explic cu ce ma incalzeste pe mine un presupus IQ scazut al unora. Cred ca fascinatia asta pentru caterinca tine de o afirmare interioara a superioritatii, de o impartire in alb si negru. Poate ca oamenii de pe site-urile astea, cunoscuti dincolo de aparentele batute in diamante false, sunt ok, inteligenti si poate naivi ca si-au facut pozele respective. :) Nici nu ne trece prin cap sa ne intrebam cum au crescut copiii respectivi, ce educatie au primit, care a fost mediul, cine ce i-a invatat, ce vor ei, in general, de la viata. Poate de acolo, din mediul respectiv, nici nu stiu ca exista altceva.

Mai e ceva. Risti sa razi de fotografii facute la misto, intr-un anumit context. La o petrecere iti poti face o poza penibila, te poti prosti cu accesoriile surorii mai mici, poti imita un manelist celebru. La misto sau nu, oamenii din fotografii au lipita o eticheta. Poate s-au distrat, poate au fost naivi sau poate, da, asa sunt ei. Pana la urma, e libertatea lor sa fie cum vor. E adevarat, e si libertatea noastra sa radem de ei, dar trebuie sa fim pregatiti sa se faca misto de noi.

Mai era un blog de caterinca, sters intre timp, numit rogoth care facea misto de rockerii suparati, de gotici, de picturi pe fata si de tricouri cu trupe metal. Adica exact o buna parte dintre cei care rad de cocalari si acuza prostia din "tara asta". Relativizand, putem face bloguri la caterinca despre orice. Intelectuali cu ochelari cu rame groase si carti inteligente, fete imbracate lalau, studenti tocilari, publicitari fitosi, programatori izolati de lume, grasi, slabi, imbracati de firma, urbani, mame cu copii in parc, posesori de caini sau de tricouri albastre.

Caterinca se bazeaza pe stereotip si pe etichetare. Criteriile tin de forma, nu de fond. Alb-negru, nu exista loc de nuante. Exista cocalari cu pretentii de intelectuali? Exista cocalari fara uniforma care i-a consacrat? Sunt pitipoance imbracate normal? Experienta ma face sa spun ca da si ca etichetele nu stau doar in aparente. Un site care sa faca misto de ce spun oamenii pe siteuri, de ce gandesc si de cum judeca nu ar avea atata succes ca unul unde predomina fustele scurte.

Nu sunt organizatii care sa apere drepturile pitzipoancelor si cocalarilor, desi incepe sa se contureze o categorie discriminata. Sincer vorbind, ai angaja un baiat imbracat in tricou mulat, blugi cu franjuri si sclipici si ochelari D&G? Ai asculta sa vezi macar ce pregatire are? Ma gandeam ca nu.