O zi aproape de cer

Mai sunt unii pe care iarna si sarbatorile nu ii lasa sa stea acasa, scufundati in fotolii si bucate in sos cotidian. Cei ce iubesc muntele si sunt iubiti de el, au primit sa-si imparta cu noi experienta unei ascensiuni incrucisata cu curajul, pe acea granita dintre lumi care nu pretinde pasaport si eticheta.

Destinatia: Creasta Pietrei Craiului
Calauze: Eugen Andreian si Ferenc Sisak. Multe multumiri!

Vedere din Zarnesti spre Piatra Craiului (Sursa foto)

Brasov, 27 decembrie, ora 2.00 pm. Tinta noastra: cabana Curmatura (1480 m alt). Rotile masinii musca cu nerabdare cei 30 de km de sosea ce ne despart de Zarnesti. "Slalomam" cu atentie pe drumul "bombardat" ce traverseaza orasul catre Prapastiile Zarnestilor.

Lasam masina la cabana Gura Riului, aflata la intrarea in Prapastii. Aceste chei spectaculoase isi croiesc poteca pe o distanta de 5 km  printre pereti de piatra inalti pe alocuri de 200 m.

La locul numit "La Fantana lui Botorog" parasim drumul ce serpuieste in continuare prin chei, pentru a prinde poteca ce urca prin padure. Dupa un urcus de o ora, padurea deasa se deschide cu o panorama superba in poiana Zanoaga.

In drum spre cabana Curmatura, privind catre creasta Pietrei Craiului ingropata in nori

Suntem fata in fata cu versantul estic al Pietrei Craiului si Creasta Nordica, obiectivul nostru pentru a doua zi. Traversam poiana avand sub ochi linia crestei umbrita de nori, cu speranta ca a doua zi vremea va tine cu noi si ne va da o mana de ajutor in tura spre creste.

O ora mai tarziu suntem la cabana Curmatura. Inventariem atmosfera: cald si bine. Cabanierii Vasile si Reta usor mohorati dar dornici de povesti in aburii unui ceai cu rom. In "meniul serii" mai intra comoditati locale: ciorba de perisoare si piure cu cabanosi. Ieftin si autohton!

Trezirea o dam la ora 5 a.m. dar colegii de camera nu ne lasa  restanti la capitolul punctualitate: "Baaaaa.....  voi aveti la Cluj KFC?", sparge linistea si intunericul vocea naucita a unuia fara cravata, dar mai cu chef. Era 4.00 a.m. dar, stim... ca de sarbatori. N-are a face: la 5. 00 a.m sarim in bocanci, ne echipam rapid, mancam un sandvis jos, in sala de mese.
La 5.30 marsaluiam deja prin padure catre refugiul de la Vf Ascutit. Intunericul se retrage cuminte pentru a face loc luminii gri rosiatice a zorilor. Zapada scartaie sub bocanci promitand o zi rece si frumoasa sus.

Deasupra noastra razele soarelui arunca primele umbre ale diminetii din spatele Bucegilor. Sub noi, "colonia" norilor

La ora 6.45, dupa ce strabatem la lumina lanternelor frontale padurea intunecata, iesim la golul alpin, deasupra padurii. Continuam ascensiunea spre creasta care iese din intuneric odata cu lumina rasaritului de soare ce arunca pe rand sageti trandafirii si portocalii deasupra plafonului de nori, ca pe o imensa panza de retroproiector;

Vedere spre Bucegi peste culoarul Rucar Bran ingropat in nori

In jurul orei 8.00 suntem la Refugiul de la vf. Ascutit (2136 m alt.). Ne  punem coltarii; pe creasta, stratul de zapada nu depaseste 10-20cm, inghetata in unele locuri, viscolita in altele.

 

Un evadat dintr-o lume prea concreta

Parcurgerea crestei se deruleaza in conditii bune; trecem usor peste vf. Timbalul Mare, primul varf mai important, continuand cu zona Vf dintre Timbale si apoi Timbalul Mic, zona care ne pune unele probleme tehnice.
Pe acest tronson creasta este foarte accidentata si ascutita, astfel ca ne strecuram de pe un versant pe celalalt in cautarea drumului iar alteori de-a dreptul peste creasta ingusta in unele locuri cat o barna; cateva traverseuri pe versantul vestic ne solicita putin psihic:  zapada nu e foarte aderenta la stanca in aceste locuri iar varful coltarului nu stie intotdeauna ce sprijin gaseste.

Pe cresta Pietrei Craiului, Vf. Timbalul Mare

Traseul obliga la concentrare aproape in fiecare moment. Depasim regiunea "Timbalelor", rasuflam usurati ca depasim portiunea cea mai dificila. Continuam catre zona Vf Zbirii, unde cateva pasaje ne mai solicita atentia si conditia fizica insa fara emotii excesive.

Vedere de pe Vf La Om catre creasta nordica a Pietrei Craiului

Incepem urcusul final spre Vf "La Om" (Piscul Baciului), cel mai inalt din masiv, unde poposim in jur de 1.30 PM  la cca 5h de cand am plecat de la Vf. Ascutit si la 8h de la cabana. Facem o baie de soare, bem ceaiul racit din bidoane, mancam o ciocolata zgribuliti putin de vantul patrunzator care ne ingheata mana pe aparatul foto.

In coborarea din creasta catre refugiul Grind

Dupa vreun sfert de ora o luam la vale cu gandul sa ajungem in aceeasi seara jos, adica in Brasov. Drumul coboara spre ref. Grind (1670m. alt) si ne permite sa coboram pe traseul marcat, dupa ce ne asiguram ca nu exista riscul ca zapada sa plece in avalansa. Incet-incet pierdem altitudine si ne indreptam catre padurea ingropata in nori. Suntem in ceturi: Adio soare, inapoi sub nori!

Sursa foto

Poposim la  refugiul Grind: inauntru curat, chiar si lemne sub priciuri! Inchidem cu grija usa, ca sa gaseasca uscat cei care poate vor ajunge sa doarma pe aici si pornim mai departe, catre Prapastiile Zarnestilor.

Sursa foto

Drumul labirintic se incalceste bine prin padure, e dificil de urmarit chiar si pentru cei pe care locul ii stie pe de rost. Marcajele dese se intretaie iar la bifurcatii bajbai bine dupa placi indicatoare. Prin acest hatis de trasee de pe versantul estic chiar nu e greu sa te ratacesti. Nu mai apelam la retorica uzata si la funia din casa spanzuratului dar, totusi, aviz celor responsabili de "retea":  Consiliul judetean.

Mai pe romaneste: am intalnit doi turisti straini in capatul cheilor "Prapastiilor", de unde porneste un drum marcat catre cabana Curmatura -  varianta de traseu prin chei.
Intunericul se lasase iar "navigatorii" bajbaiau fara directie si pilot dar cu o lanterna de mana ; in mod evident nu prea stiau pe unde se afla si incotro se duc. Au pierdut  drumul scurt spre Curmatura, pe la Botorog si tineau sa o apuce pe drumul forestier.

Explicatia: au ratat stalpul de marcaj catre Curmatura, bine "camuflat" pe dreapta drumului... nu cumva sa-l vezi daca e noapte si nu stii ca e acolo. I-am sfatuit sa nu continue pe drumul forestier – si-ar fi petrecut probabil noaptea in padure sau cu mult noroc la refugiul Grind daca nu  s-ar fi intors dupa ore bune si epuizante de mers prin padure. Tentativa lor, vecina cu imprudenta – nu se pleaca la drum prin munti noaptea si intr-o tara straina pe unde nu cunosti locurile - ii putea costa scump.

Urmam drumul prin chei obositi si fara nici un chef de marsaluiala pe drumul forestier care acopera 5 km din drum. Ajungem in jur de 6.30 PM  la masina, la Gura Riului, incheind astfel o bucla dintr-un ghem al aventurii, desirata cu ceva mai bine de 24 h in urma...

P.S.: Traseul nu e un ghid de calatorie pentru cei neinitiati in alpinism; desi marcata, creasta Pietrei Craiului iarna este un traseu alpin si nu turistic.