Printre randuri: Iubiri din jurnale

Ne plimbam azi pe o poteca mai putin umblata, acolo unde ( pe alocuri) se opreste scriitorul si incepe omul. Jurnalul intim sopteste "pe dedesupt", pe un ton mai jos, detalii intime despre persoana din spatele cartii. Spectacolul vietii, nefiltrat, e topit la scena deschisa de catre "Cel mai iubit dintre pamanteni" in pagini sincere chiar daca pentru Marin Preda "ceea ce se traieste nu se scrie".

Desi Preda vede jurnalul ca un refugiu al esecurilor in care inregistram nu clipele fericite, ci tristetile, golurile de existenta, confesiunea sa ramane o buna lectie pentru posteritate: "In jurnal apar adesea evenimente monotone si nu pot fi pe deplin intelese decat de cei implicate in ele asa cum numai marinarii unui vas ar intelege ceea ce e trecut in jurnalul de bord al navei de catre comandant. Daca nava se scufunda toate acele amanunte de bord pot capata un sens adanc."



Intoarcem azi ceasul in anii '60 si-l potrivim la minutarele anului 1958. Il gasim pe Marin Preda la Sinaia vizitat de amintiri, aslatat de nelinisti: este in convalescenta (se lupta cu o boala atipica – nevroza),  se pregateste sa se desparta de Aurora, prima sa sotie, "nevasta mea are chef de despartire")pregateste un roman care il terorizeaza (romanul "Risipitorii"). Sensibilizat de boala si drama conjugala noteaza bucururiile si tritetile sale, "un erou fara posibilitate de retragere".

Cu patru ani in urma. Si-au incrucisat drumurile la Uniunea Scriitorilor din strada Romana, in 1952, cand si-au aruncat primele ironii. Apoi s-au ignorat. Dar era mai mult in gluma. "Eu cand il vedeam, intorceam capul in alta parte, el intorcea spatele. Doi ani mai tarziu s-au revazut la mare, la Eforie- Sud. Aurora a primit prima epistola de amor si o cerere in casatorie. Marin Preda avea 32 de ani, Aurora Cornu, putin peste 20 de ani. Poate nu suficient de coapta, cum marturiseste in convorbirile cu Eugen Simion. "Era o presiune enorma sa stai in preajma lui Preda. O presiune pe care eu am resimtit-o. Marin traia cu femeile in sensul ca, desfasurand mult farmec, le aducea un univers care era extrem de covarsitor. Iti trebuia o presiune egala sa rezisti la fenomenul Preda."

S-au mutat in Cotroceni, in casa pe care Preda o descrie in volumul II din romanul "Cel mai iubit dintre pamanteni". Marin Preda citea Spinoza si asculta Bach. Difuzoarele bubuiau in toata casa. Adormeau dupa miezul nopţii, pe acordurile din "Mattheus Passion", iar el se scula dis-de-dimineata si se aseza in fata foii albe de hartie. "Scria o pagina si jumatate pana la ora 11.30 cand se ridica de la masa si -mi citea si mie pagina.

Aurora a fost primul critic al  "Moromeţilor", versiune prima. "Intr-o seara de decembrie am scos Morometii din sertar si am rugat-o sa citeasca. S-a prins imediat si mi-a spus ca sunt un om tare ciudat, de neinteles, tin in sertar de patru ani o asfel de carte". Eram de doua ori fericit: ca o cucerisem si ca voi publica curand romanul. "Ii citeam fiecare capitol si ea zicea: Bun. Bine. Da-i inainte".


Sursa

In primavara lui '55, s-au casatorit la Sfatul Popular. Singuri, discret, fara flori, bomboane si sampanie. Aurora spunea "Ma simteam regina, nimic nu era prea bun pentru mine. Vantul care batea trebuia sa bata asa, incat sa nu ma supere... Marin era in stare sa sarute pamantul pe care calcam". Petreceau impreuna zilele si noptile, el  inceapea  fraza, ea o termina. Glumeau tot timpul, se tachinau fara incetare. Erau extrem de istoviti unul de altul, dar niciodata plictisiti.

Ca in unele povesti de dragoste, ambii au ramas prizonieri. Altele lanturile care i-au legat. Chiar daca  Aurora l-a parasit. A plans si a suferit un an inainte de plecare. "Am ţinut piept patru ani, spune ea.Cred ca am trait in patru ani o concentratie de timp care la o alta casnicie ar fi tinut 20 de ani. Nu mai era nimic de adaugat la dragostea noastra. Mai mult, ar fi insemnat pentru mine anularea nu a personalitatii mele, ci chiar a persoanei mele creatoare, pentru ca tot ce respiram mergea catre literatura lui, care era fascinanta si foarte puternica".

Sursa

Au regretat amandoi, dar tot s-au despartit. Ea a venit, si-a luat lucrurile cu gesturi care spuneau ca de-acum nimic nu va mai fi cum a fost. "Eram senin si impacat, dar tocmai de aceea, fara voia mea inima mi s-a afanat si gatul mi-a intepenit, imi curgeau lacrimile siroaie".

Ea a plecat de-acasa, lasandu-i doar un bilet: "Marine, eu plec, te parasesc. Vezi ce faci... Cheile sunt colo, banii dincolo...". Desfacerea casatoriei a fost tot la Sfatul Popular. De comun acord. Ea a luat vina, parasirea domiciliului conjugal adica, in care a mai locuit o vreme dupa divort, iar el a luat procedura.

Marin Preda s-a internat chiar in acel an, in noiembrie 1959, pentru nevroza neglijabila, "abia de merita sa poarte acest nume." Pe Aurora a iertat-o repede pentru o vina pe care n-a avut-o si au redevenit prieteni. La sfarsit, nu a ramas dezamagit ci  a avut doar sentimentul unei nereusite. " Despartirea noastra a fost unul din lucrurile cele mai sublime care se puteau intampla, spune Aurora Cornu. O grija de a nu-mi lua libertatea".

El si-a deplasat atentia asupra altei femei Eta Vexler, a doua sotie a scriitorului. "Ne-am indrgostit repede, in cateva saptamani, aveam nevoie unul de celalalt". O luna mai tarziu a inceput sa lucreze la romanul "Risipitorii".

Sursa

Sursa informatii:
Marin Preda, Jurnal intim