Muzica: Suie Paparude - A Fost Odata

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Dupa ce probabil ca mai mult de jumatate dintre piesele de pe noul album Suie au ajuns, intr-o forma sau alta, la cunostinta publicului in ultimul an si ceva, iata ca la inceput de 2008 aterizeaza in sfarsit si produsul final, si nu este rau deloc. Dar s-o luam cu inceputul.

Suie Paparude avanseaza hotarat in directia pe care au pornit cu ceva timp in urma, de cand cu Iarba, gaselnita constand in a-si condimenta sound-ul techno/breakbeat cu sample-uri, linii vocale si idei de versuri parasutate din zona incerta numita indeobste 'folclor'. Adica orice, de la fragmente instrumentale de muzica populara romaneasca, la bucati de lautareasca si manele sau replici auzite probabil intr-o seara agitata prin cartier (si ma gandesc aici mai ales la deja celebra Run Shot, mai bine cunoscuta ca Aveti sange). Un fel de Phoenix electro, daca vreti, doar ca urban (atat in sensul obisnuit, cat si in cel de 'mahala') si contemporan.

Ideea e buna, chiar daca nu neaparat originala, si functioneaza excelent, iar piesele care o urmeaza sunt invariabil varfurile albumului. Armada verbala, Run Shot, Watch Out si inca vreo doua asemenea sunt excelente piese de party, in acelasi timp dansabile, amuzante si perfect fredonabile. Cele mai multe cantece de pe A Fost Odata se inscriu insa in ortodoxia tehno, cu rezultate nu proaste (niste DJ/producatori cu experienta si talentul celor de la Suie nu prea gafeaza), insa in mod cert mai putin spectaculoase.

Asa este, de pilda, piesa ce deschide albumul (Rapsodie pentru LFO), care alterneaza o melodioara domoala de synth cu bucati breakbeat, sau Este ma!, care incepe deja sa semene prea mult a house generic, a la Kristal. Nu-i rau, insa parca am mai auzit asta odata. Altundeva, La mare il gaseste pe Dobre tipand, inecat in ecou, 'La mare! La soare! Acum!' intr-o maimutarire ironica a hiturilor de o vara cu care suntem cu totii atat de obisnuiti, dupa care cantecul vireaza repede in teritoriul sigur al beat-urilor agresive si al basilor unduitori.

Contributia cheie apartine, din nou, lui Junkyard, care scoate din anonimat piesele pe care isi aduce aportul vocal (nu destule, din pacate). Dobrica, pe de alta parte, e aproape absent sub capitolul acesta, aparand doar pe un remake cam neinspirat al mai vechiului Ajutor, mult inferior originalului. Dobre pare sa-si fi pierdut complet interesul in a canta (si pare a-si fi pierdut si vocea), insa Junkyard ii compenseaza cu varf si indesat lipsa - o lipsa cu care fanii Suie fara indoiala ca s-au obisnuit, deja, de mult.

A Fost Odata este, probabil, obligatoriu pentru fanii genului, unul dintre albumele romanesti cu adevarat bune care au aparut in ultimul timp si va furniza material sonor pentru petreceri agitate cativa ani buni de acum inainte. Pacat ca impactul i-a fost diminuat de faptul ca auzisem dinainte mai toate piesele sale bune. Nu importa: muzica ramane, si este de cea mai buna factura.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera