Originea speciilor urbane

Marin Preda s-a inselat. Viata nu e o prada. Viata e o lupta. Prada e autobuzul. Sau locul pe scaun, locul de parcare, 5 minute mai devreme la serviciu, ultima merdenea de la patiserie.

Dar ati spune poate ca lupta nu e chiar conforma cu preceptul darwinian "supravietuirea celui mai puternic". Pentru ca nu suntem amoeobe, nici parameci, ci suntem dotati la etajul superior cu o cavitate osoasa, care la unii este plina cu folos, iar la altii ajuta doar la echilibru, noi nu ne bazam pe forta, nici pe abilitatile fizice, ca doar nu traim in jungla. Gresit!



Daca mergeti dimineata la serviciu cu autobuzul, ca mine, v-ati dat seama cu siguranta ca acolo trebuie sa te supui altor reguli si sa ai o conditie fizica excelenta, pentru alergat dupa autobuz/tramvai (cu sau fara ajutorul cainilor din cartier), pentru avansat cat mai in centrul strazii pentru ocuparea unui loc in fata (atentie, se cheama ca muscati din cascaval... stati la linie!), pentru inghiontit, impins, calcat, urcat, pentru ca apoi sa va puteti lua pozitia  atat de familiara timp de milioane de ani, atarnat intr-o mana de craca. Acum e de aluminiu, dar nu are-a face.

Unii dintre noi refuza sa mearga cu turma. Asa ca intarzie la serviciu. Sau merg pe jos. Asta e alta aventura. Citeam odata despre soarta nefericita a unui pustan dintr-un sat fara scoala care mergea zilnic 4 km pe jos pana la scoala din satul de alaturi. As vrea eu sa pot face zilnic o plimbare de o ora pe un drum cuminte de tara. Dar pentru mersul pe jos in Bucuresti trebuie sa ai alte calitati.



Daca ai facut armata la puscasi inseamna ca esti apt. Daca nu, tine pasul, racane! Trebuie sa te strecori printre garduri si masini, sa sari peste balti (la nevoie sa le treci inot), sa alergi printre masinile vajaind cand vezi lumina rosie la semafor (sau poate o vezi verde.. asta e un alt mister.. concitadinii se pare ca sufera de daltonism colectiv), sa faci slalom, sa depasesti ... si sa iti spui... maine merg cu autobuzul.



Cateodata invidiez paramecii.