Muzica: The Raconteurs - Consolers Of The Lonely
The Raconteurs, supergrupul care in mod ciudat contine un singur superstar - Brendan Benson si cei doi de la Greenhornes neavand nici pe departe notorietatea lui Jack White - par ferm decisi sa demonstreze ca nu sunt doar un 'proiect' al unei vedete plictisite de jobul sau obisnuit cu White Stripes, ci o trupa in toata regula, cu personalitate proprie. Cel de-al doilea album al lor, Consolers Of The Lonely, reuseste in mare cea mai mare parte sa arate acest lucru, dar raman inca cateva asperitati de finisat.
Intai, despre sunet: desi Consolers e inca si mai bine produs si mixat decat Broken Boy Soldiers, beneficiind de toate artificiile pe care numai cele mai scumpe studiouri le pot furniza, directia in care se indreapta Raconteurs este inca si mai retro decat pe primul album, cele mai multe piese putand fi incadrate fara rest intr-un gen traditional sau altul. Country&western si blues sunt dominante, insa avem parte si de o multime de riffuri a la The Who sau Led Zeppelin, gratie pasiunii declarate a lui White pentru rockul britanic.
Albumului ii lipsesc atat bijuteriile pop ca Steady As She Goes, cat si piese rock cu energia si greutatea unui Level (ambele de pe Broken Boy Soldiers), majoritatea cantecelor inaintand increzator in mid-tempo, prilej pentru cei doi vocalisti (White si Benson) sa-si afiseze calitatile in timp ce excelenta sectie ritmica (Patrick Keeler si Jack Lawrence) tine lucrurile in miscare. Intentionat sau din lipsa de inspiratie, White si Benson mizeaza mai mult pe dinamica schimbatoare si intensitatea crescanda a cantecelor decat pe refrene catchy sau riffuri memorabile.
Consolers Of The Lonely e albumul unor adevarati arhivisti a tot ce se intampla in muzica americana si britanica intre, sa zicem, 1965 si 1975, si asta se vede in varietatea de stiluri abordate si rafinamentul influentelor. Dupa cele doua piese in forta, a la The Who, care deschid albumul, urmeaza o balada de pian ca-n perioada cea mai buna a lui Elton John (You Don't Understand Me, gratie dlui Benson), pe Old Enough reapare pasiunea lui White pentru muzica irlandeza, iar The Switch And The Spur este o superba piesa western cu trompete a la Ennio Morricone si versuri despre calareti, deserturi si inchisori. Si acestea sunt doar primele patru dintre cele paisprezece piese ale albumului.
Noul album Raconteurs nu este, poate, capodopera pe care o speram, ramanand chiar in umbra primului album al trupei, ca sa nu mai vorbim de parcursul aproape imaculat al White Stripes. Asta nu-l face insa mai putin demn de ascultat: muzicieni cu o pasiune atat de sincera si o cunoastere asa profunda a atator genuri nu pot sa produca ceva mai putin decat interesant, mai ales cand numele lor este Jack White si Brendan Benson.
Intai, despre sunet: desi Consolers e inca si mai bine produs si mixat decat Broken Boy Soldiers, beneficiind de toate artificiile pe care numai cele mai scumpe studiouri le pot furniza, directia in care se indreapta Raconteurs este inca si mai retro decat pe primul album, cele mai multe piese putand fi incadrate fara rest intr-un gen traditional sau altul. Country&western si blues sunt dominante, insa avem parte si de o multime de riffuri a la The Who sau Led Zeppelin, gratie pasiunii declarate a lui White pentru rockul britanic.
Albumului ii lipsesc atat bijuteriile pop ca Steady As She Goes, cat si piese rock cu energia si greutatea unui Level (ambele de pe Broken Boy Soldiers), majoritatea cantecelor inaintand increzator in mid-tempo, prilej pentru cei doi vocalisti (White si Benson) sa-si afiseze calitatile in timp ce excelenta sectie ritmica (Patrick Keeler si Jack Lawrence) tine lucrurile in miscare. Intentionat sau din lipsa de inspiratie, White si Benson mizeaza mai mult pe dinamica schimbatoare si intensitatea crescanda a cantecelor decat pe refrene catchy sau riffuri memorabile.
Consolers Of The Lonely e albumul unor adevarati arhivisti a tot ce se intampla in muzica americana si britanica intre, sa zicem, 1965 si 1975, si asta se vede in varietatea de stiluri abordate si rafinamentul influentelor. Dupa cele doua piese in forta, a la The Who, care deschid albumul, urmeaza o balada de pian ca-n perioada cea mai buna a lui Elton John (You Don't Understand Me, gratie dlui Benson), pe Old Enough reapare pasiunea lui White pentru muzica irlandeza, iar The Switch And The Spur este o superba piesa western cu trompete a la Ennio Morricone si versuri despre calareti, deserturi si inchisori. Si acestea sunt doar primele patru dintre cele paisprezece piese ale albumului.
Noul album Raconteurs nu este, poate, capodopera pe care o speram, ramanand chiar in umbra primului album al trupei, ca sa nu mai vorbim de parcursul aproape imaculat al White Stripes. Asta nu-l face insa mai putin demn de ascultat: muzicieni cu o pasiune atat de sincera si o cunoastere asa profunda a atator genuri nu pot sa produca ceva mai putin decat interesant, mai ales cand numele lor este Jack White si Brendan Benson.
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Citeste si:
Noul single The Dead Weather - Gasoline
The Dead Weather , trupa de rock alternativ infiintata in 2009 si care-i are in componenta pe Alison Mosshart de la The Kills (voce, chitara), Dean Fertita de...
Selena Gomez a sarutat-o pe Ashley Benson
Anii trec si Selena Gomez se metamorfozeaza: din starul Disney preferat al copiilor devine - incet, dar sigur - una dintre femeile fatale ale showbizului. Pe internet a aparut...
Top 15 supergrupuri
Un supergrup este definit ca un grup de muzicieni care sunt deja cunoscuti in urma proiectelor solo sau apartenentei la alte trupe. Pe langa talentul pe care se presupune ca...
Un clip exclusiv pentru un nou scurtmetraj Toy Story
Un nou scurtmetraj cu personajele din Toy Story urmeaza sa ajunge pe marile ecrane, un clip in deschiderea mult-asteptatului " Cars 2 ". Dupa succesul inregistrat la Oscar cu Toy...
Tu ce parere ai?