Portrete și întâmplări (VII) – Prodisme (II)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină este mărturia mea despre oameni pe care i-am cunoscut și fapte pe care le-am trăit.

N-am notat toate spusele tovarășului Prodea. Nici timpul și nici răbdarea nu-mi erau îndestulătoare. Uneori, șeful meu, admirabilul om și inginer Nicolae Georgian, descendentul unei familii de farmaciști din gura Vitanului, voia să afle ce mai produsese vecinul nostru. Ne distram copios dar de fiecare dată comentam ușurința cu care „înțeleptul” își etala trăsăturile de caracter și năravurile concluzionând că lipsa de modestie, de bună-cuviință îl va pierde. Și chiar așa s-a întâmplat.

  • Futu-i mama lui de șef că pe toate trebuie să le știe!

Gândindu-mă că șeful era chiar el, am fost imediat de acord cu prima parte a enunțului.

  • Când o fi la tine pe legitimație șef, atunci mă tragi tu pe mine la răspundere!
  • Am luat ieri niște măsuri dar nu este cazul să intrați voi în amănunte ce-am făcut eu ieri!
  • Eu trebuie să știu tot în centrala asta!
  • Aici trebuie să fii multilateral cunoscător!

Le amintea foarte des celor din jur că el este șefu’. Era pătruns de importanța funcției lui și credea sincer că e buricul pământului, că în lipsa lui nu se mai mișcă nimic, că se blochează toată activitatea. Rețelele electrice nu știau că fără mai marele îngrijitoarelor nu pot funcționa și continuau să o facă fără abatere.

  • Am semnat în locul directorului general pentru că am dreptul acesta!

Avea pe dracu! Se dădea mare. Prostu’ dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul!

  • Dacă tu nu respecți ce spun eu, înseamnă că eu sînt un maimuțoi în fața ta!

Erau mulți cei care nu respectau ce spunea el confirmându-i concluzia.

  • Futu-i mama ei de meserie care mi-am ales-o și eu!
  • Eu nu sînt ștergătorul la cur la toată centrala!

Nu avea nicio calificare. Confunda meseria cu funcția. Adică era de meserie șef și dacă i se cerea să-și îndeplinească obligațiile de serviciu considera că este pus să șteargă pe cineva la cur! Chiar toată centrala nu se putea bucura de prestația ștergătorului. Erau doar vreo doi, cei care-i asigurau spatele.

  • Am avut atât de multe treburi c-am făcut ca trenul!
  • Uf! Nu sînt Napoleon!

Eu nu l-am auzit niciodată deși mulți ani am fost umbra din spatele dulapului. Poate făcea ca trenul dar trenul acela oprea numai în gara lui. În plin comunism, tovarășul Prodea avea o afacere privată. Repara și amenaja locuițe utilizând resursele materiale, umane, mijloacele de transport pe care era plătit să le gospodărească în folosul altui stăpân. Cineva îl proteja și îi acoperea mizeriile.

Auzise de legendara capacitate a lui Napoleon de a face mai multe lucruri simultan. Sigur că nu putea fi Napoleon. Se poticnea și atunci când aborda treburile pe rând.

  • Dacă telexul nu este urgent, nu-i fac nicio dedicație!

Cu de la el putere instituise regula ca toate telexurile care urmau să fie transmise, înainte de a le preda operatoarei, să treacă pe la el pentru a le „face o dedicație”. Eu și colegii mei din Direcția Tehnică de Exploatare și Reparații (D.T.E.R.) nu am respectat-o niciodată. Documentele aprobate, semnate, ștampilate de director nu puteau trece pe la cenzura formală a unui neica nimeni. Așteptam să-mi blocheze, măcar o dată, corespondența. N-a avut curaj. În schimb ne cânta, pe la cine avea timp să-l asculte, că-i subminăm autoritatea.

  • Eu sînt nimeni, sînt o cîrpă din cauza bunătății pe care o am cu dumneavoastră!
  • Eu la fiecare v-am făcut cîte un avantaj iar voi mi-ați făcut numai rele!

Decretul Prezidențial nr. 208 din 17 octombrie 1985 privind instituirea stării de necesitate și a regimului militarizat în unitățile Sistemului Energetic Național ne-a schimbat peste noapte statutul punându-ne într-o situație inedită prin care industria de producere, transport și distribuție a energiei electrice nu trecuse nici măcar în timpul războiului. Am fost obligați să ne obișnuim cu prezența unor ofițeri, toți ingineri, conduși de un colonel care era de fapt al doilea director general.

Foarte repede au ajuns și la urechile colegilor în uniformă isprăvile șefului de la administrativ. Începuseră să-i sufle în ceafă. Bănuind că e lucrat din interior, și-a băgat colaboratorii în ședință pentru a le aminti cât de generos a fost el. În schimb ei, în nemernicia lor, ca niște câini turbați, au mușcat mâna care i-a hrănit.

  • Noi sîntem militarizați, nu ne jucăm!
  • Tov colonel, credeți că merge toate șnur?

Avea dreptate! Eram militarizați și nu ne jucam. Singurul care s-a jucat… cu focul a fost chiar el. Și s-a ars! Rău de tot! Ăia care-i păzeau spatele abea făceau față să-l ocrotească pe al lor. „Tov colonel” a fost curios să știe de ce nu „merge toate șnur”. A aflat repede și ca orice militar, nu a ezitat nici măcar o clipă. L-a transferat, doar pentru că se apropia de pensie, la Întreprinderea de Construcții Metalice și Prefabricate (I.C.M.P.), unitate de producție din subordinea C.I.R.E., aflată la marginea orașului, pe șoseaua Giurgiului, unde a primit o funcție corespunzătoare studiilor, calificării și experienței dumisale. Alții, lipsiți de noroc și de spate, pentru mai puțin  și-au început calvarul cu o vizită la procuratură.

***

Fiindcă a venit vorba de „spate”! Prin 1964, o delegație la nivel înalt dintr-un stat frățesc efectua o vizită în România. Seara, pe traseul oficial, chiar în centrul Bucureștiului, nu s-a aprins iluminatul public deși pentru astfel de evenimente se luau măsuri speciale. Un pârdalnic de contactor produs în marea Uniune Sovietică a refuzat să-și facă treaba obligând șoferii limuzinelor Mercedes și Ceaika cu care se deplasau oaspeții și gazdele lor să exerseze utilizarea farurilor. A ieșit un scandal cât casa. I.D.E.B.-ul se ocupa de iluminatul public din tot orașul. A fost prins imediat în focul încrucișat executat de două anchete: una a securității, cealaltă a partidului. „Băieții” au înțeles chiar în acea noapte cine este „sabotorul” și au închis subiectul. Cu partidul era mai greu. Trebuia să afle de ce tovarășii nu-și fac datoria, ce a păzit organizația de partid, ce au de gând să facă în viitor și alte d’astea.

Colegul meu, Neculai Vasilache, atunci tânăr inginer, era șeful Secției Iluminat Public. A doua zi, dis de dimineață, a fost chemat de directorul Cristinel Vâlciu.

– Vasilache, te duci la Comitetul Central. La ora zece să fii la tovarășul Partenie Victor. Se analizează incidentul de aseară, cu iluminatul. A fost informat că vii! Găsești la poartă talonul de acces.

Tânărul șef de secție era aruncat fără menajamente în groapa cu lei și se străduia să scape de belea. Știa foarte bine că directorul Vâlciu era prieten la cataramă cu inginerul energetician Partenie, inflexibilul șef de sector din C.C. Bănuia că îl sfătuise să stea deoparte.

– Ce să caut eu acolo tovarășe director? Cine sunt eu? Eu n-am spate! Mă fac ăia fărâme.

– Lasă băi Vasilache că ai și spate ai și cur! N-o să pățești nimic!

Pentru că nu era loc de întors, s-a dus și a fost cât p’aci să se aleagă cu o propunere de destituire.

Neculai Vasilache era un moldovean blajin, cu fața permanent luminată de zâmbet. Vorbea calm, nu ridica tonul și nu se enerva niciodată. Avea totdeauna în „rezervă caldă” câte o glumă care destindea atmosfera. Cum să nu-l îndrăgești! Veteranii îi spuneau nea Țulache. Eu n-am îndrăznit să o fac. Din capul locului mi s-a adresat numai cu domn’ Dănuț.

Cristinel Vâlciu a condus I.D.E.B. în perioada 01.02.1961 – 19.08.1965. A fost promovat în Ministerul Energiei Electrice (M.E.E.) unde, până în 1972, a ocupat funcții de mare răspundere: secretar general al ministerului, adjunt al ministrului pentru probleme de exploatare, adjunct al ministrului pentru construcții rețele, comerț exterior și aprovizionare. S-a pierdut apoi în anonimat. Spre amurgul carierei, a lucrat ca inginer proiectant la Secția de Cercetare Proiectare (S.C.P.) din cadrul C.I.R.E.(adică am fost colegi!) unde a beneficiat de un birou separat. Era taciturn și evita contactele cu ceilalți. N-a lăsat urme nici în istoria rețelelor electrice nici în amintirea celor cu care a colaborat.

Victor Partenie a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia aparatului de lucru din C.C. al P.C.R. până la președinția Comisiei de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale, vestitul C.C.M.A.E.S.

 ***

Tovarășul Prodea a schimbat biroul confortabil al șefului de serviciu dintr-o ditamai centrala industrială, amenajat ca pentru el, cu o chițimie de la intrarea principală a unei întreprinderi oarecare, acolo unde lucra șeful pazei. Sarcinile de serviciu mă purtau periodic la I.C.M.P. Se rupea de mijloc făcându-se echer, mă saluta ceremonios și îmi deschidea ușa, mie un „inci pinci acolo”. Îmi aminteam atunci ce spunea mama: „Dumnezeu drăguțu, cum le potrivește El pe toate!”.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera