Pop Cult: Playboy

Iepurele cu papion este probabil unul dintre cele mai cunoscute branduri din lume, insa ce se ascunde de fapt in spatele succesului Playboy? Sigur, cantitatea impresionanta de femei frumoase (si, de multe ori, celebre) dezbracate din fiecare numar in mod sigur n-a facut rau vanzarilor, dar nu poate fi vorba doar asta, dupa cum pot depune marturie nenumaratele reviste softcore si hardcore care traiesc in umbra gigantului urecheat.

Ca mai toate simbolurile comerciale cu reala relevanta culturala, Playboy s-a impus deoarece, depasind formatul unei simple reviste pentru barbati, a propus un stil de viata. Abia iesita din austeritatile celui de-al doilea razboi mondial, dar prospera economic si pe moment incatusata intr-un conformism destul de puritan, America inceputului anilor '50 simtea deja un curent subversiv ascuns (vezi beatnik-ii), libertin si antiautoritar.  Toate acestea aveau sa explodeze la suprafata abia in decada urmatoare, insa ideile esentiale ale revolutiei sexuale si ale contraculturii sunt de neimaginat fara Jack Kerouac, Allen Ginsburg si compania.

Aceasta este atmosfera in care Hugh Hefner si-a batut, in decembrie 1953, primul sau cui in cosciugul puritanismului american, sub forma numarului inaugural Playboy, avand pe coperta pe nimeni alta decat sex simbolul absolut al secolului XX, d-ra Marilyn Monroe. Insa, desigur, Playboy este interesant tocmai pentru ca nu e numai despre sex. Iepurele la smoking e un bon vivant rafinat, care gusta cu masura din toate placerile vietii. Idealul sau nu este excesul decadent, ci libertinajul elevat, indeaproape inrudit cu dandysmul secolului XIX, asa cum il practica, de pilda, un Oscar Wilde.

Patron al artelor si actor pe scena sociala, Playboy a contribuit deopotriva la relaxarea moravurilor si la dezbaterile culturale si politice ale momentului: celebrele Interviuri Playboy, niste dialoguri in format extins cu o serie de personalitati ale vremii, raman un model pentru acest tip de jurnalism. Martin Luther King, Jimmy Carter sau John Lennon (intr-un fascinant interviu publicat in luna urmatoare asasinarii acestuia) au discutat cu redactorii Playboy despre politica, arta si societatea in care traiau.

In mod asemanator, scriitori precum Vladimir Nabokov, Ian Fleming sau Arthur C. Clarke au publicat proza scurta in Playboy, probabil spre consternarea hoardelor de studenti care cumparau revista exclusiv de dragul fetelor de pe coperta. Desi are nenumarate editii nationale (in zeci de tari diferite) si tiraje de milioane de exemplare, Playboy pare a-si fi depasit epoca de aur si momentul de maxima relevanta: cele mai mari tiraje (peste 7 milioane de exemplare in Statele Unite) le-a inregistrat in anii '70, acum avand pe la jumatate din aceasta cifra.

Excesele anilor '80 si glam-ul anilor '90 par a fi afectat si spiritul Playboy: partea de, sa zicem, 'revista culturala'  s-a mai subtiat, iar Hefner a devenit un personaj caricatural, care nu si-a mai dezbracat elegantul halat de 20 de ani. Din fericire, fetele Playboy sunt la fel de frumoase ca intotdeauna, asa ca ne  raman inca destule motive care sa ne tina treaz interesul!