Premiera la Teatrul Masca: Grenada

Sunt doua moduri de a privi un spectacol de teatru: din perspectiva unui avid de arta dramatica, care stie sigur ca doar printr-o revelatie ar putea descoperi o piesa foarte buna in Bucuresti, sau din cea a unui amator, care considera iesirea la teatru un lucru social (rareori intelectual), egal cu iesirea la un suc, cinema, concert sau petrecere urbana. Daca va incadrati in a doua categorie, ati gasi vizionarea spectacolului Grenada, de si in regia Olgai Delia Mateescu, montat la Teatrul Masca, acceptabil. Din nefericire pentru cei din prima categorie, va anunt ca spectacolul ante-mentionat echivaleaza cu o alegere mai putin fericita.



Joi seara a avut loc premiera spectacolului in cauza, cu Eugen Cristea in rolul Arbelos, Violeta Teasca in Salinon si Marius Dragus, Ionut Kivu si Ani Cretu, 3 hoti. Nimeni nu are nici un dubiu vis-a-vis de faptul ca numele si caracterele sunt construite din geometria si lemele lui Arhimede, aria figurii arbelos (sau cutitul cizmarului), precum si solnita romana (salinon - figura geometrica) stand la baza alegerii autoarei pentru conturarea personajelor sale. Arbelos este in sine un barbat impozant, autoritar, intelectual in esenta, care informeaza in permanenta cu privire la diverse aspecte. Salinon este prin excelenta farmecul feminin, cu unduiri si jocuri lascive interesante, pe care o privire la figura geometrica omonima le-ar putea de asemenea sugera. Dar doar pentru un fin cunoscator asemenea detalii transpar dincolo de reprezentatia propriu-zisa a unui spectacol de teatru.

Jocul actorilor a fost acceptabil si tind sa cred ca pe viitor vor exista ocazii cand chiar se vor simti imbunatatiri. Problema esentiala aici, insa, este textul. Desi se recomanda drept o comedie politista savuroasa si, cu atat mai mult, nominalizata in 1998 la premiile UNITER pentru cea mai buna piesa, Grenada este cel mult o utopie (haioasa, ce-i drept) suprarealista care intalneste in visele sale frumoase absurdul.



In alta ordine de idei, ar trebui justificat titlul. Greu de gasit o semnificatie, dincolo de leitmotivul care leaga scenele intre ele, precum pestele in Arizona Dream a lui Kusturica. Am numarat 4 ocazii cand Arbelos o intreaba pe Salinon "Grenada?", ea replicandu-i "La locul ei", momente care au starnit rasete in sala. Avand in vedere ca momentele ilare predomina in text, asadar dorindu-se a fi o comedie, acul fin care leaga piesa (grenada, mai exact) ar trebui sa produca rasete. Sa spunem ca aceasta logica se aplica.

Decorul, in schimb, a fost interesant: o camera ai carei pereti este o retea de tevi demontabile, in care in numeroase momente bate cineva, fie vecin, fie locatar.

Ce a iesit in evidenta inca dinainte de a crea asteptari, au fost sala ultra-plina (detaliu ce mi-a amintit de perioada Festivalului National de Teatru), discursul directorului Mihai Malaimare, fost coleg de facultate cu Olga Delia Mateescu, si faptul ca spatiul de joc avea 4 pereti negri, fiind inconjurat de jur imprejur de spectatori.



Daca ati vrea sa vedeti transpus in teatru genul de film cum a fost la vremea lui Vanilla Sky, care te tine in ceata pana la final, nu ar fi tocmai o alegere nefericita, insa pentru tabloul general pe care il prezinta stagiunea actuala de teatru, se mentine nivelul modest.

Surse imagini: blogul Masca si jurnalul Masca