Muzica: Portishead - Third

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
"It's been a long time since I rock and rolled"...  Zece ani au trecut de la ultimul album Portishead (Roseland NYC Live, din 1998), si unsprezece de la cel mai recent material al lor de studio (Portishead, 1997) - desi, ca sa fim sinceri, Portishead n-au putut fi acuzati vreodata ca ar fi "rock and rolled", deci probabil ca versul din Led Zeppelin nu e cel mai potrivit pentru a descrie starea de fapt. "Been a long time since I tripped and hopped", atunci?

Nici macar. Pentru ca, in mod intelept, cu albumul Third (2008) Portishead au parasit genul pe care il inventau la mijlocul anilor '90 si s-au imbarcat intr-un cu totul altfel de trip. Fanii sa nu se alarmeze: muzica suna in continuare a Portishead, chiar facand abstractie de vocea inconfundabila a lui Beth Gibbons si de nevrozele ei caracteristice.

Desi groove-ul primelor doua albume a disparut, iar scratch-urile au luat, ca atatea manierisme ale anilor '90, calea uitarii, Portishead raman inca intr-o zona interesanta, downtempo, in care instrumentele acustice si electrice, sintetizatoarele si sample-urile se amesteca intr-un intreg nelinistitor peste care pluteste eteric vocea lui Beth.

Trip Hop sau nu, Third este un album foarte bun, chiar daca ii lipseste, fara indoiala, impactul imediat al unui Dummy. Virarea tobelor dinspre aria influentata de hip hop a trecutului spre mai sacadatele si violentele ritmuri de industrial (Machine Gun, de pilda, pare ridicata direct de pe laptopul lui Trent Reznor) a eliminat, mai mult sau mai putin, factorul dansabil si 'de societate' al vechiului sound. Probabil ca, spre deosebire de albumele vechi, Third n-o sa serveasca drept coloana sonora pentru prea multe mese de seara. Amatorii de muzici 'interesante' (orice ati intelege prin asta) o sa-l iubeasca, insa, cu atat mai mult.

Ceea ce ar putea indeparta o parte a publicului este insa penuria de melodii vocale memorabile. Vechile hituri precum Glory Box sau Mysterons aveau si melodii puternice care sa completeze atmosfera apasatoare si s-o faca suportabila, sa-i dea un sens. Pe Third insa acestea au disparut, mai mult sau mai putin, in favoarea inca mai multor sunete interesante. In ce masura schimbul e acceptabil, cititorul va decide singur.

Albumului nu-i lipseste varietatea: Deep Water e un cantecel a la swing-ul anilor '40, in care Beth e acompaniata de un ukulele, iar Magic Doors are un bas penetrant si dinamica balansata care amintesc de vechile glorii. Chiar primul cantec de pe album, Silence, este o supriza, fiind poate cel mai rapid din repertoriul Portishead, iar orgile Hammond si chitarile a la Syd Barrett de pe Small trimit la rockul psihedelic al anilor '60.

Third
este o revenire in forta si o schimbare hotarata de directie, si sunt sigur ca timpul va decide in favoarea sa, plasandu-l pe acelasi piedestal inalt ca pe celelalte albume Portishead. Cat succes va avea pe termen scurt, insa, ramane de vazut.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera