Nițică istorie – Palatul „Gaz și Electricitate” plus alte câteva povești (II)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de C. D. Mocanu

„Istoria este memoria lucrurilor spuse și făcute.” – Carl L. Becker

Să revenim la descriere:

„Etajele I și II sunt ocupate de Direcțiune, Serviciile cari vin mai des în contact cu publicul și Biblioteca. Restul etajelor este ocupat de Serviciile Interioare cu contact mai redus cu abonații. Serviciile care lucrează pe teren, ca cititorii de indexe și încasatorii, sunt concentrate în subsolul clădirei, special amenajat pentru o cât mai higienică și ușoară întreținere.

În subsol se găsesc și dușurile cu apă caldă și rece pentru personalul de serviciu. Ultimul etaj din aripa N. Bălcescu (etajul IV) este destinat educației fizice a funcționarilor, cu o mare sală de gimnastică și o alta de scrimă. Pe terasă este amenajat un teren de volley-ball. Sălile de educație fizică posedă și dușuri moderne cu apă încălzită în boilere electrice. În fine, la etajul VII se găsește un bufet pentru funcționari și oamenii de serviciu.”

***

Da, în cadrul Societății Generale de Gaz și de Electricitate se desfășura o bogată activitate sportivă coordonată de „Asociațiunea sportivă Metropola” care „cuprindea în sânul ei pe toți funcționarii Societății și ai U.C.B. cari în schimbul unei cotizații lunare, devin membrii ai asociațiunii”.

Sub deviza „sport pentru sport, nu sport pentru performanțe”, Metropola urmărea „crearea unui curent sănătos printre funcționarii S.G.G.E. și U.C.B. de toate categoriile tineri și bătrâni, bărbați și femei” pentru ca fiecare „să facă sport, așa cum poate el, pentru dragostea de a face sport și pentru satisfacția de a-și disciplina puțin corpul, lăsat needucat din punct de vedere fizic.” Metropola urmărea „să insufle membrilor săi dragostea pentru mișcare în aer liber, contribuind pe cât este posibil la redresarea morală și fizică a funcționarilor.”

„Activitatea sportivă a asociațiunii” se manifesta „pe tărâmuri foarte variate, ea fiind împărțită pe secțiuni: canotaj, foot-ball, aviație, înot, alpinism, ciclism, motociclism, tenis, hokey pe ghiață, atletism, gimnastică, scrimă, volley, basket-ball, ping-pong, șah”, toate fiind asociate la federațiile de specialitate.

Metropola, condusă de un Comitet al cărui „președinte este Domnul Director General, pune la dispoziția membrilor săi toate înlesnirile și avantajele pentruca fiecare să facă sport în orele libere, după dorință. Astfel Metropola contribue la transportul celor ce pleacă la sky, sau pentru turism, pune la dispoziție în timpul iernei o casă la Predeal, pentru găzduirea amatorilor, cu minimum de contribuție din partea acestora, pune la dispoziție materialul necesar, profesori și antrenori, o sală de gimnastică și una de scrimă, o casă pe malul lacului Herăstrău, amenajată cu un debarcader și un parc de bărci, pune la dispoziție terenuri de tenis și voley-ball, cu un cuvânt Metropola, prin toate mijloacele și cu toate sacrificiile, caută să înfrângă inerția rezumată în materie de sport la: N-am timp și n-am cu ce!”

Existența sălii de scrimă în sediul Societății ar putea fi o ciudățenie. Dar, nimic nu este întâmplător. Nicolae Caranfil practica scrima și nu oricum. Făcea parte din clubul „Cercul Militar Național” unde se pregătea cu maestrul belgian Henry Pipart. Între 1924 și 1934 a fost campion național de șase ori la spadă și de trei ori la sabie. Alături de Dan Gheorghiu, Gheorghe Caranfil (fratele lui Nicolae Caranfil), Mihai Savu și Ion Rudeanu, a făcut parte din echipa de floretă a României care a participat la Jocurile Olimpice de Vară din 1928 desfășurate la Amsterdam. În perioada 1932 – 1937 a fost președintele Comisiei de Scrimă (Regionala de Sud cu sediul la București), precursoarea Federației Române de Scrimă.

„Asociațiunea sportivă Metropola” a răzbit prin vremuri. Oameni inimoși, înțelepți și pasionați au ocrotit-o și au îngrijit-o, adeseori cu sacrificii, adeseori înfruntând primejdii. Rămasă doar cu secția de yachting de pe malul Herăstrăului și aceasta cu patrimoniul jecmănit, se numește azi „Clubul Sportiv Electrica București”.

Biblioteca centrală a Societății se afla la etajul I al Corpului A, spre strada N. Bălcescu. Era folosită și ca sală de ședințe (conferințe).

„Pentru complectarea cunoștințelor de specialitate și pentru studiul diverselor chestiuni pe care le oferă activitatea întreprinderii, funcționarii dispun de o bibliotecă de specialitate instalată în imobilul Societății în sala de conferințe de la etajul I.

Biblioteca centrală cuprinde peste 800 de volume, toate numai de specialitățile ce interesează întreprinderea noastră: tehnică, contabilitate, organizare, etc. Mai cuprinde o bogată colecție de reviste, atât de specialitate, cât și de cultură generală.”

Revistele tehnice, economice și financiare, juridice, literare și de informare generală, din țară sau din afara ei, la care Gaz și Electricitate avea abonament erau dintre cele mai prestigioase. Spre exemplificare voi menționa doar câteva titluri: Elektrotechnische Zeitschrift, Electrical World, Elektrizitäts Wirtschaft, Der Elektrische Betrieb, Revue Générale d’Electricité, Gaz und Wasserfach, La science et la vie, Buletinul I.R.E., Buletinul Industriei și Comerțului, Finanțe și Industrie, România Economică, Revista Fiscală și Financiară, România Industrială, Revista Generală de Comerț și Contabilitate, România Petroliferă, L’illustration, Gândirea, Viața Românească, Revista Fundațiilor Regale, etc.

În anii ’80 biblioteca arăta așa cum o lăsase S.G.G.E. Neatinsă! Mobilier, cărți, publicații, corpuri de iluminat… toate erau la locul lor. Fondul de carte se afla în grija și administratea Direcției tehnice din Ministerul Energiei Electrice. Nu-l mai folosea nimeni, nici măcar pentru a cunoaște trecutul. Toți credeau că sunt foarte bine instruiți! Sala găzduia nenumăratele ședințe care erau mai importante decât activitatea curentă a ministerului. Tot acolo se analizau în Consiliul Tehnico–Economic marile lucrări de investiții. Am partcipat și eu de câteva ori în calitate de invitat. Atunci inginerul Viorel Grigoriu m-a introdus, cu fereală, în istoria locului.

***

„Clădirea este prevăzută cu sistemul combinat de încălzire și condiționare a aerului. Radiatoarele existente au numai un rol auxiliar și servesc în mare parte pentru a menține un minimum de căldură. Încălzirea propriu zisă se face cu aer cald care e condiționat în modul următor: aerul din afară este aspirat de mașini speciale, trecut prin filtre îmbibate cu ulei, în care se curăță de praf și impurități, pe urmă se spală cu apă caldă iarna și rece vara. Astfel, în afară de temperatura potrivită, primește umezeala necesară și pierde resturile impurităților care au scăpat de filtre. Aerul umezit și încălzit este împins în canalele de tablă cari parcurg toate etajele clădirii și prin cari e dirijat în birouri. Intrând cu oarecare presiunei, împinge aerul viciat prin canalele speciale situate în josul fiecărei încăperi, din cari mașinile îl absorb afară. Temperatura aerului admis în fiecare cameră este reglată prin termostate.

Luminatul electric în majoritate este indirect, lumina este plăcută și nedăunătoare ochilor.

Semnalăm printre corpurile de luminat întrebuințate în birourile noastre: aplice din majolică, lampadare cu picior și becuri linestra (becuri tubulare cu filament incandescent). Fiecare etaj are câte două toalete în cari lavabourile sunt prevăzute cu săpuniere pentru săpun lichid; unele au uscătoare electrice și celelalte prosoape.

În toate birourile sunt instalate ceasornice electrice dirijate prin două pendule sistem Ericsson care dau timpul exact cu variații admisibile de 1 minut. Pentru controlul prezenței funcționarilor sunt instalate ceasornice electrice cari înregistrează intrările și eșirile pe cartele special imprimate în acest scop.

Corespondența și dosarele sunt transmise la diversele etaje cu ajutorul ascensoarele de corespondență, cari sunt în număr de 5. Funcționarii și publicul sunt transportați cu 4 ascensoare dintre care unul cu o capacitate de 22 persoane, altul de 12 și celelalte 2 de câte 6 persoane fiecare.

Clădirea este mobilată cu birouri și mese studiate special de arhitecții noștri în scopul de a da un aspect uniform în birouri, satisfăcând totodată și condițiile de a fi practice și comode.

Dulapurile sunt toate metalice și sunt plasate cele mai multe, în zidurile despărțitoare dintre birouri.

Fiecare funcționar are un dulap metalic, vestiar pentru haine și galoși. Aceste vestiare sunt în majoritate și ele plasate în zidurile coridoarelor sau în hall-urile mari ale fiecărui etaj.

Câteva cifre ne dau o imagine a ceea ce constitue confortul, higiena și mărimea imobilului ce adăpostește birourile noastre.

  • Pardoseala de parchet ocupă 2960 m²
  • Pardoseala de mozaic ocupă 2520 m²
  • Pardoseala de linoleum ocupă 1985 m²
  • Pardoseala de marmoră ocupă 1015 m²
  • Suprafața geamurilor este de 3686 m².

Iluminatul electric a necesitat instalarea a 6159 becuri de diferite mărimi, totalizând o putere instalată de 242 kW. Instalația electrică de forță pentru ascensoare, mașinile de condiționare a aerului, etc. totalizează peste 200 kW.

În afară de birourile aflate în imobilul din Bd. Take Ionescu 33 Societatea mai are o serie de birouri la Substația din Bd. Dinicu Golescu, la Substația Obor și în câteva imobile închiriate (Str. General Berthelot, Str. Grigore Manolescu, Str. Racoviță).

***

Aici se încheie povestea casei spusă de cei care au participat la ridicarea ei. Povestea Societății Generale de Gaz și de Electricitate București va continua însă. Este fascinantă și merită cunoscută doar pentru faptul că orașul modern de azi îi datorează mult. Poate fi un studiu de caz util celor care, veniți de aiurea, vând energie electrică sau gaz la fel cum vând cartofi, fără să le pese de clienți, de lucrători, de funcționari, de dezvolarea economică și socială a regiunilor peste care s-au înstăpânit. Printr-o voință politică strâmbă au primit pe mai nimic o avere pe care nu sunt în stare nici să o întrețină, nici să o sporească. Doar să o exploateze, e drept eficient, numai pentru folosul propriu.

După 1948 prin Palatul Gaz și Electricitate s-au perindat multe instituții ale noului regim. Unele nu aveau nicio legătură cu energia electrică. Iată o înșiruire, inevitabil incompletă și aproximativ cronologică:

  • Societatea Generală de Electricitate București
  • Ministerul Industriei – Centrala Industrială a Energiei Electrice
  • Ministerul Industriei Grele – Direcția Generală de Aprovizionare și Desfacere
  • Oficiul de Presă, Editare și Documentare (O.P.E.D.)
  • Trustul de Construcții și Montaje Energetice
  • Trustul Electromontaj și unitățile sale:  Întreprinderea nr. 8 și  Grupul de Șantiere Centrale
  • Magazinul Electrotehnica
  • Ministerul Energiei Electrice (M.E.E.)
  • Ministerul Minelor
  • Centrala Industrială de Transport și Distribuție a Energiei Electrice (C.I.T.D.E.E.)
  • Inspecția Generală Energetică
  • Ministerul Resurselor și Industriei (M.R.I.) – Departamentul Energiei Electrice și Termice (D.E.E.T.)
  • Regia Națională de Electricitate (RENEL)
  • Compania Națională de Transport al Energiei Electrice – Transelectrica

Noii locatari au modificat în fel și chip spațiile interioare ale clădirii. Nepriceperea și neglijența au degradat-o încet, cu perseverență. Numeroasele recompartimentări au făcut ca instalația de aer condiționat să nu mai poată fi folosită. Au fost distruse multe dintre elementele originale ale clădirii: pardoseli, mobilier, corpuri de iluminat, uși, ferestre, ascensoare pentru corespondență, etc. Sala de gimnastică, cea de scrimă, bufetul de la ultimul etaj, dușurile au dispărut imediat. Vestigii rușinoase ale exploatării omului! Cu excepția primului etaj din Corpul A, acolo unde se afla conducerea M.E.E., a scării principale și a bibliotecii nimic nu mai semăna cu casa predată la cheie de arhitectul Paul Smărăndescu și constructorul Emil Prager directorului Nicolae Caranfil.

