Peripețiile închipuite ale unui tânăr medic (10)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Tălmăcite de: doftor Johan Klingersporn von Orlea

Orice asemănare cu oameni, fapte, locuri, situații din viața reală este întâmplătoare.

Pe treisprezece februarie orașul pare că se învăluie într-o ceață fumurie. Își ascunde fața ca o femeie foarte frumoasă căreia o dată pe an i se văd cicatricile de pe trup iar ea, într-o încercare disperată, vrea să le ascundă sub un voal subțire de rușine și fum. În această zi soarele nu se vede niciodată, chiar dacă este pe cer și nimic nu e funny. Ca și cum ochii oamenilor ar fi brusc acoperiți cu niște vremelnici ochelari de eclipsă prin care se văd pentru fix douăzeci și patru de ore flăcările, fumul, negrul și piatra din 1945.

Neonaziștii ies și strigă, neocriptocomuniștii ies și strigă. Se întâlnesc și se bat. În fiecare sâmbătă seara se îmbată și tapetează …..platz cu un covor verde lucitor de sticlă spartă pe care, conștiincioși, angajații statului o vor aduna imediat după încheierea bâlciului. Restul oamenilor îi evită. Trebuie să fie ziua preferată a polițiștilor germani pentru că atunci au ocazia să caftească în voie noua generație care, altfel, e destul de docilă și ordonată. Chiar și băieții ăștia punk, împodobiți cu lanțuri, înveștmântați în pantaloni și geci de piele, pit-bulli coafați pseudonazi, sunt în general inofensivi. Agresivitatea lor se trezește doar dacă dibuie un străin (să fi negru sau chinez nu e tocmai bine) și asta ocazional sau la meciurile echipei locale de fotbal.

În rest sunt și ei ca toți ceilalți. Nu au nici un țel, umblă aiurea pe străzi, par drogați chiar dacă nu sunt, par beți chiar dacă nu au băut și nu dau semne că se vor trezi vreodată. Să ne ferească Dumnezeu de ziua în care o vor face! Li se spune să se comporte „politically corect”, sunt urmăriți până în propria sufragerie de ochi ascunși, trăiesc fără să fie liberi,  tot ce știu, știu de la televizor. Sunt subiecte de experiment, microbi sub microscop, consumatori de hamburgeri și de pornografie pe net. Nu sunt lăsați să afle că totul e o minciună, că nu sunt cetățeni planetari, că ei sunt germani, așa cum ceilalți sunt greci, ruși, români, suedezi, că fiecare a dus lumea înainte în felul lui, chiar războindu-se și omorându-se între ei și că tocmai pentru că nu sunt ca ceilalți au ajuns acolo unde se află azi.

Dacă tinerii lor ar fi ca tinerii români, atunci chiar nu am avea nicio șansă. Tot globul ar vorbi nemțește. Le-a dat Dumnezeu ordine, disciplină și organizare perfectă. Din fericire nu le-a dat și ceea ce noi numim sclipire. Asta a păstrat-o pentru popoarele mici. Cu jumătate din mințile tinere ale românilor și doar cu un sfert din ambiția acestora, Germania ar fi acum foarte departe.

Omul devine încet, încet un obiect, o rotiță într-un uriaș mecanism, „another brick in the wall”. Nu trebuie să mai știe de unde vine pentru că atunci va ști sigur încotro va merge, dar mai ales pe care drum. Înțelepții satului românesc, strămoșii Tânărului Medic, bunicii lui, au sintetizat ideea și i-au spus generic bun simț. Bunul simț nu poate fi măsurat, e o calitate strecurată în zestrea oamenilor încă de la naștere. Se atrofiază însă dacă nu este cultivat și mai ales folosit.

Exceptând S.U.A., în restul lumii nu e indiferent de unde vii, din cine te-ai născut și care ți-au fost strămoșii. Ne definim astfel originea, singura comoară care aparține cu adevărat și pentru totdeauna omului. După ce o perpetuăm prin copii, o luăm cu noi în mormânt. Așa se face că putem spune cu mândrie: Eu sunt român, tata a fost român, bunicul a fost român, stăbunicu a fost român, până hăt departe în timp cât ne ajută ținerea de minte. Iată de ce generațiile noii Germanii, ca și ale noii Românii, trebuie să-și cunoască rădăcinile.

– Ce facem băi Mihai, cum scoatem România din căcatul în care au băgat-o ăștia?

– Nicio șansă Bătrâne! Păi cum crezi tu că putem face ceva? „Sistemul trebuie schimbat din interior” e o vrăjeală. Noi trebuie să dărâmăm din afară, să îngropăm toți trădătorii ăștia sub straturi groase de rușine și uitare și abia apoi să reclădim inteligent, responsabil, democratic. Să zicem că mâine fondăm o organizație care-și propune să lucreze pentru interesul național. Atenție! O organizație națională, nu naționalistă, cu un program concret, bine gândit, cu tineri pricepuți care pun suflet. Cine crezi că ne alege? Cine mă votează pe mine? Între un medic cu douăzeci de ani de școală și un țigan guraliv cu patru clase, ăsta din urmă va câștiga.

Poporul nu va alege niciodată alternativa reconstrucției pentru că asta e grea tată!  Eu le promit muncă. Nu pot promite că le fac autostrăzi ci că le dau posibilitatea să le facă singuri. Păi cine să voteze așa ceva?  Nu e mai ușor de votat nea Gigi, nea Marean care-i miluiesc cu un kil de făină și un litru de ulei pe ritm de manele?

Românii noștri preferă să trăiască într-o casă ruinată , din care periodic se mai fură câte ceva, în loc să o dărâme și să clădească una nouă, trainică și sănătoasă. E greu să alegi singur calea sacrificiului și a purificării.

Ironia divină  face ca asta să fie singura soluție salvatoare, soluție pe care nu o vor accepta în veci. Ca să te ridici din  gunoi, înainte de toate, trebuie să vrei, Bătrâne! Așa cum fac nemții. D-aia, chiar și cu generații mediocre, sunt o putere și o mare națiune. În definitiv, națiunea se bazează pe mediocrii nu pe genii. Doar că mediocrii lor sunt mult mai buni ca ai noștri. Mințile sclipitoare, de care nu ducem lipsă, ar trebui să echilibreze balanța.

Se pare că nu merge așa!

Va urma!

Citiți episodul 1episodul 2 • episodul 3episodul 4episodul 5 • episodul 6 • episodul 7 • episodul 8 • episodul 9




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera