O intalnire cu Aniela Ovadiuc

Aniela a terminat cam de 4 ani Artele plastice din Bucuresti, la sectia ceramica, si cam de 2 masterul la Arte vizuale. Ce face ea acum? Pai, zic eu, creeaza niste povesti fermecate si ferecate in ceramica, care arata cam asa:


Pe o pagina, semne si desene amintind de trecut, pe a doua un jurnal ceramic din prezent.

Siluete umane stilizate - laitmotiv.

Carticele ei din ceramica se deschid, se rasfoiesc, se inchid, se admira, se cumpara, se pun in raft si, da, se si citesc. Unele dintre ele  spun povestea evolutiei scrierii (apropo de asta, imi explica Aniela, prima intocmire a unui alfabet s-a facut pe placute de ceramica de catre sumerieni, la 3500 i. Hr.,  scriere ce va fi folosita inca 3 milenii). Povestea scrierii este spusa de cartile ei prin semne vechi reinterpretate, care se succed pe pagina asa cum probabil s-au succedat de-a lungul timpului.





In si pe altele poti vedea siluete umane stilizate alfabetic, care s-au transformat deja in amprenta stilului Anielei, dar si randuri care au la baza alfabetul nostru cel drag si contemporan, pe care insa numai ea le poate dezlega: unu' la mana pentru ca acolo sunt scrise chiar gandurile, emotiile, sentimentele ei si doi la mana pentru ca intentionat a alterat scrierea in crearea cartilor, implicand-o doar estetic.







Insa carticelele Anielei pot avea si coperte din lemn, iar scrierea gravata in foite de metal.

De ce-mi place mie ce face ea? Pentru ca materializeaza povestea cartii, rescriind-o cu semne mai vechi sau mai noi, insusindu-si-o ca jurnal, dandu-i patina sau culoare, dar reconferindu-i statutul de arta, de obiect estetic dorit si admirat.

Daca ati citit cumva "Ma numesc rosu", romanul lui Orhan Pamuk, si acolo apare aceasta latura a istoriei cartii ca obiect de arta: e vorba de cartile ilustrate cu miniaturi, create la dorinta sahilor (conducatorilor) musulmani, carti carora unii maestrii miniaturisti le dedicau viata si, de multe ori, vederea.





Dar cum unde e carte trebuie sa fie si biblioteca si mai trebuie sa fie si om, proiectul de diploma al Anielei a constat chiar in doua biblioteci, tot din ceramica, care redau doua siluete umane. De fapt, doi oameni ce-si poarta biblioteca, unul sub cheie, altul ca pe o poarta deschisa spre lume...





E mai bine totusi sa o las pe Aniela sa va explice: "Lucrarea se construieste din doua piese, doua siluete umane ce isi poarta biblioteca. Una dintre ele reprezinta omul care isi tine biblioteca sub cheie, depozitul de carti asezate in suflet, biblioteca inchisa, in care poti patrunde doar cu o cheie - ceea ce se vede ca personaj traforat (trafor ca o gaura de cheie). Cea de-a doua piesa se ridica ca un element de trecere, o poarta. Cand deschizi o carte nu mai exista bariere temporale sau spatiale. Biblioteca, in afara de conotatiile sale istorico-culturale, ne ofera fiecaruia dintre noi posibilitatea de a ne transpune in alta lume".


Biblioteca a fost si ea scrisa cu semne si siluete.


Detaliu al stalpului bibliotecii

Bibliotecile din ceramica stau acum cuminti in camera Anielei, sub atenta observatiei a Pisei (pisica ei). Carticelele insa le gasesti si la Diades, si la Gold Art Gallery, galeria la care Aniela este curator.