Pedaland de la Comarnic la Campina
Cu mult curaj, voie buna si ochisori lipiti de somn, ne-am trezit la ora 5 dimineata (cryin') sa prindem personalul de 6:16 (cryin') spre Comarnic, cu plecare din Gara de Nord, peronul 3. Stiam noi ca e tricky cu bicicletele in tren si, fiind prima data cand faceam asta, aveam ceva emotii. Emotiile au trecut cand am vazut ca fiecare culoar era decorat cu o pereche sau mai multe de roti, pentru ca in weekend multa lume isi plimba bicla pe la munte.
Teoretic, ai voie cu bicicletele doar in personal si doar la vagonul de bagaje. Teoretic, toate trenurile personal trebuie sa aiba un astfel de vagon. Practic, nu-i deloc asa. :) De fapt, nici nu prea vrei sa-ti lasi your precious baby acolo, in conditii insalubre si in singuratate. Solutia e negociatul cu nasul.
Nasul e un personaj aparte. Nu m-am mai aflat niciodata in "situatia" de a vorbi cu el, asa ca am luat-o pe cai legale: domne', scrie ca am voie la vagonul de bagaje, la casa mi-au spus ca aveti, aici vad ca nu e, ce era sa facem? Nasii se uita stramb si ne suprataxeaza, cu chitanta, 20 ron pentru doua biciclete.
In Comarnic nu e nimic deschis dimineata pentru micul dejun, asa ca ne-am multumit cu pateuri si ciocolata si am pornit la drum. Inceputul e dezolant. Cand vezi panta abrupta care incepe sa urce te gandesti ca n-ar fi stricat sa mergi mai mult la sala. Intrebati de drumul spre Secaria, incepe exact din Comarnic. Mai pe bicicleta, mai pe langa, ne strecuram pe deal, printre case, pe o piatra cubica alunecoasa sau pe pamant.
Dupa ce se termina satul, drumul se mai imblanzeste, panta devine mai lina si mersul pe langa bicicleta se reduce. :) Peisajul e frumos, deal-vale, spatiu mioritic prin definitie, cu mult verde si vacute care pasc linistite. Drumul e astfaltat.
Cand ajungi in varful dealului si incepe coborarea propriu-zisa spre Secaria zici ca ti-au crescut brusc aripi. Atentie insa, prea mult entuziasm de zbor si prea putina tinere a mainii pe frana va poate arunca... departe, mai ales ca sunt serpentine destul de stranse. Oricum, satisfactia de a zbura in viteza la vale dupa urcusul de dinainte e norma. Yuhuuu!
Satul se vede de sus, merita sa opriti cateva minute sa admirati peisajul. Apoi, din nou, la vale, cu mentiunea ca drumul nu e excelent si va poate insela. In sat, liniste si pace, mai ales intr-o zi de sambata. Si, tocmai cand sperai ca urcusul s-a terminat, drumul pe care trebuie mers... urca. :)
E un drum cu multe pietre, forestier si prafuit, unde kit-ul de pana e cel mai bun prieten. Noi n-am "avut noroc", dar ne asteptam la cum pocneau pietrele sub roti.
Urmatoarul punct pe traseu e Valea Doftanei. Dupa urcarea pe pietre, mai lina totusi decat cea de pe dealul Comarnicului, urmeaza o coborare... tot pe pietre, foarte faina. Dupa ce ne invartim prin sat, si el cu pante, ne oprim sa bem un suc la carciuma satului.
De aici, urmam drumul spre Campina. E un drum lung, peste 25 km, astfaltat, marea majoritate coborare sau drum drept si cu urcari ok, care nu-ti omoara picioarele. Daca pana acum nu ne-am prea intalnit cu masini, de aici incolo drumul e mai circulat, asa ca stam cu ochii-n patru dupa camioane sau Schumacheri in devenire.
Si aici drumul e foarte frumos, mai ales cand ajungem in zona lacului Paltinu si la baraj. Lacul are o culoare incredibila, e limpede, un turquoise luminos, inconjurat de verdeata si cu o insulita verde-stancoasa in mijloc.
Ne oprim, admiram, dar evitam contactul cu marea de oameni iesiti la iarba verde, pet-uri aruncate si eventual un gratar. Ei sunt doar pe o portiune mica, restul e chiar frumos si curat.
Pedalam in continuare spre Campina si ne oprim sa ne odihnim inainte de ultima urcare. Sunt vreo 3 km de pedalat in sus sau mers pe langa bicicleta inainte de Campina, dupa care ne plimbam prin orasel sau ne grabim spre gara.
All in all, drumul dureaza cam 4 ore, mai mult sau mai putin in functie de opriri. Traseul nu e deloc greu, mai degraba pentru cei care n-au experienta in mersul cu bicicleta pe munte, e frumos si relaxant. In total, sunt cam 45 km, iar partile cele mai grele sunt urcarile de care am amintit.
Acum urmeaza Nasul - episodul 2. Tot in personal, acelasi personal, din nou prietenii nostri, nasii. :) Ei au ras cand ne-au vazut, noi am ras cand i-am vazut, ne-au intrebat cum a fost drumul, de unde pana unde, cat a durat. Ne-au si certat ca "nu stiti sa vorbiti cu Nasu'. M-ati luat pe mine cu din astea, regulamente, vagon de bagaje, de-aia v-am taxat, da' am fost baiat bun, ca va luam mai mult. Acuma, dati si voi 100 de mii la Nas si gata!" :)
Inapoi in Bucuresti, unde drumurile de pe langa Gara Basarab fac sa-ti para traseul de pe munte floare la ureche.
Descrieri mai tehnice ale traseului: aici sau aici.
Teoretic, ai voie cu bicicletele doar in personal si doar la vagonul de bagaje. Teoretic, toate trenurile personal trebuie sa aiba un astfel de vagon. Practic, nu-i deloc asa. :) De fapt, nici nu prea vrei sa-ti lasi your precious baby acolo, in conditii insalubre si in singuratate. Solutia e negociatul cu nasul.
Nasul e un personaj aparte. Nu m-am mai aflat niciodata in "situatia" de a vorbi cu el, asa ca am luat-o pe cai legale: domne', scrie ca am voie la vagonul de bagaje, la casa mi-au spus ca aveti, aici vad ca nu e, ce era sa facem? Nasii se uita stramb si ne suprataxeaza, cu chitanta, 20 ron pentru doua biciclete.
In Comarnic nu e nimic deschis dimineata pentru micul dejun, asa ca ne-am multumit cu pateuri si ciocolata si am pornit la drum. Inceputul e dezolant. Cand vezi panta abrupta care incepe sa urce te gandesti ca n-ar fi stricat sa mergi mai mult la sala. Intrebati de drumul spre Secaria, incepe exact din Comarnic. Mai pe bicicleta, mai pe langa, ne strecuram pe deal, printre case, pe o piatra cubica alunecoasa sau pe pamant.
Dupa ce se termina satul, drumul se mai imblanzeste, panta devine mai lina si mersul pe langa bicicleta se reduce. :) Peisajul e frumos, deal-vale, spatiu mioritic prin definitie, cu mult verde si vacute care pasc linistite. Drumul e astfaltat.
Cand ajungi in varful dealului si incepe coborarea propriu-zisa spre Secaria zici ca ti-au crescut brusc aripi. Atentie insa, prea mult entuziasm de zbor si prea putina tinere a mainii pe frana va poate arunca... departe, mai ales ca sunt serpentine destul de stranse. Oricum, satisfactia de a zbura in viteza la vale dupa urcusul de dinainte e norma. Yuhuuu!
Satul se vede de sus, merita sa opriti cateva minute sa admirati peisajul. Apoi, din nou, la vale, cu mentiunea ca drumul nu e excelent si va poate insela. In sat, liniste si pace, mai ales intr-o zi de sambata. Si, tocmai cand sperai ca urcusul s-a terminat, drumul pe care trebuie mers... urca. :)
E un drum cu multe pietre, forestier si prafuit, unde kit-ul de pana e cel mai bun prieten. Noi n-am "avut noroc", dar ne asteptam la cum pocneau pietrele sub roti.
Urmatoarul punct pe traseu e Valea Doftanei. Dupa urcarea pe pietre, mai lina totusi decat cea de pe dealul Comarnicului, urmeaza o coborare... tot pe pietre, foarte faina. Dupa ce ne invartim prin sat, si el cu pante, ne oprim sa bem un suc la carciuma satului.
De aici, urmam drumul spre Campina. E un drum lung, peste 25 km, astfaltat, marea majoritate coborare sau drum drept si cu urcari ok, care nu-ti omoara picioarele. Daca pana acum nu ne-am prea intalnit cu masini, de aici incolo drumul e mai circulat, asa ca stam cu ochii-n patru dupa camioane sau Schumacheri in devenire.
Si aici drumul e foarte frumos, mai ales cand ajungem in zona lacului Paltinu si la baraj. Lacul are o culoare incredibila, e limpede, un turquoise luminos, inconjurat de verdeata si cu o insulita verde-stancoasa in mijloc.
Ne oprim, admiram, dar evitam contactul cu marea de oameni iesiti la iarba verde, pet-uri aruncate si eventual un gratar. Ei sunt doar pe o portiune mica, restul e chiar frumos si curat.
Pedalam in continuare spre Campina si ne oprim sa ne odihnim inainte de ultima urcare. Sunt vreo 3 km de pedalat in sus sau mers pe langa bicicleta inainte de Campina, dupa care ne plimbam prin orasel sau ne grabim spre gara.
All in all, drumul dureaza cam 4 ore, mai mult sau mai putin in functie de opriri. Traseul nu e deloc greu, mai degraba pentru cei care n-au experienta in mersul cu bicicleta pe munte, e frumos si relaxant. In total, sunt cam 45 km, iar partile cele mai grele sunt urcarile de care am amintit.
Acum urmeaza Nasul - episodul 2. Tot in personal, acelasi personal, din nou prietenii nostri, nasii. :) Ei au ras cand ne-au vazut, noi am ras cand i-am vazut, ne-au intrebat cum a fost drumul, de unde pana unde, cat a durat. Ne-au si certat ca "nu stiti sa vorbiti cu Nasu'. M-ati luat pe mine cu din astea, regulamente, vagon de bagaje, de-aia v-am taxat, da' am fost baiat bun, ca va luam mai mult. Acuma, dati si voi 100 de mii la Nas si gata!" :)
Inapoi in Bucuresti, unde drumurile de pe langa Gara Basarab fac sa-ti para traseul de pe munte floare la ureche.
Descrieri mai tehnice ale traseului: aici sau aici.
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Citeste si:
Cu bicicleta de la Breaza la Campina
Titlul poate induce in eroare. Bineinteles ca nu am ales varianta usoara, drumul drept, cei cativa kilometri ce leaga Breaza de Campina. Am ocolit prin padure, pe dealuri cu cateva...
Pedaland pe sus de la Azuga la Posada
Daca urcati cu telegondola de la Azuga pana sus, in varful partiei, se deschide in fata voastra un traseu de aproximativ 6 ore cu bicicleta. De fapt, se deschid vreo...
Linkurile zilei - 19 martie
"Magazinele de vise" iti ofera portia de THC si in Romania Basescu nu are efect asupra bancilor care refuza sa scada dobanzile O Romanie...
Stiri: Miercuri - Pe scurt
Ne facem ca avem si noi. Autostrada Comarnic - Brasov i-a fost incredintata consortiului Vinci-Aktor care va incepe constructia in 2010. Ca sa avem onoarea de a conduce pe autostrada...
Stiri: Marti, 30 august, pe scurt
- Basescu a declarat ca prima misiune imposibila este finalizarea autostrazii Bucuresti-Ploiesti pana la 31 decembrie. Nu suntem asa de sigur ca o sa fie o misiune reusita (din pacate)....
Fuel the city
#1. Comentariu nou