Câteva urme ale trecutului rămăseseră ascunse prin diverse cotloane sau chiar la vedere. Doar că nu toți cei care se perindau pe acolo știau ce e cu ele. Inițiații, erau vreo doi–trei, le identificaseră, le cunoșteau povestea și le prezentau discret celor interesați. Viorel Grigoriu, bunul meu coleg mai vârstnic, moștenise în încăperea minusculă pe care o împărțea cu cineva o porțiune dintr-un fost perete despărțitor formată din două dulapuri metalice pentru documente fabricate de Fichet S.A.R. București. Unul dintre ele adăpostea colecția integrală a publicațiilor Monitorul Gazelectra, Revista Gazelectra și Buletinul Gazelectra editate de Gaz și Electricitate. Nu erau înregistrate în inventar. Aparținuseră probabil unui funcționar al Societății. Pentru că nu accepta ce i se pregătea Sistemului Energetic Național, Viorel a fost obligat să plece din postul pe care îl ocupa în RENEL. N-a îndrăznit să ia cu el colecția fără stăpân și asfel s-a ales praful de una dintre comorile zămislite de părinții energeticii românești.

Cu ocazia întrevederii pe care am avut-o în august 1980 cu inspectorul general Emilian Simian, am remarcat imediat biroul la care acesta lucra. Din lemn masiv, discret sculptat, elegant, suprafața de lucru protejată cu postav verde, mi-a atras imediat atenția. Restul mobilierului, inclusiv pupitrul pentru telefoane, era realizat în același stil. Am aflat mai târziu că în acea încăpere își desfășurase activitatea Paul Dimo, subdirector pentru electricitate al S.G.G.E. În cele din urmă a fost modernizată și i-a fost atribuită unui adjunct al ministrului.

Scara pe care o folosea restul lumii, fosta scară de serviciu, a scăpat și ea fără modificări semnificative. Era deservită de un hol prin care, după amplasarea gheretei pentru pază, se circula în șir indian. Altfel nu se putea. Încolăcită într-o spirală abruptă și cam strânsă, fără podest între etaje, punea la grea încercare capacitatea de efort a celor obligați să o înfrunte atunci când ascensorul nu funcționa. Și cum asta se întâmpla frecvent…!

S-au scurs douăzeci și cinci de ani de când n-am mai trecut pragul clădirii care a fost parte din cea mai frumoasă și bogată etapă a evoluției mele profesionale. Am revăzut-o de curând cu bucuria amintirilor în suflet dar și cu o ușoară strângere de inimă pentru că este temporar nefolosită. Sunt sigur că nu va mai dura mult.

Un detaliu știut de la inițiați mi-a atras imediat atenția. Deasupra intrărilor în holul mare de la parter, spre bulevard, Paul Smărăndescu a amplasat o inscripție simplă, din litere metalice fixate în zidărie: „GAZ și ELECTRICITATE”. Pe la începutul anilor ’50 niște unii au încercat să le înlăture. Erau așa de bine înțepenite încât au renunțat și au preferat să le mascheze, spre exemplu, în spatele firmei magazinului „Electrotehnica”. Niște meșterici ai zilelor noastre, mai perseverenți și mai dotați cu scule potrivite au reușit! La ce bun?

Palatul Societății Generale de Gaz și de Electricitate București construit prin stăruința și străduința directorului Nicolae Caranfil de arhitectul Paul Smărăndescu și de inginerul Emil Prager pe bulevardul Take Ionescu/Gen. Gh. Magheru nr. 33 este monument istoric de arhitectură, de interes local având codul B-II-m-B-19117.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera