O ora si zece minute in taxi

De la Piata Victoriei pana pe Mosilor nu ar trebui sa faci cu masina mai mult de 15 minute. Teoretic. Dar cum practica traficului dambovitean ne ucide, calatoria s-a lungit la o ora si 10 minute. 70 de minute petrecute intr-un taxi care pur si simplu se misca cu viteza de un metru la cateva minute. Soferul nervos ca pierde timp, eu nervoasa ca intarziam din nou, de data aceasta fara sa fie vina mea.

"Mereu e asa aici?" intreb exasperata.
"Pai da, domnisoara, ca de cand cu codu' asta nou rutier, nu mai are soferii curaj sa mearga pe o linie de tramvai, sa faca o depasire. Ii prinde politistul si-i arde".

Deci asta era explicatia. Discutia, de plictiseala sau de nervi, continua. Se ajunge la numarul de masini in continua crestere in Bucuresti si faptul ca orasul, in forma sa actuala, nu prea are cum sa suporte atata trafic.

"Ei, si pe vremea lui Ceausescu eram sofer. Conduceam un camion din ala mare care se ocupa cu aprovizionarea. Intram peste tot cu el, in spatele magazinelor, oriunde. Aveam loc, nu ca acuma, de n-ai unde sa te strecori nici cu Matiz-ul. De aia aprovizionarea se face cu masini mai mici, da nici alea n-are loc".

In mintea mea se desfasurau povestile despre comunism si aprovizionare. Ce bine o fi fost sa fii sofer pe camionul plin cu goodies pentru care altii trebuia sa stea ore in sir la coada. Probabil era genul de om popular si descurcaret, pe care il sunau prietenii: "Nea X, am o petrecere, stii, botezul copilului, fa-mi si mata rost de niste ciocanele de pui, poate un pic de salam, da din ala mai bun asa, si cativa carnati". Si imi inchipuiam emotia cu care era asteptat camionul lui Nea X, care, chiar daca avea loc de parcare in spate, era vazut imediat de cineva care dadea vestea mai departe. Si imbulzeala, si inghionteli, si "da, doamna, mai putin, sa ajunga la toata lumea".

Oricum, soferul nu avea de unde sa stie ce era in mintea mea. Asa ca el continua sa vorbeasca despre traficul din Bucuresti si il intelegeam. Avea si o solutie.

"Pe strazile mai late ar trebui facuta o banda speciala, de urgenta, pentru autobuze, salvari, politie, pompieri si...taxi-uri."
"De ce si taxi-uri", intreb timid, "poate eu am o urgenta si sunt in masina mea personala."
"Pentru ca e serviciu public" vine scurt raspunsul. Si pentru ca atunci oamenii ar prefera sa mearga cu taxi-ul, decat sa fie blocati cu orele in trafic, ceea ce, am aflat, consuma si multa benzina.

"Ce, domnisoara, eu ma duc la oameni sa opresc calculatoarele, sa le arunc dosarele, sa nu-i las sa-si faca meseria? Eu daca stau atata blocat nu pot sa-mi fac meseria, in loc de cinci curse, fac una singura.". Tocmai de aceea, aflu, ziua de munca a unui taximetrist e de 14 ore, pentru ca altfel nu poate sa-si faca norma obligatorie. Intr-adevar, cam mult.

"Noaptea nu e mai usor?", intreb, "duceti oamenii prin cluburi, ii aduceti". Aflu ca nu e, ca pe la 10 seara migratia e dinspre cartiere spre centru, iar in centru nu mai gasesti clienti si trebuie sa te intorci in cartiere, iar dimineata la 3, 4 e invers. Lumea pleaca si ramai liber in Drmul Taberei, de unde trebuie sa te intorci in centru. Alta bezina, alta distractie.

"Mai sunt prostituatele. Le duc la client, le iau. S-au emancipat si ele, nu mai stau pe strada". O mare problema sunt betivii, te contrazic, devin violenti, uita drumurile si te intreaba de ce o iei pe acolo. Taximetristul nostru ii refuza daca ii vede prea agitati.

Cu drogatii e altfel. Sunt linistiti si senini de obicei, "depinde ce au luat".

"Pai si unde ii duceti", intreb curioasa. La dealeri ii duce, in case de prin Ferentari, Vitan sau Pantelimon. "Ii stiti pe aia de la tv care ziceau ca nu au curent, in Ferentari? E, acolo e un loc. Cu drogatii e alta problema. Politia fileaza zonele si masinile care trec pe acolo sunt oprite din cand in cand. Atunci, pasagerul arunca pliculetele in taxi si iese afara pentru a fi perchizitionat.

"Politistii nu sunt prosti, stie si ei ca nu se drogheaza soferul." Dar soferul e luat la politie sa dea declaratii, sa spuna de unde l-a luat, unde-l ducea, motiv pentru care pierde toata noaptea.

"Vi s-a intamplat?", intreb. "Da". Imi spune ca nu-i place viata de noapte a Bucurestiului. Prea multi betivi, prea multi drogati, prea multe prostituate. De aia nu prea mai lucreaza noaptea si nu merge in zonele rau famate.

Pe strada, ai senzatia unui lung sir de melci care se tarasc. Cand stai blocat, luminitele albastre de Craciun te enerveaza si mai rau. In masina de langa, o femeie citeste o revista. Nu o intrerupe decat faptul ca la cateva minute trebuie sa apese scurt acceleratia. In rest, lectura placuta.

Soferul imi mai spune ca in Bucuresti sunt zece mii de taxi-uri. Bineinteles, nu sunt toate mereu pe strada, dar stiti cate locuri de parcare pentru taxi sunt? 1500. "Trebuie pasaje subterane, supraterane, parcari. Altfel murim aici. Si cu Basarab au intarziat. Pana il termina ei, se dubleaza numarul de maisni si oricum n-am facut mare branza. Ar trebui vazute zonele unde sunt blocaje si luate masuri acolo. Uite aici, s-ar putea face un pasaj. E zilnic blocaj".

Orasul e sufocat de masini. Nu se renunta la ele pentru ca in transportul in comun te sufoci la propriu si pentru ca alte solutii nu avem, pe cati bucuresteni ii vedeti ducandu-se cu servieta pe bicicleta la job? Si mai ales, pe unde, printre masinile parcate pe trotuar?