Oigan - Sex with onions in Silver Church

In ciuda titlului usor blasfemic (sex, cepe, biserica...), concertul Oigan s-a desfasurat pasnic. E un semn bun ca Oigan a umplut aseara Silver Church, un club despre care nu se poate spune deloc ca e mic. Inseamna ca muzica lui place si ca oamenii au fost interesati ce stie sa faca chitaristul de la Kumm de unul singur. Multe.



In Silver Church, inainte de concert, muzica mai mult nu era, asa ca ne-am ocupat timpul uitandu-ne la oameni. Fain public a avut Oigan, oameni misto, de la vamaioti pana la pusti trendy sau artisti din muzica.



Oigan a aparut pe scena cu o palarie din fetru pe cap, retro si serios, insotit de AIexei Turcan aka Aliosa (chitara, keyboards), Andrei Filip (bass) si Forrest (tobe). Pe parcursul concertului, a scapat de palarie si de sacou, dar s-a imbogatit cu invitati. A venit Iordache, a venit Domi si, ceva mai zgomotos si agitat, a venit si Marius aka Gopo de la The Moood.



Sex with onions este un album matur, complex, unde Oigan se joaca fermecator cu ritmurile. Ba suna a jazz, ba a funk, ba a rock, ba a progresiv, ba a alternativ. E un album de autor, foarte personal, cu melodii complex construite, de la versuri la muzica.



Oigan chiar spunea ca e un paradox sa vada un public vesel la melodii atat de triste. Tristetea nu e evidenta, mai ales intr-un concert, dar cand asculti albumul singur, acasa, atmosfera se schimba.



Sex with onions creaza o atmosfera de interiorizare, introspectie cateodata, emotii puternice si chiar senzatia de suprarealism, de rupere de cotidian si oniric.



Prima data a fost Nimic, una dintre cele doua piese in romana de pe album, o melodie funk ce mi-a amintit de Blazzaj. Mi-a ramas in minte Present Perfect, cu Iordache la saxofon, cu ritmuri obsedante si un sound dark.



Si Startend induce o atmosfera twisted, in timp ce melodia care da titlul albumului, Sex with onions, e incarcata si poetica. De fapt, multe dintre melodii ar putea fi foarte bine pe coloana sonora a unui film ca cele de Lynch, Michel Gondry (Stiinta viselor de exemplu) sau ca Requiem for a dream.



Efectul muzicii era marit si de proiectiile halucinante si jocurile de culori de pe ecranul imens din spatele scenei, dar si de video-urile de pe plasmele din club, mixaje cu imagini expresive reprezentantu-l pe Oigan.



In general, nu cred ca e un album de ascultat in club sau la petreceri, ci mai degraba acasa, singur, sa poti asculta versurile melodiile, sa prinzi subtilitatile si sa intri in trip-ul muzical pe care il ofera.

Foto in galerie