Porno-horror japonez

(fragmente si prezentarea editurii) 

A doua dupa Copii de aruncat, care mie mi-a placut foarte mult. E romanul lui de debut, publicat in 1976, cind avea 24 de ani. M-as hazarda sa spun ca e un debut clasic pentru… occident dupa razboi, tematic vorbind: drugs, sex and rock’n roll. Plus violenta. Tineri care inca nu au implinit 20 de ani. De ce se drogheaza si de ce au un asemenea stil de viata nu ni se spune. Nici nu vrem sa ni se spuna, ca ne-ar plictisi pina peste cap. O spun reviste, studii, statistici, psihologi, sociologi, toata lumea ne bate la cap cu tinara generatie si debusolarile ei.  

Ryu Murakami pune in scena totul si nu ne oboseste cu justificari, incriminari, explicatii psihologice sau de alta natura. Nici de sistemul naspa nu se leaga. Nu povesteste, ne arata. Nu degeaba s-a apucat de film la un moment dat. Intre scene, strecoara pasaje un pic mai „japoneze”, cu un ciob de sticla care reflecta cerul, cu un gindac care aluneca pe un fir de iarba, cu fluturi si molii. Asa imi suna mie, „japonez”, un cliseu adoptat, ca n-am citit aproape deloc literatura japoneza. Daca e chiar asa, atunci probabil ca pentru ei stampele lui Ryu arata ciudat pentru ca in ele se strecoara intotdeauna ceva gretos-violent, gindacii sint „storciti” si din ei ies „sucuri” colorate, fluturele mort e mincat (cu detalii) etc. Frumusetea, inefabilul, transparenta, seninatatea, minutiozitatea si alte delicatese sint mereu violentate de un autor care inchide in ele o ginganie (mai mult sau mai putin) scirboasa [si acu’ urmeaza comparatia aia rasuflata] ca un chihlimbar in care s-a prins cu o mie de ani in urma o insecta. Poate ca gresesc, nu stiu, mi-e greu sa intru intr-o piele galbena si sa vad prin ochi oblici :). 

Alta chestie interesanta e ca tinerii care o tin dintr-o orgie in alta nu par sa urmareasca cine stie ce mare distractie, sau eliberare, sau orgasme nemaipomenite. Fac toate nebuniile alea asa cum mergem noi la magazin sau la cinema sau la mare in weekend, pentru ca trebuie, pentru ca ne plictisim sau pentru ca n-avem alta idee. Probabil de aia a fost comparat cu Portocala mecanica a lui Burgess (si cu Strainul lui Camus, dar, surpriza, nu-mi mai aduc aminte mare lucru de aici, doar asa, niste „idei principale” pe care nu vreau sa ma bazez). Diferenta e ca nu fac programatic Raul, n-au nici un scop, in general.  

Cel mai mult m-a interesat o scena in care personajul-narator, Ryu (da, ma rog, ar fi si asta de discutat, in ce masura Ryu e Ryu Murakami, dar chiar n-am chef sa rascolesc internetu’, sincer, nu-mi pasa) se simte transformat intr-o „papusa galbena” de care se folosesc o femeie neagra (care miroase ingrozitor) si una alba (a carei vulva arata ca  o bucata de ficat de porc). Un fel de porno-horror :). Imi pare rau pentru voi, da’ eu am ris in hohote la asta.