O viata animata

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Un weekend plin de activitati, caci toamna se numara evenimentele...concerte, expozitii, deschiderea stagiunii, zilele urbei, activitati sportive cu spirit pacifist, desene, animatii, filme, francofonie, tenis, targuri de vechituri, cu articole pentru bebelusi etc, concurs de skateboarding si ploaie. In caz ca nu era de ajuns ca ne pregatisem un adevarat plan de razboi pentru a completa agenda cu cateva din cele enumerate mai sus si alergam de colo-colo, acum a trebuit sa fugim si din calea picaturilor.

Numarul activitatilor s-a redus, ploaia nu s-a lasat cu una cu doua si noi ne-am limitat la tot ce se petrece inauntru. Na de, toamna nu este foarte insorita de felul ei. Si cum simteam nevoia de culoare am decis sa apelam la filmele de animatie pentru a ne insenina vietile.

Ciudat cum deseori privim desenele drept lucruri pentru copii care spun doar povesti frumoase cu Ilene Cosanzene si Feti-Frumosi (si respectiv corespondentii lor in alte culturi). Si desi nu ne asteptam chiar la asta pentru ca citisem in program ca exista si proiectii destinate adultilor (dar nu exclusiv), cu siguranta nu stiam ce avea sa urmeze.

Primul "a fost odata ca niciodata" ne prezinta viata de dupa primul razboi mondial a unor "refugiati" germani intr-un cartier rau famat al Parisului. Totul vazut din punctul de vedere al unui copil. Cea mai mare temere era sa nu se descopere ca sunt nemti. Si nu asta era problema, caci ceilalti copii nu il urau pentru accentul lui nemtesc, ci pentru accentul sau sudic, de Marseille. Si nici doamnele care tot urcau si coborau scarile cladirii, mereu insotite de un alt barbat nu reprezentau o problema, deoarece aveau de fiecare data un cadou pentru bebelusul familiei.

Sa parasim francofonia pentru intriga si pasiunile dezlantuite ale latinilor. Nu conteaza daca ai urmarit vreodata vreo telenovela sau doar ai auzit despre "actiunea" plina de rasturnari de situatie care le domina, vei adora A dama da Lapa.

V-ati simtit vreodata pierdut in albastrul cerului lui Van Gogh? Ati urmarit sirul liniilor in incercarea de a descoperi esenta formelor norilor sau de a ghici directia vantului in momentul surpinderii pe panza. Atunci poate veti gasi atragatoar scurtmetrajul Les ciels de Vincent. 

Drumul spre iad este pavat cu bune intentii, fie ele si canine. Mult entuziasm acompaniat de dorinta avida de a ajuta fac din personajul nostru un creator de dezastre. Rolul lui, de a ghida persoanele nevazatoare este intrerupt de pierderea/incetarea din viata a stapanului. Un sfarsit cu coada intre picioare pentru un Guard dog reprofilat.

Existenta umana vazuta de doi creatori. Moduri diferite de a reda aceleasi complicatii ale contactului social. O data retraim crampeie din viata la bloc cu toate bucuriile si necazurile sale. Vecinul care are sonorul dat prea tare, mesterul blocului, babuta care le stie pe toate, vecinul care la nevoie se cunoaste...si restul implicatiilor unui perete comun. De remarcat neputinta sau lipsa dorintei de a parasi acest tip de locuinta si cum schimbul unui set de pereti cu un altul poate readuce zambetul pe buze oricui. Toate in Flatlife.

Dar cum ajungem sa intelegem viata la capatul lumii? O casa intr-un echilibru precar, exact la marginea pamantului, un fel de granita intre aici si acolo, cu tot cu paznicul de nadejne. Viata este mai simpla fata de cea de la bloc. Fiecare are rolul lui: femeia se ingrijeste de casa, pisica miorlaie, cainele latra, vacuta "patratoasa" mugeste, barbatul casei participa la contrabanda locala...cu oi. Fiecare cu normalitatea lui. Timpul trece aproape insesizabil pentru personaje caci asa este la Au bout du monde. 

Ciudat cum temerile noastre cotidiene se transpun in cadre animate si cum durerile de masea pe care le ignoram de cateva zile par sa fie mai acute la simpla vedere a unui cleste, fie el si desenat. Si mai ciudat cum temerile cotidiene ale altora, atacuri sinucigase cu bomba, asasinate, terorism par sa se apropie si de realitatea noastra. Inchidem ochii, ne spunem ca sunt doar niste desene si trecem mai departe.

In sfarsit avem si noi un festival de animatie in oras si asa avem ocazia sa exploram noi identitati ale desenelor. Sa vedem cum arata tristetea, speranta, disperarea si ingeniozitatea desenate. Sa radem, sa plangem sau doar sa luam o pauza. Avem o saptamana sa le experimentam pe toate. Si va recomand sa treceti pe la Anim'est macar o data.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera